Cod sumar al bunelor maniere

Ca să nu fim socotiți că nu facem parte din Europa, că sîntem oameni civilizați și bine crescuți, vă propun o repetiție: să vadă lumea cum știm să ne comportăm într-o vizită.

Să începem cu prietena noastră G. (gazda) care ne a telefonat, invitîndu-ne: „Veniți să mîncați la noi, duminică“, evident fără să precizeze ora, ca nu cumva să avem impresia că abuzează de libertatea noastră de opțiune. Deci gazdei nu-i mai rămîne altceva de făcut decît să gătească, să se gătească, să deretice casa, să pună la adăpost obiectele mai mici (de exemplu, bibelourile) ca să nu incite musafirii la acte necugetate și să aștepte cu încredere ziua hotărîtă

M. (musafirii), la rîndul lor, se vor pregăti acasă – el, costum bleumarin cu pantofi de antilopă maron, cravată cu ac, iar ea o rochie să le facă praf pe toate. (…)

Odată îmbrăcați, gătiți și însiropați cu spray-uri (…), M. pleacă spre G. Aici, aceasta îi întîmpină în vestibul, le spune politicos că o întîrziere de un ceas nu înseamnă nimic – doar ora nu fusese stabilită – și, invitîndu-i „să se facă comozi“, privește cu nesaț spre punga de plastic pe care o poartă M. și, cu mai puțin interes, spre flori. Dacă doamna M. poartă pălărie, G. nu trebuie să se lase pînă nu o convinge să și-o scoată și, dacă aceasta nu vrea, cu un gest hotărît trebuie să i-o smulgă din cap. (…)

Odată introduși M. în camera de zi, trebuie făcute prezentările. Fiind oameni discreți, se vor auzi, spuse șoptit, cuvinte ca Țuțu, Mimi, Puia, Ramona, Gică, …escu, Jean; cei de la TV nu trebuie deranjați, așa că rămîn la sportul lor.

În sfîrșit, G., cu un zîmbet așternut peste oboseala bucătăriei, anunță autoritar dejunul. În acest minut începe panica generală: toți se reped, de preferință doi, dacă nu trei pe un scaun, după care, constatînd că sînt scaune destule, se liniștesc și se așază, așa cum se cuvine, de preferință soțul lîngă soție, că, deh, cine ți-e mai apropiat și cu cine să schimbi o vorbă, că cu ăștia…

Dacă masa începe cu o supă, pleoscăitul este de rigoare, G. înțelegînd astfel cît de apreciat este efortul său. Atenție! Nu cumva goliți farfuria. Lăsînd puțină supă sau mîncare în farfurie, G. va înțelege că nu ați venit să mîncați, înfometați de acasă, ci ca să-i faceți plăcere.

Dacă felul următor este o friptură sau o mîncare de pui, nu vă sfiiți să mîncați cu mîna (aveți la-ndemînă fața de masă sau vecinul), „că așa mînca și regele Carol“, iar dacă este, din nenorocire, rasol de pește, nu vă sfiiți să căutați cu minuție oasele printre dinți. Și-ntr un caz, și-ntr-altul, este evident că oasele nu se pun în farfurie, ci alături. (…)

Trecem peste desertul care nu ridică probleme deosebite și ajungem la cafea (cînd o sorbiți, nu uitați degetul mic în sus) și țigară. Nu puneți scrumul pe fața de masă, ci pe farfurioara ceștii și, cînd ați terminat cafeaua, stingeți mucul în zaț; e mai igienic.

(…) Într-un tîrziu plecați, mulțumind cu atît mai multă căldură cu cît veți vedea uitate în vestibul, pe cuier, florile pe care le-ați adus. 

(apărut în Dilema, nr. 69, 6 mai 1994)