Colonialism după colonialism

"Ceea ce o să vă spun în continuare nu sînt decît aperitive. Dar nu cred că este cazul de mai mult..." - îşi începe conferenţiarul francez alocuţiunea. Urmează o avalanşă de concepte şi idei din care nimeni nu mai poate înţelege ceva, menite să dovedească - dacă mai era cazul - superioritatea gîndirii metropolitane. "În cazul Braziliei, nu puteţi vorbi despre relaţia albi-negri, este vorba despre o polifonie în care alb şi negru nu sînt substantive, ci adjective" - comentează un alt savant francez prezentarea unui brazilian, care dă din cap resemnat. "Experienţa mea cu Europa de Est este diferită de a dumneavoastră" - intervine impetuos o antropoloagă din Franţa, întrerupînd un coleg estic. "Cred că v-au scăpat cîteva lucruri esenţiale." După care prezintă, pontifical, ce ar trebui să înţeleagă esticii despre societăţile lor, dar încă nu au avut timp să o facă. Sîntem în Québec, la o reuniune antropologică francofonă. Francezii sînt invitaţi de onoare şi se comportă în consecinţă. În fond, tot acest Québec nu este el doar o provincie "de peste mări" a Parisului? Colegii lor de la Laval - ca şi cei din alte universităţi ale lumii - sînt simpatici, vorbesc binişor limba lui Voltaire (deşi quebecoaza asta este atît de arhaică şi caraghioasă!...), dar în mod evident mai au multe de învăţat. O aură civilizatoare îi înfăşoară astfel pe mai toţi conferenţiarii din metropola francofoniei, veniţi pînă la acest capăt de lume plini de bunăvoinţa colonială a savanţilor luminaţi. Mă uit la ei şi nu îmi vine să cred. I-am cunoscut pe toţi în Franţa, cînd se certau doar între ei. Aici sînt însă aproape de nerecunoscut. Clişeele conceptuale şi ideologice adesea subtile şi inovatoare made in France devin vizibil procustiene şi neplăcut autoritare. În modul cel mai evident, trăiesc plenar venirea în periferie, unde devin, brusc, metropolitani. În mod evident, îşi trăiesc brusc şi sincer superioritatea şi dreptul - dacă nu chiar obligaţia morală - de a aduce luminile acestei metropole: Je s