Cîinii roşii sînt pe cale să devină căţeluşi?
Cîinii roşii sînt pe cale să devină căţeluşi?
Dinamo e în plină rătăcire. Nu mai e vorba despre cîini sau căţeluşi, ci despre nişte fiinţe pierdute în ceaţă. Singurul avantaj e că Dinamo e încă Dinamo. E încă un brand chiar şi aşa, tăvălit şi ameţit. Dinamo, sub actualul patronat, a greşit şinele. Prin locurile astea, obişnuinţa e fie chiotul de fericire, fie bocetul de prăbuşire. Iată Rapidul, Craiova într-o vreme, Petrolul, Timişoara! După baloanele de săpun colorat, întunericul nefiinţei. Dinamo a apucat-o pe o cale de mijloc complet nefascinantă. A ales drumul unei echipe ca Botoşani – cine naiba să se pasioneze după aşa ceva, cînd acum cîţiva ani Borcea şi Badea se măsurau cu Nemăsurabilul fotbalului românesc!? Din păcate, nu doar un anumit drum moderat, fără riscuri, e ceea ce a ales Dinamo, altfel ar fi fost toate bune şi frumoase. Păcatele iniţiale ale acestui mandat patronal, acum ajunse la judecată, plus un zigzag managerial care a izbit echipa de toţi pereţii, au condus acest proiect la cel mai de jos nivel al existenţei sale. Dinamo se luptă azi cu entităţi fără istorie pentru un loc pe scară în trenul play-off-ului Ligii I, adică salonul lumii bune a unei lumi nebune. Aşa că, repet, singura consolare e că nu şi-a pierdut identitatea. Cîini sau căţeluşi, aceeaşi categorie ontologică. E singura bară de care se mai ţine în acest autobuz al destinului care virează periculos. Revenirea din meciul cu Craiova, care face să trăiască speranţele de mai bine, e un semn interesant. Există vitalitate. Organismul acesta încă se luptă. Latră. Ştiu, da, proverbul cu cîinii care latră, dar am în carne o amintire care îl contrazice flagrant.