Cît e ceasul?

Zilele acestea, orașul Geneva s-a putut confunda, în sensul cel mai bun, cu un nume: Salon International de la Haute Horlogerie (SIHH, ediția numărul 28, 15-19 ianuarie 2018). Cum, de altfel, o bună parte a istoriei ceasurilor se confundă cu Geneva.

E drept, nu elvețienii sînt cei care au meritul de a fi creat primele ceasuri din istorie, ci germanii. Peter Henlein din Nuremberg este cel căruia i se atribuie producția primelor ceasuri de buzunar, cîndva în perioada 1509-1530. Firește, vorbim despre niște obiecte foarte rare și foarte scumpe, destinate exclusiv nobililor epocii.

Pînă să ajungem în Elveția trecem prin Franța, care, evident, trebuie menționată la capitolul de început al istoriei ceasurilor. De fapt, cu ajutorul Franței vom ajunge în Elveția. De ce? În secolul al XVI-lea, Vestul Europei era marcat de Reformă și de revoluțiile religioase, iar francezii protestanți (numiți hughenoți) erau persecutați și, drept urmare, au ales să părăsească Franța. S-au îndreptat în număr considerabil spre Elveția, mai exact spre Geneva. Au luat cu ei și cunoștințele, și talentul în fabricarea obiectelor care măsoară timpul, și astfel a început istoria elvețiană în materie de ceasuri.

Povestea s-a nimerit la fix (cum altfel?) cu noua măsură luată de reformatorul John Calvin, care din 1541 a interzis purtarea bijuteriilor în Geneva. Neavînd prea multe opțiuni, bijutierii locali s-au reorientat, vrînd-nevrînd, spre fabricarea de ceasuri și au făcut echipă perfectă cu refugiații hughenoți. Meșteșugul și arta bijutierilor s-au îmbinat astfel cu știința și tehnica ceasornicarilor, iar Geneva a ocupat rapid un loc pe harta mondială a ceasurilor.

Un ticăit puternic se auzea și din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, mai ales din buzunarele vestelor domnilor. Deci, și englezii aveau un cuvînt important de spus în materie, mai ales în privința inovațiilor.

În Geneva, însă, timpul nu stătea în loc. Și nici bijutierii-ceasornicari, astfel încît s-a dat startul producției standardizate de ceasuri (fapt atribuit lui Daniel Jeanrichard). Rezultatul: în 1790, Geneva exporta mai mult de 60.000 de ceasuri anual.

Elvețienii au continuat pe aceeași direcție, a producției în cantități mari, fără nici o urmă de îndoială asupra calității, însă. Foloseau sistemul numit établissage (asamblarea în etape a diferitelor componente ale produsului final), care permitea fabricarea pieselor componente în diferite locuri în același timp. Cu alte cuvinte, puteau produce mult mai mult în timp mai scurt decît concurența.

Deși au existat multe suișuri și coborîșuri în anii ce au urmat, în cele din urmă timpul a înscris orașul Geneva în istorie drept capitala mondială a ceasurilor.