Cea mai bună sursă de lumină din istorie

Propunere: luați un chibrit și aprindeți fitilul unei lumînări (albă, de preferat).

Egiptenii și-ar fi dorit poate să facă asta, doar că nu aveau încă... fitilul. Scufundau bucăți de trestie uscată în seu topit, pe care le aprindeau.

Au rezolvat romanii (și) această chestiune a fitilului. Au îmbibat role de papirus, uneori cu textile răsucite în jurul lor, în mai multe straturi de grăsime animală topită care se întărea. Acestea au fost primele lumînări din istorie asemănătoare cu cele pe care le avem și le aprindem astăzi. Romanii le foloseau ca să aibă lumină în case, ca să-și lumineze drumul noaptea cînd aveau de călătorit și, cînd era cazul, în cadrul ceremoniilor religioase.

Lumina se aprindea și la alte civilizații. Chinezii foloseau hîrtie rulată de orez pentru fitil și ceară de la o specie autohtonă de insecte, japonezii foloseau grăsimea de la anumiți arbuști oleaginoși, iar în India materia primă pentru lumînări se obținea prin fierberea fructului arborelui de scorțișoară.

Apoi, într-o epocă nu prea luminată a istoriei, în Evul Mediu, în Europa a fost introdusă o nouă materie primă pentru fabricarea lumînărilor: ceara de albine. Mirosul greu și flacăra fumegîndă ale lumînărilor pe bază de grăsime animală au fost înlocuite cu lumina curată și limpede a flăcării de la lumînarea din ceară de albine. Și cu un miros dulce și delicat. Lumînările din ceară de albine erau însă foarte scumpe, deci nu oricine și le permitea, așa că în breslele lumînărarilor, care se dezvoltaseră în epocă, se fabricau mai ales lumînări pe bază de seu animal.

Secolul al XIX-lea a schimbat lumina. În laboratoarele chimiștilor au fost inventate stearina și parafina, baze foarte eficiente pentru fabricarea lumînărilor și totodată a fost creată o mașină de turnat lumînări, care a făcut posibilă producția în masă. În 1879, domnul Thomas Edison a început să stingă din lumînări aprinzînd becul electric.

De la Edison înapoi la romani (de dragul istoriei și al luminii, nu în detrimentul tehnologiei): în timpul domniei sale, împăratul Constantin cel Mare ar fi poruncit să fie aprinse lumînări peste tot prin oraș în noaptea de Înviere. Biograful său, Eusebiu din Cezareea, confirmă: Sfînta veghe de noapte o prelungea pînă-n zi, anumiți oameni trimiși de el aprindeau pe întreg cuprinsul orașului lumînări lungi de ceară, cărora li se adăugau făcliile aprinse la tot pasul – ceea ce făcea ca tainica noapte a veghei să ajungă în cele din urmă mai dăruită cu lumină decît miezul zilei.

Lumina, cumva, cucerește și cel mai aspru întuneric.

Să găsim fitilul și să îl aprindem.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: wikimedia commons