Candidatul local
Din nou, alegeri locale. Din nou, într-un singur tur. Din nou, bannere înșirate și răsucite deasupra șoselelor de prin toate localitățile patriei, cu același gen de figuri ca acum patru, opt, doisprezece sau peste douăzeci de ani. Nu e bine să generalizezi, dar avem totuși de-a face cu un fenomen care pare el însuși generalizat. Prea mulți candidați au aceeași înfățișare cu care ne-am învățat de decenii: inși de la țară prea bine hrăniți, cu priviri obtuze, dar viclene, care adeseori se străduiesc să pozeze mîndru, ca aristocrații din vechile tablouri.
Promit și anul ăsta cam tot ce promit de fiecare dată, cu mici variații de adaptare la moda vremurilor, cu aceleași formule obosite care conțin: schimbare, siguranță, trai bun, împreună, uniți, pentru, bunăstare, prosper, profesionist, deVotat, gospodar, european, construim, dezvoltăm, reclădim... Combinațiile de cuvinte-cheie (inspirate după cursul scurt de marketing, cum zicea un prieten) dau naștere unor sloganuri care, asemeni lozincilor comuniste, nu mai spun, de fapt, nimic: „Vreau să schimbăm Slobozia împreună”, „Ilfovul în care se poate”, „Uniți pentru un trai mai bun”. Formule formale, golite de conținut, aruncate pe afișe, fiindcă așa se face astăzi.
Unii apelează la originalități de o concretețe stupefiantă, ca primarul aflat în centrul faptelor bune care zice: „Modernizez toate lifturile” (de bună seamă, e vorba de un update al clasicei promisiuni post-revoluționare: dau butelie la toată lumea). Alții încearcă acronime chinuite, gen „Forță, Iubire, Realitate, Eficiență, Adevăr Oamenilor” – din care iese FIREAO. De ce n-am constata și că adevărul e că, în realitate, forțarea iubirii oamenilor nu e eficientă.
Și patriotismul local naște în continuare devizele tradiționale de tipul: un gîrbovean pentru gîrboveni, un buftean pentru bufteni, un pielean de-al nostru...
Pare că, în prea multe locuri din țară, instituția alegerilor locale s-a cam banalizat, s-a formalizat, tot așa cum se întîmpla cu alegerile generale de pe vremea comuniștilor. Să nu uităm că, în foarte multe comune, primarii sînt exact aceiași care au fost aleși imediat după 1990, adică seriile succesive de alegeri au avut același rezultat. Între timp, unii și-au făcut și statuie. Sînt foști tractoriști sau șefi de CAP, pe modelul binecunoscut al colhoznicului înstăpînit peste Belarus. Organizarea într-un singur tur a alegerilor contribuie, evident, la o și mai puternică înrădăcinare a obiceiurilor proaste, a creării de clanuri, a stagnării generale în aceeași baltă.
Rareori apar figuri mai ieșite din comun (și nu în sensul de bufoni), un aviator la Giurgiu, o dublă campioană mondială la Rădăuți, o manageriță franțuzoaică la sectorul 1 din București... Ieșiți din tiparele generale însă, aceștia sînt priviți ca niște intruși ciudați sau fraieri și adeseori nu sînt luați în serios. Dar, dacă prin orașe mai e loc de asemenea surprize, la țară nu prea poți să vrei să fii primar fără să ai fălci și ceafă, să dai impresia de autoritate (a se citi teamă), să se simtă că te-ai priceput să te căpătuiești singur ori măcar să pari mai isteț decît ceilalți. Înțelepciunea, viziunea, cinstea, dreptatea, rectitudinea nu sînt percepute drept calități necesare unei asemenea funcții. Ele trebuie cel mult mimate, dar în așa fel încît să se întrevadă că sînt doar de formă. Cu asemenea înzestrări autentice nu prea poți pretinde puterea. Sub nici o formă, un candidat nu trebuie să pară candid.
În fine, nu e drept să judeci indivizii după nume. Există oameni extraordinari cu nume nepotrivite, tot așa cum există și oameni minunați cu înfățișări mai puțin fericite. Și cum spuneam, nimic nu trebuie generalizat. Mergînd prin țară în prag de alegeri locale, nu se poate însă să nu remarci, pe bannerele candidaților, bogăția unei anumite categorii de nume. Individual nu e permis să comentezi, dar ca fenomen sociologic, aș spune că asta trebuie să însemne totuși ceva. Aș da cîteva exemple: Buric, Bișboacă, Brânzan, Bocea, Hălălai, Cocoșilă, Haită, Glonț, Turturică, Pană, Bundă, Rachieru, Dulduruc, Minciună, Ciolan, Ibric, Dulamă, Funie, Pupăză, Iatagan, Boncoi, Poșircă, Pelin, Greeruș, Bucșă, Lăpădat, Pușcă, Pistol, Laba, Știr, Borș, Cocoș, Rogojînă, Cepoi, Dulce, Zbîrciog, Țandără, Flutur, Șoptică, Sterpu, Popoiu, Pulpă, Ploșniță, Cataramă, Rață, Papuc, Ciupitu, Cococi, Beșteleu, Ferăstrăeru, Tufă, Tarhon, Pițigoi.
Cu ei defilăm.