Capace, pocnitori şi alte jucărele
- Capace, nu se poate să nu fi jucat capace! - Dâalea de le turteai pe linia de tramvai? - Da, bineînţeles. Capace de bere. Cele mai amărîte erau "Griviţa". Dacă prindeai însă un Budweiser, de pildă, erai regele străzii, valora 40 de Griviţe! Le puneai una peste alta pe trotuar şi care arunca cel mai aproape de grămadă, cu plumbuâ, ăla începea. Dacă le întorceai, lovind cu muchea altui capac, le cîştigai. Era un puşti pe stradă, nu ştiu ce erau părinţii lui, dar venea tot timpul cu capace străine. O dată a venit cu unuâ pe care scria "mărul de aur", toată lumea visa la el. Daâ nu a vrut niciodată să-l scoată la bătaie... - Pocnitori făceaţi? - Ce fel de pocnitori? - Cu fosforul de la chibrite... - Aaa, şiâncă cum! În minele de pix, alea metalice. Scoteam pasta şi le umpleam cu fosfor. Sau în cheile alea de dulap, alea cu o găurică pe mijloc. Rădeam cîteva chibrituri în gaură, prindeam un cui, cu sfoară, de urechea cheii, băgam apoi cuiul în gaură, peste fosfor şi dădeam cu el de caldarîm. Mamă, ce mai bubuia! Şi de fiecare dată mîncam bătaie, că se făcea praf cheia, făcea aşa, un fel de floare, nu mai era bună de nimic şi se chinuia taicăâmeu cîteva zile să deschidă dulapul... Odată am găsit o ţeavă mai lungă de aluminiu sau nu ştiu din ce era. Am folosit cîteva cutii de chibrituri şi cînd am bubuit-o mi-a ars mîneca de la haină şi mi-a lăsat şi un semn pe mînă. Cîteva săptămîni nu m-am mai jucat cu pocnitorile... - Invizibile... Îţi aduci aminte? Făceam crăcanul din sîrmă, puneam zgîrciul, îndoiam cîteva zeci de ace de gămălie şi trăgeam cu ele. Golanii trăgeau după fete... Noi organizam lupte pe străzi şi ne alergam cu invizibilele ore în şir. - Mai tîrziu au apărut tuburile alea de plastic, pentru instalaţiile electrice sau nu mai ştiu ce. Făceam cornete de hîrtie şi suflam prin ele. Unii, mai ai dracului, prindeau şi un ac în vîrful cornetului - ăia erau spaima cartierului... - Eu mi-am făcut odată o "teleghidată". Erau camioanele alea amărîte, din plastic, tipic comuniste. Primisem unuâ de Crăciun, că altceva nu prea se găsea. L-am demontat din prima zi, am scos roţile din spate de pe şasiu, am luat o cutie de medicamente şi am trecut axul roţilor prin ea. Apoi am înfăşurat nişte elastic, ca ăla pentru invizibile, pe cutia de medicamente, l-am întins bine şi l-am legat. Cînd dădeai drumul camionului, elasticul învîrtea cutia de medicamente, care învîrtea roţile din spate şi mergea aşa, singur, cîţiva metri. Am creat senzaţie în cartier! - Mini-tehnicus... - Unu a făcut o "bărcuţă cu reacţie", nu ştiu cum a reuşit, dar punea carbid undeva şi cînd aşezai bărcuţa pe apă începea să sfîrîie şi se învîrtea de nebună cîteva minute... - Voi strîngeaţi beţele de la vata de zahăr? - !? - Daa... Le adunam duminica, cam la o sută de metri jur-împrejur de unde se vindea vata de zahăr, cam pe acolo le aruncau toţi pe jos. Le strîngeam, le aşezam încrucişat unul peste altul, tot mai mici spre vîrf şi făceam castele. Apoi, la sfîrşit, le dădeam foc. Făceam jucării din orice! - Ce sărăcie! - Ce copilărie...