Cîlți
Uneori mai trebuie să faci reparații, prin România mai des decît în alte țări europene, că lucrurile se strică parcă mai repede și mai tare. Pe țeava nouă nu mai venea apă. Undeva era ceva stricat sau înfundat. „Mai degrabă înfundat – zicea inginerul –, că așa se întîmplă de obicei pe la noi, treaba se înfundă din cînd în cînd de nu-i mai dai de capăt. La fel ca străzile care nu duc nicăieri – mai zicea. E plină țara de fundături, domnule! O iei printre blocuri și te trezești într-o parcare cu multe mașini, dar care n-are nici o altă ieșire. N-ați observat? Și apoi, trebuie să faci cale întoarsă. Păi, în Grecia sînt labirinturi de străzi, străzișoare și străduțe, dar întotdeauna ieși la un liman, nimic nu se blochează pînă la capăt.“
„La noi se înfundă și străzile, și țevile, și politica“, l-a aprobat și instalatorul-șef în timp ce cumpănea în mînă un mops roșu. „Nu e de aici, pompa e bună“, a conchis el după cîteva manevre de închis-deschis. „Mă tem că trebuie să săpăm acolo, în vale, unde sînt robineții, să vedem dacă nu au intrat cîlți sau știu eu ce alte mizerii pe conductă. Ar trebui să vină la vale. Sapă, sapă, pînă dai de apă, nu-i așa, nea Georgică? La vecinii dumneavoastră am găsit cîlți. Cineva o face intenționat. Înfundă țevile cu cîlți.“
Toți cei patru bărbați porniră de-a lungul fostului șanț pe care instalatorul încă îl mai deslușea, deși între timp crescuse iarba peste el. La un moment dat i‑a oprit brusc pe toți: „Aici era gaura, aici trebuie să fie butoiul pe care l-a pus moș Gheor-ghe, săracu’, pentru protecție, aici sînt robineții. Săpați aici!“
Inginerul și ceilalți doi puseră mîinile pe cazmale și începură să sape. Deodată se opriră cu ochii la instalator: „Păi, ce faci, nea Georgică, cu tîrnăcopul ăla cu juma’ de coadă?“, întrebă Dorel rîzînd.
„Ehee! Ce știi tu, bă? Cu ăsta am construit eu socialismul. Prin muncă d-asta l-am construit, cu tîrnăcoape, topoare și lopeți fără coadă. Cozile stăteau deoparte și ne băgau strîmbe.“
„E uscat pămîntul – zise Dorel –, e secetă mare. Uite că și mai la adîncime tot uscat e. N-am mai văzut așa ceva de cînd sînt. Secetă mare. Încălzirea globală, frate!“
„Păi, cînd plouă, plouă, cînd nu plouă, nu-i nici rouă! Atenție, să nu dați peste țevi, că le spargeți. Uite capacul de la butoi. Desfaceți! Așaaa! Acuma trebuie să vedem dacă robinetul închide, ca să putem lucra.“
„Cine a mai văzut robinet de avarie care să țină, sau racord flexibil care să nu crape în doi ani? – zise inginerul. Poate pe vremea cînd erau robinete. De cînd s-au transformat în robineți, nu mai ține nici unul.“
„Păi, cine a mai văzut copil cuminte şi babă frumoasă… brînză friptă la grătar, domnişoară pe măgar?“ – îl completă instalatorul, trecînd cu nonșalanță peste comentariile lexicale.
Într-adevăr, robinetele nu țineau nici unul, apa venea în valuri și la un moment dat, vorba inginerului, „s-a oprit seceta“ și a pornit a curge apă și de sus. N-au mai putut lucra.
„Vine Sfîntu’ Ilie – zicea instalatorul adăpostit de ploaie sub o șură. Tună și fulgeră și trebuie să facem cinste cu mere, că așa se face.“
După ce a trecut furtuna, s-au întors acasă, s-au spălat de noroi cu apă din sticlă și unii dintre ei s-au îmbrăcat frumos, să meargă la concert. Nu orice concert, ci muzică de cameră, pian, vioară, flaut și chiar o soprană. Celebrul festival „Arcuș“, de la Sfîntu Gheorghe, a 28-a ediție. Fracuri, papioane, pantofi de lac, oameni rafinați. O lume total diferită de cea a noroiului săpat în căutarea robinetelor, noroi care se mai vedea și acum pe sub unghii. Bine că, în ciuda necazului cu țevile, reușiseră să ajungă la timp.
Ascultînd puternica voce a sopranei, inginerul s-a gîndit înfiorat cum o fi cînd așa o femeie ridică tonul la tine, cînd te cerți cu ea adică, prin bucătărie. N-ai nici o șansă. Vocea ta nu va exista. Dar gîndul îi merse și mai departe și se întrebă dacă unei soprane i se pot înfunda vreodată țevile. Adică să nu-i mai curgă apa. De ce nu? Ba, cu siguranță, se întîmplă. Și chiar înainte de concert. Geniile noastre se lovesc adeseori de meandrele concretului. Tot așa, unui pictor cu cotă mare i se poate înfunda sifonul de la chiuvetă în timp ce-și spală pensulele, unui celebru scriitor i se poate înfunda pixul tocmai în timp ce scrie capodopera vieții sale, un mare savant aflat în drum spre o importantă conferință se poate bloca pur și simplu definitiv în trafic, iar unui actor care vrea să iasă din casă spre a susține rolul din spectacolul pe care-l ține cu religiozitate de peste zece ani i se poate bloca butucul de la yală. Totul se poate înfunda, chiar și flautul fermecat al lui Mozart, gîndi inginerul în timpul concertului. Cu cîlți.