Chişinău

– Vrieţi mieniu compliet sau siimplu?

E sfîrşitul anilor ’90 şi sînt în Chişinău. Hotel Codru. Frînt după o călătorie lungă. Cum nu am chef să mănînc în oraş, răspund:

– Compliet.

– Şinzăși de mărşi.

Mă gîndesc că şinzăși de mărşi pe zi o să susţină jumătate din economia legală a Chişinăului pe durata şederii mele acolo. Sînt frînt de oboseală şi vreau să dorm. Plătesc.

Primesc o cheie mare legată de o jumătate de kil de bronz. Mă bucur – nu de alta, dar sală de sport nu au. Nici liftul nu merge şi stau la etajul 7. Oameni buni – probabil au văzut că sînt pasionat de work-out. Primesc şi două cutii: una lunguiaţă şi una rotundă, ambele dintr-un carton urît pe care scrie ceva în rusă.

– Ce să fac cu cutiile?

– Aista îi cutiie di nimişît gandaşii!

Îmi arată cutia lunguiaţă.

–  Ce e?

Îmi răspunde vorbind tare, cu pauze lungi între cuvinte, ca și cum aş fi poate surd şi sigur tîmpit.

– Cutiiiiie diiii nimişîîîîîîtttttt gandaşiiii! Șie nu înţieliejeţi?

– Şi asta?

– Pientru mieniu compliet!

Tanti cu care vorbesc e cît apartamentul în care am crescut. Nu îndrăznesc să îi cer să-mi explice cum funcţionează cutia pentru animale sau cea pentru meniu complet.

Ajung în cameră. E minunată dacă îţi doreşti să experimentezi întoarcerea în timp sau dormitul în ceva care simulează cît mai bine grajdul de la Budrea. Deah – ţigan snob. Sînt în chestia care ar trebui să fie baie cînd sună telefonul.

E doamna amabilă.

– Faşieţi triebuşioara mică sau triebuşioara mare?

Mă gîndesc că balena de la recepţie e mai tare ca mătușa-mea Geta, singura din familie care citea viitorul. Îi răspund politicos – sînt adult şi nu sînt obişnuit să fac comunicate de presă cînd mă duc la budă. Închid telefonul. Sună din nou. Îl scot din priză. Sînt obosit şi stresat de triebuşioara mare.

Trec cinci-zece minute – bătăi la uşă. Mă gîndesc că nu am văzut scripeţi şi nu îmi imaginez cum ar fi putut dihania să ajungă la etajul 7. Sînt liniştit.

Deschid uşa şi îmi dau seama că vrăjitoarea nu a greşit prea tare cînd vorbea cu mine ca şi cum aş fi fost tîmpit. Puştoaica blondă din faţa mea e evident „mieniul compliet“. Mă duc la recepţie şi cer meniu simplu. Dihania mă întreabă cu dispreţ dacă vreau altă „fătucă“. Nu vreau. Plătesc 15 mărşi şi sfîrşesc dormind în maşină. Nici prezervativul bun pentru petice auto şi nici creionul di nimişît gandaşii nu au reuşit să sperie animalele care jur că erau fie spioni mai mici ai KGB-ului, fie un neam uriaş, radioactiv, de libărci.

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului și fondator al Policy Center for Roma and Minorities.