Clarkson se întoarce
După ce a plecat de la BBC în urma pumnilor aplicaţi unui producător care l-a enervat, Jeremy Clarkson (Claxon, cum îi zice maică-mea) prezintă astăzi, într-un filmuleţ, felul în care dronele vor fi folosite de compania Amazon pentru livrarea produselor comandate de clienţi. Drone care probabil vor revoluţiona în viitor şi poşta, şi comerţul. Nu e nici o surpriză că Jeremy Clarkson prezintă aşa ceva. Împreună cu Richard Hammond şi James May, colegii săi de la fosta emisiune BBC de mare succes Top Gear, a semnat un contract cu Amazon Video. Din 2016 vor face o nouă emisiune auto căreia, din cîte se aude, îi va fi alocat un buget uriaş. Pe de altă parte, Clarkson e probabil cel mai potrivit om de pe planetă pentru a prezenta ceva legat de o maşinărie relativ nouă, cum este drona.
Mi-a căzut în mînă o carte ceva mai veche de-a lui, apărută în 2005 şi tradusă în româneşte la editura Allfa în 2008. Are un titlu uşor straniu: Suflet de maşină. Fiul meu a găsit-o prin bibliotecă şi pur şi simplu a devorat-o. Apoi, soţia mea a pus mîna pe ea din simplă curiozitate şi n-a mai lăsat-o, deşi n-o interesează absolut deloc maşinile. În fine, a ajuns şi la mine, şi nici eu nu m-am mai despărţit de ea pînă n-am terminat-o. Ca întotdeauna, la Clarkson, în spatele simplei descrieri a unor maşini se ascunde mult mai mult. Dincolo de maşina propriu-zisă, e mereu vorba despre ingeniozitatea umană, despre progresul care contează, despre sentimentele pe care omul le poate avea faţă de nişte maşinării, despre felul în care un constructor pasionat poate da „suflet“ unei alcătuiri din oţel, lemn sau plastic, un „suflet“ pe care şi alţii îl percep ulterior.
Clarkson alege o serie de asemenea maşini care, după părerea lui, au „suflet“. Nu e vorba doar de automobile, ci şi de avioane, vapoare, bărci zburătoare, submarine, locomotive, navete spaţiale sau chiar simple mitraliere. Ca şi pumnii pe care i-a dat producătorului BBC, umorul lui Clarkson depăşeşte uneori toate limitele, dar oricît de corect politic ai vrea să fii, e greu să nu rîzi. Iată cum comentează englezul, în stilul său inconfundabil, căderea Concorde-ului (una dintre maşinile sale cu suflet) din anul 2000: „…prăbuşirea de la Paris a ţinut capul de afiş peste tot, nu doar din cauza victimelor, care în definitiv erau în majoritate nemţi. Nu, pentru prima dată de la Titanic încoace plîngeam nu doar dispariţia oamenilor, ci şi a maşinii“.
Nu auzisem niciodată despre cuirasatul japonez Yamato, dar descrierea lui Clarkson m-a lăsat cu gura căscată. Pe scurt, era un vas de luptă de 68 de mii de tone, cu o cuirasă de oţel blindat groasă de 20 de centimetri în zonele mai slabe şi de peste o jumătate de metru în locurile vitale. În ciuda greutăţii, atingea viteza de 21 de noduri. Avea nu mai puţin de 141 de tunuri antiaeriene şi nouă tunuri principale care puteau trage fiecare, atenţie, cu obuze de 1,3 tone pînă la 40 de kilometri distanţă. Adică ar fi putut proiecta de la Constanţa pînă la Mangalia ceva de greutatea unei Skode Octavia, dar nu una, ci nouă deodată. Cum spune Clarkson:
„…numai Dumnezeu ştie cum ar fi fost dacă mîndria marinei japoneze ar fi tras cu toate tunurile principale deodată. Probabil că vuietul s-ar fi auzit de cealaltă parte a lumii. Ar fi fost tsunami-uri şi uragane. Ar fi fost de-a dreptul biblic. O ferocitate (…) care desparte mările în două“. Spre sfîrşitul războiului, Yamato a participat la singura sa misiune, sinucigaşă, împotriva americanilor şi a fost răpus cu ajutorul a 400 de avioane şi şase cuirasate care l-au bombardat şi torpilat cu zeci de obuze şi torpile, ca pe un dinozaur bătrîn.
Nici despre bărcile zburătoare nu mai auzisem, un fel de vapoare care puteau să şi zboare şi care şi-au avut perioada lor de glorie. Şi poate că mulţi dintre noi nici nu şi-au imaginat vreodată cum o fi să aterizezi cu un avion pe pista unui portavion ca Eisenhower, înalt cît o clădire cu 24 de etaje. Ei bine, Clarkson ne povesteşte: „Pe măsură ce coboram, vaporul devenea tot mai mare în fereastra avionului, dar nu se făcuse nici pe departe suficient de mare cînd am aterizat, ne-am agăţat de cablurile de frînare şi am trecut de la 190 la zero km pe oră în 0,0000000008 secunde. Interesant a fost că splina, inima, plămînii şi ficatul au continuat să meargă cu 190 pînă s-au lovit de coaste, moment în care au ricoşat înapoi unde le era locul. Din fericire, n-am simţit nimic pentru că eram foarte ocupat încercînd să-mi găsesc globii oculari pe sub scaunul din faţă“.
În sfîrşit, celebrul prezentator britanic m-a făcut să nu-mi mai fie ruşine de uşoara nostalgie care m-a apucat odată faţă de puşca pe care am avut-o în armată, un clasic Kalaşnikov. Clarkson o pune în rîndul maşinăriilor cu suflet. O armă cu suflet? – se vor îngrozi pacifiştii. Ei bine, să nu fim ipocriţi. Clarkson mărturiseşte că „nici o altă armă nu îţi produce asemenea senzaţii“. Francheţea e şi ea printre talentele cu care omul şi-a cucerit un public imens pe întreaga planetă. Sper că vom avea un acces cît mai puţin complicat la viitoarele lui emisiuni.