Chiloţi de miliarde

Se spune că patronii americani ai echipei Manchester United vor să listeze firma la bursa din Singapore, sperînd să obţină un miliard de dolari pe acţiuni. Asta după ce au plătit alte 1,3 miliarde cînd au cumpărat clubul. De ce la sumele astea învîrtite în jurul lor, jucătorii continuă să alerge în chiloţi după minge? 

Din acelaşi motiv pentru care alte persoane se dezbracă de tot şi fac şi alte lucruri. Ne uităm. Ne uităm la ei şi la chiloţii lor, iar cei (în fine, cele) care ajung să se uite pe dedesubt au tras, se zice, lozul cel mare. În lumea liberă e liber la orice. E liber să te bucuri de nişte oameni în chiloţi şi chiar mai mult, după vorba unei doamne respectabile care, întrebată la ce anume se uită cînd urmăreşte Turul Franţei, a replicat candid: „Mi-e teamă că nu-mi veţi putea difuza răspunsul“.

Şi cu cît eşti mai bogat cu atît chiloţii devin mai importanţi, conform confesiunii (la un preţ adecvat) lui Beckham care a mărturisit că poartă lenjeria intima a Victoriei în timpul meciurilor. Nu ne-a spus care meciuri, dat fiind că el joacă mai mult în reclame. Contrastul genial nu e însă între bani şi chiloţi, ci între chiloţi şi après-chiloţi. Moda e ca toţi tatuaţii gazonului să poarte ultima fiţă de costume, odată ieşiţi de la duş. Diferenţa între neseriozitatea unui echipament de joc şi eleganţa ritualică a marilor echipe te-ar cutremura de rîs dacă ai putea privi fără perdelele obişnuinţei. Dar la ce bun? 

P.S. Puyol ne-a dat pe spate la tragerea la sorţi de la Monte Carlo pentru grupele Ligii Campionilor. A venit în şort şi polo printre cravate şi stofe fine. Iată un om căruia nu-i e ruşine să arate cum îşi cîştigă banii!