Care este sensul vieții
„There are no atheists in foxholes!” (În tranșee nu există atei!)
Aforism atribuit lui William Thomas Cummings
Ieșind din palatul Belvedere din Viena într-o după-amiază caniculară din mijlocul lui iunie, doi tineri extratereștri mă fixează pentru că îi fixam la rîndul meu. Îmbrăcați la fel, purtau cămașă albă și pantaloni negri, fiecare cu ghiozdan în spate, îmi aduceau aminte de copilăria mea din Ploiești. Pentru mine păreau a fi de pe altă planetă și într-un fel erau. Americani, propovăduitori ai Cărții lui Mormon. Întotdeauna umblau cîte doi, erau zîmbitori și blînzi, dornici să stea la discuții. Știam că vin din altă lume pentru că nu vorbeau limba mea. Unul dintre ei mă salută zîmbind, apoi mă întreabă oprindu-se în loc: „Care este sensul vieții?”. Mă așteptam să mi se adreseze. Pesemne că era un reflex inconștient cu rădăcini în prima copilărie, cînd exersam limba engleză cu extratereștrii de atunci. Mă gîndeam că trebuie să ofer un răspuns valabil numai pentru mine.
Zilele trecute am ieșit la o masă cu două cupluri de austrieci și, din vorbă în vorbă, am discutat despre armată. Aveam să aflu că, în Austria, stagiul militar obligatoriu este de șase luni, iar alternativa este munca în folosul comunității timp de nouă luni. Unul dintre cei doi continua stagiul militar ca paramedic după ce urmase o școală cu predare intensivă a unor cursuri cu specific medical, continuînd astfel practica în regim militar pentru satisfacerea stagiului. Celălalt optase pentru muncă în folosul comunității, ca voluntar pe ambulanță. Amîndoi au fost de acord că și femeile ar trebui să urmeze un stagiu militar obligatoriu, de vreme ce drepturile femeilor și ale bărbaților sînt egale în Austria, iar eschivarea bărbaților de la parcurgerea stagiului de șase luni este pedepsită cu închisoarea. Căutînd mai departe informații în legătură cu subiectul, aflu că în Elveția, conform legii, numai bărbații trebuie să urmeze stagiul militar obligatoriu, procentul femeilor din armată fiind în prezent de 0,9%, iar ambiția elvețienilor este aceea de a crește procentul femeilor în armată la 10% pînă în anul 2030. Inclusiv modul în care sînt organizate bazele militare în prezent în Elveția urmează a fi schimbat în conformitate cu nevoile femeilor, titrează publicația elvețiană online LeNews într-un articol din martie 2021.
În 2013, înrolarea femeilor a devenit obligatorie în Norvegia, avînd în vedere că, în conformitate cu articolul 119 din Constituția țării nordice, „ca regulă generală, toți cetățenii statului sînt responsabili în mod egal să participe la apărarea țării pentru o perioadă anume, indiferent de locul nașterii sau de statutul social” (în sensul de avuție). Vîrful înrolării în armată în rîndul femeilor a fost atins în Norvegia în timpul Războiului Rece, scăzînd considerabil după anii ʼ90. Din anul 2015, stagiul militar este obligatoriu pentru toate femeile și toți bărbații născuți începînd cu 1 ianuarie 1997 și cu vîrsta între 18 și 44 de ani, Norvegia devenind astfel prima țară din NATO care introduce conceptul de „înrolare universală”. Durata stagiului militar obligatoriu este de maximum 12 luni, existînd posibilitatea de a împărți perioada de realizare a serviciului militar pe parcursul a 19 luni de la data împlinirii vîrstei de 18 ani. Interesant este că din populația care urmează serviciul militar obligatoriu, aproximativ 50% aleg o carieră militară după finalizarea acestuia. Exemplul Norvegiei urmează a fi preluat și de Elveția, iar în Austria subiectul înrolării obligatorii a femeilor este din ce în ce mai discutat în anumite cercuri. Germania a suspendat serviciul militar obligatoriu începînd cu anul 2011.
În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat începînd cu anul 2007, anul în care terminam facultatea și mă încadram în primul loc de muncă. Aveam în vedere că voi face armata, eram deschis ideii de a pleca departe de Bucureștiul natal, deși mama îmi spunea că trebuie să-mi caut de muncă, iar tata știa că în cazarmă poți deveni bărbat. Statul a decis pentru noi toți ce este mai important și iată-mă, 14 ani mai tîrziu, avînd păreri de rău că nu am trăit experiența, probabil revelatoare, de a fi făcut armata. Îmi amintesc însă că am fost recrutat aproape de împlinirea vîrstei de 18 ani. Am primit o telegramă tipizată cu un mesaj clar: la data cutare trebuie să mă prezint pe strada Căderea Bastiliei pentru formalitățile de recrutare în Armata Română. În sala mare și impersonală a unei clădiri vechi, stăteam aliniați băieți de aceeași vîrstă, dar avînd fiecare altă statură fizică și alt statut social. Nu conta ceea ce ne diferenția, la fel ca în tranșee. Am auzit un strigăt metalic, un ordin sacadat: „Dezbrăcaaaa-rea!”. După ezitări și valuri de foșnete textile, un militar autoritar și o cucoană în sacou alb medical intră în sală și trec agale prin fața fiecăruia verificîndu-ne în chiloți, în timp ce unii băieți mai vînjoși făceau mișto în șoaptă de cei mai plăpînzi. Militarul se adresa din cînd în cînd cu o seriozitate complice flăcăilor aliniați: „Hai, dom’șoară, să vedem ce-ai în fustiță!”. Trăgeam de chiloți, doamna medic privea ca și cum s-ar fi uitat în jos peste o balustradă, apoi bifa ceva într-o foaie și trecea la următorul.
Asta a fost totul. Ce moment șocant! Privind în urmă după atîția ani, regret că n-am făcut armata. Cred că m-ar fi făcut mai bărbat, că mi-aș fi răspuns mai devreme la întrebarea care mă macină de ceva timp privind sensul vieții mele. Dacă începe un război, mă întreb, eu cu ce o să fiu de folos?! Nu știu să trag cu arma, nu mai am abilitățile fizice și vigoarea tinereții și nu știu la ce să mă aștept în cazul unei asemenea tragedii. Îmi doresc să învăț să conduc un camion pentru că tata a învățat în armată, iar în caz de război e nevoie și de camionagii. Așa mi-aș găsi o utilitate mai pentru vîrsta mea și aș contribui la apărarea țării.
Oricum ar fi, în România anului 2021, lucrurile astea nu mai sînt subiecte bărbătești: facem studii, avem servicii în clădiri de sticlă și metal, sîntem cu toții niște „domni”. Și nu cred că scopul este să pari un domn, ci înțelegerea propriei masculinități, a ceea ce înseamnă în esență a fi bărbat. Asta le-am răspuns americanilor care m-au întrebat în palatul vienez despre sensul vieții: „Să cunosc ce fel de bărbat sînt!”.
Alexandru Gheorghe este jurist, specialist în protecția datelor și implementare a programelor de securitate cibernetică.
Foto: soldați decorați de Regele Ferdinand, Războiul româno-ungar, 1919 (wikimedia commons)