Cine se scoală de dimineață?

Ora opt pentru trezire mi s-a părut întotdeauna a fi cea mai firească, măcar teoretic (tot așa cum firesc mi se părea ca viața unui om să se întindă pe durata unui secol). Cu timpul, am învățat că totul e relativ. Oamenii arareori se scoală chiar la opt fix, tot așa cum foarte rar ating suta de ani. Rămînînd la ora de trezire, lucrurile sînt mai complicate decît pot părea. Specialiștii observă că ea e determinată social și nu biologic. Adică, de obicei, te scoli în funcție de ora la care începi serviciul, școala, grădinița.

În vremea comunismului, școlile, atunci cînd nu era vorba de programul de după-amiază, începeau la opt sau la șapte și jumătate. La țară, lumea se trezea cam odată cu răsăritul soarelui, iar cei care făceau naveta, chiar mai devreme. La orașe, serviciile începeau la ora opt cel tîrziu, dacă nu cumva la șapte sau la șapte și jumătate. Numai șefii ajungeau la birouri la nouă sau, rarisim, la zece. Mi-aduc aminte cînd trebuia să ajung la șapte dimineața în Piața Chibrit, unde aveam serviciul în 1990. Iarna, mai ales, era de-a dreptul teribil.

Am impresia că pe undeva exista o legătură între opresivitatea unui regim politic și orele la care populația era obligată să se trezească. Cu cît o țară trecea printr-o epocă mai întunecată din punct de vedere politic (sau era mai slab dezvoltată economic), cu atît era mai matinală. Mai ca la armată, adică. Nu știu dacă există vreun studiu care să fi cercetat lucrurile astea. Dar aici se suprapune și o chestiune istorică, legată evident de progresul științific și tehnologic. Cînd nu exista curent electric, iluminarea se făcea într-un mod mai complicat, iar oamenii încercau să profite la maximum de lumina naturală.

George Washington, de exemplu, se trezea, de regulă, odată cu răsăritul soarelui (vara era înainte de ora șase), mînca ceva frugal, apoi călărea dînd ocol proprietății sale de peste trei mii de hectare din Mount Vernon, iar pe la ora șapte dimineața se întorcea acasă pentru a-și lua breakfast-ul împreună cu familia. Părintele națiunii americane se retrăgea în dormitor la ora nouă seara. Programul general în lume era cu totul altul.

Cînd am fost în Statele Unite, pe la începutul anilor ’90, în prima dimineață m-am trezit înainte de ora opt, curios nevoie mare să descopăr orașul care nu doarme – New York-ul. Gazda a încercat să mă tempereze, dar n am ascultat-o și, cînd am ieșit pe stradă, am fost mirat să constat că, pe la opt și jumătate, orașul încă dormea. Obloanele de tablă ale magazinelor, pline de graffiti, erau lăsate, mașinile de pe străzi erau rare, exemplare active fiind doar cei care făceau jogging și homleșii care începeau să iasă din culcușurile lor.

Pe vremea aceea, Bucureștiul nostru era încă destul de matinal, dar, între timp, se pare că am reluat și noi exemplul burghez, occidental. În afara anumitor servicii publice sau a spitalelor, lucrurile s-au mai relaxat. Școlile însă încep, de regulă, tot la ora opt. Ei bine, studii făcute în Statele Unite au relevat faptul că așa numitele ritmuri circadiene sînt diferite la adolescenți față de adulți. La unele licee din Seattle s-a experimentat începerea cursurilor cu o oră mai tîrziu, adică la 8,50, față de 7,50. Monitorizîndu-se somnul elevilor, s-a constatat că durata acestuia a crescut, în medie, cu peste o jumătate de oră la cei care începeau școala mai tîrziu. În plus, acestora li s-au redus în-tîrzierile și absențele, iar performanțele școlare au crescut, în general, cu un procent semnificativ. Acum, Academia Americană de Pediatrie recomandă liceelor să nu înceapă cursurile mai devreme de opt și jumătate. Adolescenților se pare că le priește să se trezească ceva mai tîrziu. Lucrurile nu stau însă neapărat la fel și pentru adulți sau copii. Îmi vin în minte cugetările unui adevărat boier – Alexandru Paleologu –, care își amintea că în tinerețe se scula foarte tîrziu, lucru pe care ulterior a ajuns să-l considere total greșit și neproductiv. Spunea că, după o vîrstă, a ajuns să aprecieze „limpezimea dimineților“, pe care în tinerețe și le petrecea dormind. Iată însă că din studii științifice reiese că adolescenții au motive biologice să nu prea iubească zorii zilei. Și aș observa că tot ei sînt printre primii revoltați de matinalitatea dictaturilor.

Foto: wikimedia commons