Căruţabil

9 martie 2016   TÎLC SHOW

Carosabilul pare a fi un element esenţial al ştirilor noastre zilnice despre gropi, blocaje, parcări neregulamentare şi mai ales despre accidente. Circulaţia pe drumurile publice e un subiect favorit al presei actuale, care informează permanent despre „astuparea gropilor apărute în carosabil, pe arterele din Capitală“ (agerpres.ro); „Carosabil surpat în centrul Capitalei“ (mediafax.ro); „aruncarea zăpezii pe carosabil“ (viata-libera.ro), despre faptul că „şoferii au plantat pomi în gropile din carosabil“ (vestic.ro), că „un autocamion (...) a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un şant“ (ziare.com) etc. În stilul jurnalistic este folosit mai ales substantivul neutru provenit din adjectivului carosabil; în schimb, stilul oficial (juridic şi administrativ) recurge aproape exclusiv la adjectiv, mai ales în sintagma parte carosabilă: „Vehiculele trebuie conduse numai pe drumurile, părţile carosabile, benzile sau pistele stabilite pentru categoria din care fac parte“ (legislatia-rutiera.ro); „partea carosabilă a drumului public“ (codulrutier.ro).

Termenul carosabil este un împrumut modern din franceză, unde însă carrossable este doar adjectiv. Dacă vom căuta în Internet o posibilă formă franceză substantivizată – „le carrossable“ –, vom constata că cele cîteva rezultate obţinute sînt aproape exclusiv traduceri din română, făcute cel mai probabil de vorbitori care transferă în franceză, fără să-şi dea seama, inovaţia locală.

E interesant că împrumutul adaptat carosabil a fost concurat, într-o primă fază, de un calc parţial, care încerca să-i motiveze structura, refăcînd-o cu elemente deja existente în limbă: căruţabil. Cuvîntul nu este înregistrat de dicţionarele noastre, dar a avut perioada sa de relativ succes. Apărea, spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, în acte publice – de pildă, într-un raport al primarului din Rîmnicu Sărat, publicat în Monitorul oficial din 3 mai 1888: „s-a format gheaţă pe distanţe considerabile, acoperind atît partea căruţabilă, cît şi trotuarele“. Termenul era folosit de mai multe ori în text, fiind scris, în ortografia oscilantă şi parţial etimologizantă a vremii, carutabil. Îl regăsim, peste aproape o jumătate de secol, în scrierile lui Cincinat Sfinţescu, profesor la Şcoala Superioară de Arhitectură şi întemeietor al urbanismului românesc. Adjectivul căruţabil apare de 12 ori în studiul său Căile de comunicaţie şi transporturile în Municipiul Bucureşti (1931): „şosea cu partea căruţabilă de 10 m. lăţime“; „dacă am reduce lăţimile părţilor căruţabile la strictul necesar“ etc. Cuvîntul apare şi mai tîrziu, în Monitorul Primăriei Bucureşti, ca adjectiv – „refacerea pavajului căruţabil din bolovani de rîu“ (25 aprilie 1937); „este interzis ambulanţilor de a staţiona şi vinde pe trotuar sau pe partea căruţabilă în următoarele pieţe şi străzi“ (19 iunie 1938) – şi chiar ca substantiv: „se adjudecă definitiv (...) executarea lucrărilor de pavare la căruţabil pe str. Carol Davila“ (19 iunie 1938). Evident, între timp se instala tot mai mult în limbă împrumutul carosabil (atestat, de exemplu, în Universul literar din 2 iunie 1913).

Căruţabil e un exemplu de încercare lipsită de succes de a introduce în limbă, prin calc, un cuvînt cu motivare internă. Pentru a imita modul de formare al derivatului fr. carrossable (de la carrosse), a fost folosit ca bază cuvîntul căruţă. Deşi seamănă fonetic cu căruţă, fr. carrosse desemnează o trăsură elegantă, deci un vehicul mult mai potrivit cu circulaţia în oraşe. De altfel, în spaţiul francez terminologia transportului rutier avea deja o anume tradiţie care permitea mai uşor transferul de la vechile vehicule la cele noi. Sînt argumentele cu care critica termenul Al. Graur, într-o notiţă lingvistică din 1939 (reluată în volumul Puţină gramatică, II, 1988): „în orice caz, pe bulevardele bucureştene nu prea circulă căruţele, încît, chiar dacă expresia franceză ar fi însemnat «pentru căruţe», tot ar fi trebuit schimbată în româneşte, căci carrossable a fost creat înainte de inventarea automobilelor“ (p. 35). Vehiculul pe care îl evoca termenul căruţabil nu putea deveni, desigur, o emblemă a traficului modern.

Astăzi, cuvîntul a dispărut cu desăvîrşire, fiind complet înlocuit (poate şi sub influenţa criticilor lingviştilor) de carosabil. Căruţabil poate stîrni acum doar curiozitatea şi amuzamentul; probabil că de la bun început apropierea de căruţă nu i-a dat prea multe şanse de a se impune.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Mai multe