Cenușăresele

27 noiembrie 2019   TÎLC SHOW

Îmi e atît de foame, că văd toate contururile blurate, cu toate liniile precise ale realității mele încălecate unele peste altele. Aș mînca toate rafturile din magazin cu tot cu etichetele lipite pe margini, aș mînca fructele din raionul de fructe cu tot cu coji, semințe și codițe. Aș mînca salatele verzi mușcînd din ele ca din mere, salamurile din țiplă, cașcavalurile feliate, parizerurile alea neîncepute, ca o pulpă de copil, l-aș mînca pe bodyguard-ul burtos de la intrare și pe toate cele trei casiere.

Sînt după o zi de muncă în care se pare că am uitat să mănînc și sînt singură acasă de cîteva zile. De fiecare dată circumstanțele astea mă aruncă violent în logica unei adolescențe tîrzii, hai, tinerețe timpurie. Adică zero mîncare prin casă și tot evantaiul de fast-food-uri și mîncăruri nesănătoase imaginabile la alegere. Nu știu ce declic s-o produce în mintea unor adulți în momentul în care se trezesc cîteva zile într-un soi de libertate neașteptată, dar, cel puțin în cazul meu, asta înseamnă o întoarcere în timp și declinarea cu putere a oricăror responsabilități. Me time!

Exact în momentele astea îmi vine nespus să scriu o lungă declarație de dragoste tuturor șaormeriilor care ne-au hrănit în nopțile tîrzii și au ținut deschis în diminețile de Crăciun. Tuturor plăcintăriilor, KFC-urilor, Mac-urilor, Spring Time-urilor, cartofiseriilor, pizzeriilor, tuturor raioanelor cu mîncare gătită din magazinele non-stop; triste chestii gătite în lumina alburie de neon. Mă văd cumva într-un oraș străin mîncînd de una singură ramen la pachet opărit cu apă și condimentat cu pliculețele alea în care nici nu vreau să știu ce e. Mă văd mîncînd singură într-un fast-food cu scaune înalte de bar, la o masă din lemn negeluit, tot soiul de chestii prăjite în uleiuri refolosite, o lampă joasă și ieftină mă luminează de sus în jos și probabil că am fața căzută și gura uleioasă, înghit cu poftă prăjelile astea în aerul care e și el prăjit. Am găsit întotdeauna o tristețe imensă în asemenea locuri, sentimentul e mai apăsător, desigur, dacă mănînci singur ca un distrus.

Cu toată tristețea și langoarea asta, sentimentul unei singurătăți cu termen fix nu e copleșitor ca la cei nevoiți să trăiască permanent așa, e, cum ziceam, un motiv de a scăpa frîiele cumpătării și de a mînca o găleată de cartofi prăjiți cumpărați de la colț.

Sînt în Mega, mor de foame, mă gîndesc deja cum o să stau în prostrație cu o pungă imensă de chips-uri în fața unui Netflix inofensiv, ceva cu copii și animale, poate o comedie stupidă de Crăciun cu plot-uri de birou și fete creative îmbrăcate în pulovere roz cu nasturi. Dincolo de prăpastia hămeselii mele, nu pot însă să n-o remarc pe cucoană. Vorbește tare la telefon. Din ton îmi dau seama că e una din cele care le știe pe toate. Acritura supremă căreia nimic nu-i place și totul i se cuvine. În timp ce vorbește la telefon aruncă cumva de sus tot soiul de chestii în coșul așezat pe podea. „Da, dragă, dar i-am zis că nu se face așa ceva“ – fleoșc! – o pungă cu salată mixtă cade cu zgomot în coș. Apucă un avocado și-l privește cu scîrbă de parcă pielița aia verde ridată era vina lui. „Nu, i-am spus și lui X că e inacceptabil, păi ce, m-am născut ieri?“ În coș aterizează o pîine cu multicereale. Cucoana ajunge acum în dreptul viselor mele diurne, în dreptul locului la care mă gîndeam cu lacrimi în ochi încă din metrou – mîncarea gătită. „Nu, dragă, sînt în Mega, Doamne, cine poate să ia scîrboșeniile astea de chiftele, numai cînd mă uit mi se face rău. Chiftele pline de pită“, completează madam, tare cît să audă absolut toată lumea.

Cucoană, ești incredibilă și te iubesc, mă gîndesc cu destulă obidă și rîd iar de una singură. Îmi vine s-o pocnesc prietenește peste coc. În coșul meu se lăfăie bucuria supremă – chips-uri și chiftelele alea oribile. Care, da, pot reprezenta un biohazard serios și-ți pot infesta frigiderul cu un miros mi-nu-nat. Dar, madam, îmi vine să-i zic, eu sînt un om liber! Regina merdenelelor, împărăteasa pufuleților și prințesa parizerului te salută.

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Mai multe