Citind „Pas cu pas“

18 decembrie 2014   TÎLC SHOW

De duminică, 21 decembrie, vom avea un nou preşedinte instalat la Cotroceni. Am fost curios şi i-am citit, cuvînt cu cuvînt, cartea Pas cu pas. E limpede că intenţia acestei cărţi a fost una de prezentare a candidatului la preşedinţie, pe care multă lume voia să-l cunoască mai bine şi pare a fi fost scrisă sub presiunea timpului, evident, fără pretenţii literare. Autorul îşi povesteşte pe scurt viaţa şi cariera, şi descrie pe larg efortul făcut în Sibiu, sub conducerea lui, pentru a transforma oraşul într-unul capabil să devină, timp de un an, Capitală Europeană a Culturii. Reiese că n-a fost deloc simplu, dar că lucrurile au putut fi duse la capăt cu succes, în primul rînd pentru că sibienii au fost convinşi de importanţa şi utilitatea proiectului şi l-au spijinit. 

Dincolo de asta însă, citind povestea, am realizat mai bine că Sibiul condus de Iohannis a devenit o capitală culturală, şi nu una a berii sau a modei. Nu că ar fi ceva rău cu berea sau cu moda şi nu că Sibiul n-ar fi putut sau n-ar putea să devină în viitor şi un astfel de centru. Dar despre cultură se vorbeşte astăzi, din ce în ce mai serios, ca despre un posibil liant al Europei, iar tot mai mulţi lideri şi oameni responsabili din Uniunea Europeană realizează că e una dintre valorile cele mai de preţ ale bătrînului continent. Pentru România, de asemenea, cultura poate fi ceva pe care să se mizeze în mod durabil, mai ales că se dovedeşte (cum a fost şi cazul Sibiului) că, indirect, cultura poate aduce nu doar bucurii elevate sau o imagine bună, ci şi bani. Iar în cartea sa, Iohannis exprimă idei foarte clare despre cum se face asta, ca de exemplu: „...am susţinut numai evenimente culturale de foarte bună calitate. Proiectele de slabă calitate nu aduc nimic bun. Acest concept, axat pe imperativul existenţei unor proiecte de bună calitate, a dus la rezultate excepţionale pentru Sibiu.“  

Interesant e că Sibiul a continuat să atragă foarte mulţi turişti şi după anul (2007) în care a fost Capitală Europeană a Culturii, ba chiar numărul acestora a continuat să crească, spre deosebire de ceea ce s-a întîmplat de regulă în alte oraşe europene, care au avut momentul de vîrf în anul cînd au deţinut acest titlu. Pînă şi criza economică declanşată în 2009 – spune Iohannis – a fost trecută mai uşor în Sibiu, pentru că oraşul a trăit pe baza a ceea ce acumulase anterior, iar veniturile la bugetul local au continuat să crească an de an (chiar dacă, în perioada crizei, creşterile au fost mai mici).  

Vorbind însă despre o viziune oarecum culturală asupra dezvoltării societăţii şi a ţării, recunoaştem că asta a lipsit cu desăvîrşire PSD-ului, ai căror reprezentanţi s-au şi mirat întotdeauna de ce, cu rare excepţii, intelectualii nu sînt de partea lor. Nu că în celelalte partide oamenii luminaţi şi marii artişti în viaţă n-ar mai avea loc unul de altul. Totuşi, alte guvernări parcă nu s-au dovedit chiar complet troglodite. Fiindcă în guvernarea Ponta ne amintim ce s-a întîmplat cu ICR şi, de asemenea, nu e de uitat cum premierul PSD se plîngea acum vreun an, la Tîrgu Jiu, că nu prea mai avem opere de-ale lui Brâncuşi prin ţară, din cauza judecătorilor care le-ar fi retrocedat. Cu aşa o gîndire, poate că nici Brâncuşi n-ar fi trebuit lăsat să plece din ţară. 

În sfîrşit, iată că avem un preşedinte care nu pare capabil de asemenea gafe. Se spune despre el că a fost un bun administrator. Mulţi îl percep ca pe un neamţ metodic, care nu lasă nimic la voia întîmplării. Din cartea sa rezultă însă mult mai mult. Klaus Iohannis e cît se poate de conştient de motivele pentru care multe lucruri nu merg bine în România. Are o viziune de viitor şi propune o atitudine şi nişte proiecte naţionale mai ambiţioase: „Cîtă vreme nu vom face o prioritate din sprijinirea straturilor celor mai active din societate şi din impulsionarea antreprenoriatului, nu vom reuşi niciodată să trecem de la o economie apatică, la un model de economie performantă, cu adevărat dinamică. Cîtă vreme nu vom trata cu respectul cuvenit elitele profesionale, creatorii de excelenţă, adevăraţii promotori ai schimbării, şi vom continua să cultivăm mediocritatea, în raporturi subalterne, nu vom reuşi niciodată să construim acea ţară în care totul să meargă ceas...“  

Susţine că totul se poate dacă oamenii vor, şi mizează pe buna-credinţă şi inteligenţa cetăţenilor.

Iohannis explică şi în ce fel ar putea un preşedinte să pună lucrurile pe un făgaş bun şi pare a înţelege foarte bine limitele şi subtilităţile acestui rol: „Nu trebuie să existe nici o problemă de interes pentru societate în legătură cu care preşedintele ar trebui să se abţină. Însă preşedintele ar trebui să se abţină de la intervenţii inutile.“ Pare, aşadar, că şi lecţia Băsescu a fost bine învăţată.

Sibienii au făcut, se pare, cu Iohannis o echipă bună. Ca mulţi alţii, sînt foarte curios să văd cum va merge „naţionala“ cu aşa un antrenor. 

Mai multe