Comerţul anapoda

1 aprilie 2010   TÎLC SHOW

Noul concurs televizat „Coşul corect“ pare să fie îngemănarea dintre două instituţii care au început să conteze mult prea mult în viaţa noastră: televiziunea şi hipermarketul (în cazul de faţă Realitatea TV şi Carrefour). Dacă ar fi să simplificăm lucrurile, am putea spune că aceia care oferă pîinea şi-au dat mîna cu cei care oferă circul. Televiziunile româneşti mizează, nici nu mai e nevoie s-o spun, aproape exclusiv pe circ. Despre concentrarea lor în mîinile cîtorva patroni n-am ce să zic, aşa e în toată lumea. Despre concentrarea magazinelor de mîncare şi de haine am însă ceva de zis, pentru că aşa ceva nu se întîmplă în vestul Europei. La noi se vede că micile prăvălii sînt sufocate prin metode bine puse la punct şi bine experimentate (descrise amănunţit de sindicatele din industria alimentară), metode care în alte ţări au fost mai de mult deconspirate şi demontate.   În România însă, fenomenul e în culmea progresului. Se deschid mall-uri tot mai multe şi tot mai mari, într-o frenezie de rău augur. În schimb, prin centrul Bucureştiului, de exemplu, nu mai prea poţi merge la cumpărături. Comercianţii din Piaţa Amzei au fost trimişi la plimbare, Oborul e şi el un mare şantier şi va deveni un tot atît de mare mall, în Piaţa Dorobanţi se intră în continuare ca la un muzeu cu piese rare, iar foarte puţinele magazine alimentare rămase prin zona centrală sînt deseori depăşite de numărul clienţilor. Într-o economie de piaţă, la aşa o cerere (şi la disconfortul tot mai mare de a apela la hipermarketuri) te-ai aştepta să apară imediat altele. Ei bine, asta nu se întîmplă.

Se întîmplă, în schimb, de mai mulţi ani un alt fenomen, şi anume, proliferarea binomului bancă-farmacie, prezent astăzi la orice colţ de stradă. Multe asemenea aseptice oficii s-au înfiinţat chiar pe locul unor pitoreşti magazine cu alimente (despre care tot românul, fie el negustor sau consumator, îşi închipuia că vor fi rentabile la nesfîrşit). Dintr-o dată, parcă toţi românii au descoperit reţeta fericirii: credit şi xanax. Dacă prin anii ’90, băncile îşi construiau sedii somptuoase cu sticlă, marmură şi faianţă, care păreau un fel de lăcaşe de cult destinate doar marilor profitori ai tranziţiei, astăzi stilul s-a schimbat. Acum, banca este precum tutungeria: populară şi la îndemînă. La scurt timp după această proliferare a venit criza economică iar, odată cu ea, s-au înăsprit şi condiţiile de creditare. Te-ai fi aşteptat ca băncile să înceapă a se rări. Aiurea. Nici asta nu s-a întîmplat.

Dacă în comunism, din ciudate motive administrative, într-un oraş puteau apărea nefiresc de multe frizerii sau de întreprinderi de pompe funebre şi, în general, între ofertă şi cerere nu exista nici un fel de corelare (vezi articolul dlui Andrei Pleşu din nr. 315 al acestei reviste), ar fi de aşteptat ca în capitalism lucrurile să se regleze din acest punct de vedere. Teoretic, funcţionarea pieţei ar trebui să elimine automat prăvăliile inutile şi să aducă imediat produsele sau serviciile cerute. Din ’90 încoace însă, lucrul acesta se petrece într-o manieră grosieră, cu oscilaţii ample şi multe inerţii.


Pare că breasla micilor negustori bîjbîie în neştiinţă. Sînt mulţi care încă nu-şi gîndesc afacerile pe termen lung, care nu ştiu sau nu vor să obţină profit din rulajul mare al produselor şi din adecvarea la o cerere tot mai diversă. Mizează în continuare, după ureche, pe ceea ce li se pare lor că „ar merge“ fără probleme, tot aşa cum televiziunile sau radiourile apelează doar la reţete „sigure“ care pînă la urmă se dovedesc falimentare. Pe fondul acestei bîjbîieli, lanţurile mari şi hipermarketurile cu aşa-numitul know-how profesionist din vest ocupă întreaga piaţă, făcîndu-ne pe toţi dependenţi de ele. În orice caz, proporţia magazinelor din oraşe continuă să pară nefirească. Chiar şi la 20 de ani după căderea comunismului, piaţa funcţionează straniu, cu excese şi aberaţii, cu noduri şi cocoloaşe. Presupun că o vină mare e în grădina celor care împart autorizaţiile. Sînt birocraţii şi descurcăreţii din funcţiile administrative, care încă seamănă cu personajele din cărţile lui Ilf şi Petrov.

Mai multe