Clasamentul Ligii 1
După şase etape, clasamentul Ligii 1 nu pare cam neobişnuit?
Nu, de ce? A, că nu mai sînt în frunte fosta Steaua şi şi mai fosta Dinamo? Păi ce, ne mirăm că nu mai conduc faraonii Egiptul? Cine se mai aştepta ca aceste echipe să fie acolo unde le-a fătat sistemul comunist, adică în fruntea ierarhiilor, n-a fost pe aici în ultimii ani. Dimpotrivă, sus stă o echipă care n-a plecat de acolo de peste doi ani dintr-un motiv foarte, dar foarte simplu: nu s-a păcălit pe sine. Pe alţii, poate, pe sine şi propriile interese – aproape niciodată. CFR s a construit cu bani în scopul de a face bani. De unde au venit cei dintîi întrebaţi zona gri a capitalismului de stat şi apucat. Ceilalţi au început deja să vină de la sînul generos al Europei, care ne dă dacă vrem să-i luăm, de la autostrăzi pînă la fotbal. E ca atunci cînd dai mîna cu cineva: trebuie să-ţi mişti şi tu puţin braţul. Aşa a făcut CFR, cu o excepţie: atunci cînd patronul de acolo a vrut să îl copieze pe cel al FCSB. Acum un an şi a dat afară antrenorul după numai trei meciuri. Prin urmare a fost eliminată din Europa de o echipă din Luxemburg, ruşine monumentală. Dar şi-a învăţat lecţia şi acum defilează. Dinamo şi ex-Steaua au persistat, în schimb, în rătăciri grave. De la antrenori la jucători şi pînă la conducători, totul a fost alandala, urechist. Firesc, a venit şi nota de plată: Dinamo e pe ultimul loc, iar rivala istorică nu e departe. E drept, FCSB e încă în cursa pentru Graal-ul financiar al UEFA, adică pătrunderea în grupe, dar la cum arată lotul e caz de „curaj, găină, că mîine te tai“. Sigur, se pot întîmpla şi minuni. Ar fi chiar recomandat să se întîmple aşa deoarece pare că pe asta s-au bazat bazat cei (de fapt, cel) de acolo. Dar à la longue nu va funcţiona. A nu face, încăpăţînat, lucrurile corect e fără recurs. Iaşi, Mediaş, Viitorul sînt sus pentru că nu-şi permit să facă prostii. Cîteodată e tot ce trebuie ca să reuşeşti în viaţă.