Cabina de telefon
Acum o sută și ceva de ani, prin anii ’80 ai secolului al XIX-lea, să dai un telefon nu era deloc lucru la îndemînă. Alexander Graham Bell inventase telefonul în 1876, dar ca orice invenție nouă nu era accesibilă decît unui număr foarte limitat de oameni. Încet-încet, lucrurile se schimbau, aparatele de telefon sunau, receptoarele se ridicau. Prea încet pentru cetățenii de rînd, totuși.
Au apărut și primele cabine telefonice. Acestea erau confecționate din lemn de mahon, aveau pereții căptușiți pe interior și o ușă solidă la care te aștepta operatorul să încaseze banii pentru convorbire. Nu plata era neapărat inconvenientul pentru omul care voia să dea un telefon, ci faptul că aceste cabine publice erau destul de rare și amplasate doar în anumite zone precum hoteluri cu pretenții, bănci, gări sau în diverse fabrici – în acest ultim caz, telefonele puteau fi folosite doar de angajați sau doar cu abonament.
William Gray, un om simplu, care lucra pe post de șlefuitor în Hartford, Connecticut, a sesizat problema. Nu fără a primi un impuls. Într-o zi, soției sale i s-a făcut rău și avea nevoie să sune urgent la doctor. Telefon acasă, nu. Cel mai apropiat era unul la o fabrică de peste drum. Domnul Gray s-a dus la fabrică pentru a suna doctorul, dar inițial cei de acolo nu i-au permis să folosească telefonul pentru că nu avea un abonament. Abia după ce le-a prezentat urgența legată de starea de sănătate a soției a putut da telefon. Din fericire, momentul a fost depășit cu bine și, tot din fericire, întîmplarea l-a pus pe gînduri pe William Gray: voia să găsescă o variantă prin care cine nu avea telefon acasă (adică cei mai mulți) și nici abonament la vreunul dintre cele publice să poată da un telefon la nevoie. Și a găsit-o: telefonul public cu monede, cu acces pentru oricine, aproape oriunde, fără nici o condiție în afară de monedele necesare. A construit un prototip, iar în august 1889 a primit patentul pentru invenția sa. Apoi și-a deschis o companie de telefonie și a început să instaleze astfel de telefoane publice. Primul telefon public cu fise a fost instalat în orașul său, Hartford. În doar doi ani de la invenție, în New York erau deja vreo douăzeci și cinci de mii de astfel de cabine telefonice.
De-a lungul timpului, aparatul a primit tot soiul de îmbunătățiri pînă a ajuns să funcționeze și să arate ca telefonul public pe care îl știm cu toții astăzi. Sau, mai corect spus, îl știam ieri. În New York, de exemplu, anul acesta a fost îndepărtată ultima cabină de telefon din spațiul public, în cadrul unei acțiuni începute în 2015. În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă, obiective turistice pur și simplu sau puncte de informații, în timp ce în Africa de Sud și China s-au transformat în noduri de conectare a rețelelor de Internet.
Pentru că istoria continuă. Cu drept de apel. Sau fără?
Foto: flickr