Bomba cu mere stricate

24 noiembrie 2005   TÎLC SHOW

La douce France a fost înlocuită de o Franţă care imită, pe micul ecran, Irakul. Flăcări veninoase înghiţind maşini şi buticuri. Pompieri agili, poliţişti timoraţi. Şi multe siluete cu glugă, furişîndu-se pe sub zidurile cu graffiti. Probabil însetate, căci duceau sticle! Sarkozy a-nfierat pegra din banlieues , Chirac a fost mut ca o lebădă. Agenţii de asigurări evaluează pagube, iar sociologii descoperă că minorităţile maghrebino-islamice trăiesc în spatele unei subtile linii Maginot (ca să dau o notă locală). Construită, în colaborare, de adversarii de azi. Unii invocă turbulentul mai '68. Cam hazardat. Dacă aceea era o revoltă pseudo-ideologică, incendiile de-acum se sprijină pe etno-sărăcie. Dar nu numai. Se mai sprijină şi pe o iluzie (vag contrazisă oficial): că se poate trăi stînd degeaba. Iluzia statului-doică (nanny state, vorba englezului) care dă lapte, dragoste şi bani de buzunar, dar nu cere nimic. Parisul a-ncurajat afluxul de meteci în urma prăbuşirii sistemului său colonial din Indochina şi Africa. Metropola voia să pară mamă drăgăstoasă pentru copiii ei din foste colonii şi actuale dom-tom-uri (departamente şi teritorii d'outre-mer ). Lucru rostit rareori şi cu sfiiciune, o bună parte a nou-veniţilor a-nţeles că sărăcia de-acasă va fi tămăduită de miracolul asigurărilor sociale. Erau ele mici, dar tot era mai bine! În plus, trăiau la un pas de Luvru! Statul s-a amăgit că nu trebuie să mai învîrtă polonicul în oala socială. Numai că, în locul unei fierturi omogene, s-a trezit cu nişte cocoloaşe care s-au depus la fund. La cea mai înaltă temperatură! Primii veniţi se comparau cu viaţa din Maroc, copiii lor se compară cu parizienii! Totuşi, rămîn la ajutorul de şomaj! (Apropo, mitul lipsei de locuri de muncă e contrazis copios de activa imigraţie din "noua Europă", care dovedeşte că de lucru este, slavă Domnului, şi pentru instalatorul polonez, şi pentru inginerul român! N-am auzit să se fi făcut caz de "zidarul algerian"!) Sindromul pasivităţii asistate a născut omul nou care luni îşi încasează cecul, iar în restul săptămînii dispreţuieşte Occidentul. Sau devine masă de manevră pentru extremişti (Zarkawi, Le Pen etc.). Adăugaţi resentimentele războaielor coloniale şi modelul terorismului islamic. Şi, pentru că acest cocktail trebuia să poarte un nume, i s-a spus Molotov. Paralizia postcolonială nu e doar a Franţei. Şi Marea Britanie a cunoscut luptele de stradă (Brixton, Bradford, Birmingham). Totuşi, la scară ceva mai redusă. Poate pentru că premierul Atlee s-a despărţit mai amiabil de colonii. Pentru că indo-pakistanezii au spart rapid bariera integrării, nuanţînd exemplar piaţa muncii. Sau pentru că Anglia avea încă din secolul al XIX-lea evrei în Camera Lorzilor sau în fruntea Guvernului? Sau pentru că, după război, britanicii au descoperit pe pielea lor exodul în căutare de lucru. (Fondurile Planului Marshall pentru Germania erau atît de mari, încît zeci de mii de dulgheri, chimişti sau necalificaţi au plecat să refacă ţara înfrîntă. Acasă, pîinea era pe raţie! Serialul Auf Wiedersehen, Pet a detaliat dulce-amar această migraţie. Ce căutau Beatles-ii la München? Acolo erau banii!) Nu ţin să forţez o comparaţie favorabilă Albionului. Astă-vară, metroul din Londonistan a devenit cavou. Al-Qaeda înţepase demonstrativ the underbelly , ţesutul moale, colcăitor şi vindicativ al societăţii prea multicultural dezvoltate. Pe idealista tablă de şah a UE, nebunii (skinheads sau islamişti) sar peste alb şi negru, producînd scîntei. Deocamdată minore. În fond, Belgia sau Germania n-au fost mari puteri coloniale. Spania şi Portugalia - da!, însă n-au atras imigraţii masive, fiind cam sărace. Olanda e pe la mijloc (dovadă cazul Van Gogh). Şi totuşi! Exploziile sociale nu seamănă cu bomba atomică (n-au nevoie de masă critică), ci mai degrabă cu infecţiile (ajung cîteva mere stricate). În istoria Occidentului, colonialismul a produs dezvoltare. Azi e inacceptabil. Dar corectarea lui (grăbită, moralistă, ideologizată) pare făcută de acel pensionar care, după decenii de melancolie, a luat deodată 20 de pastile de Viagra.

Mai multe