Cîteva zile intense ale şalăului bonne femme
Stimate domnule Cătălin Stănescu – am o veste bună pentru dvs., cît şi pentru mine: vă pot satisface rugămintea de a găsi reţeta şalăului bonne femme. Nu vreau să folosesc termenul deja dubios de solidaritate, dar la cîteva zile după publicarea articolului în Dilema veche din 27 mai, în care mă adresam chiar documentariştilor din serviciile multilateral specializate, au început să bată e-mail-urile. Pe 28, de la Viena, arhitectul Horia Marinescu, într-un mesaj savuros, îmi transmitea, în franceză, reţeta „sosului în sine care probabil că formează baza“, specificînd că pe sursele sale „prepararea peştelui propriu-zis, nu am găsit-o“. Tot pe 28 mai a apărut, iluminat, Liviu Preda, convins că reţeta e pe Google: http://gastronomie.ele.ro/Salau _bonne_femme_—r2118.html. A doua zi, pe 29, la orele 11,05, Ciocu îl punea la punct: „Google îţi dă, dar nu-ţi pune în traistă. Reţeta din acest link e departe de bonne femme“, şi argumenta de ce cu o înaltă cultură gastronomică. Duminică, 31, acelaşi Ciocu revenea promiţînd că ne va da reţeta pe http://www.cevabun.ro. Pe 1 iunie, sper să nu vă ameţesc, au decolat două mesaje – unul de la Alina Oprea, care „după două zile de căutări pe site-uri în franceză şi engleză, căci m-am decis să găsesc ceva (e păcat de aşa o cerere)...“, se îndoia totuşi de reuşita ei; pe cînd încercam să mi le traduc în româneşte a apărut from Victoria Pătraşcu (vpatrascu@yahoo.fr) acest mirobolant text: „Nu am rămas surprinşi de rugămintea dvs. şi umerii nici n-au clintit din loc, dar nu am putut împiedica o lacrimă nostalgică să alunece pe obrazul (altfel fără de pată) al documentaristului nostru şef. Pentru că şi el a mîncat şalău bonne femme la Capşa, adesea se întreabă: „Mais où sont les bonnes femmes d’antan?“. Pentru că sînteţi un vechi client al serviciilor noastre şi pentru că nu dorim să vă pierdem, ne grăbim să vă dăm toate datele de care aveţi nevoie. Iată reţeta şalăului bonne femme cu o scurtă precizare: à la bonne femme este un termen franţuzesc utilizat pentru a desemna o mîncare făcută ca la mama acasă, într-o manieră simplă şi nepretenţioasă. Cum numai „femeile bune“ ştiu să facă. Adesea, termenul este legat de reţeta unui fel de mîncare fiert, în special peşte (dar şi pui, miel, ouă), însoţit de un sos simplu, cu lămîie şi vin. Termenul à la bonne femme intră în seria à la russe, à la grecque, şi – fără interpretări, vă rog – à la bourgeoise.
„Şalău à la bonne femme: 800 gr fileuri de şalău; 3 cepe tocate (de preferat şalote sau cepe de apă); 2 pahare de vin alb sec (Chablis ar fi bine, dar e criză); 200 gr ciuperci; 200 gr smîntînă dulce; zeamă de lămîie; pătrunjel sau tarhon proaspăt; 300 gr orez cu bob lung fiert sau cartofi natur. Preparare: se pune peştele la fiert într-o cratiţă cu cepele (tocate cît mai fin), cu ciupercile şi cu vinul şi se lasă la foc mic 15-20 de minute. Se scoate peştele şi se lasă acoperit la cald. Se pune sosul înapoi pe foc şi se lasă să scadă 2/3. Se adaugă apoi smîntîna, se pune din nou pe foc mic şi se lasă să scadă 1/2. Se ia definitiv de pe foc, se adaugă untul, amestecîndu-se bine, şi, facultativ, zeama de la o jumătate de lămîie. Tuşa finală este dată de introducerea pătrunjelului sau a tarhonului proaspăt tocat. Sosul se pune peste peşte şi garnitură şi şalăul bonne femme este pregătit pentru a vă delecta papilele gustative. Documentaristul de serviciu...“
Ajuns în acest punct de fierbere a humorului, trebuie să vă comunic că pe 2 iunie am intrat în posesia a încă unui text, acela promis de Ciocu, o reţetă mult mai rece ca humor, dar, obiectiv vorbind, mult mai doctă, nu foarte diferită în ingrediente, dar mai amplă, mai amănunţită, mai dramatică în prepararea desfăşurată punct cu punct pînă la cel de-al nouăsprezecelea. Nu am spaţiu pentru ea, dar o puteţi găsi pe site-ul http://www.cevabun.ro/salau-bonne-femme. Sînteţi astfel în posesia a două reţete, ceea ce nu e de ici, de colo, în aceste vremuri, cînd contează enorm să aveţi un plus şi nu un minus. Comunicaţi-mi cum v-aţi descurcat, eu avînd sentimentul că am prins un peşte banană. De altfel, un prieten care ştie că nu mă supăr cînd sînt ironizat corect – există şi corectitudine ironică, nu-i aşa? – m-a rugat să-i găsesc reţeta unei stricte bonne femme. Mă gîndesc să mă adresez din nou aceluiaşi serviciu de documentare.