Bîzîitorul muertos.com

Prima oară am zărit-o la colţul dintre Chartres şi Ursuline. Era o coloană de vreo doi metri jumătate, un soi de urnă cu aspect funerar, neagră şi canelată. În vîrf se afla o ţepuşă care părea că aşteaptă capul vreunui necredincios. La început, Laura şi cu mine am trecut pe lîngă ea fără să o băgăm în seamă, crezînd că este vreun stîlp electric neterminat, aidoma chestiilor ălora urîte semănate de-a lungul drumului către aeroport. Apoi ne-am luat seama. Chestia zumzăia. Ne-am întors din drum şi ne-am mai uitat o dată şi cu siguranţă nu era un stîlp de electricitate. Întîi de toate, era cu siguranţă terminat şi, apoi, zumzăia tot timpul şi vibra. Am încercat să-i ghicim rostul. "Trebuie să fie vreun echipament din ăla de Internet gratuit în tot oraşul, de ni l-au promis după Katrina" - a zis Laura. "Sau poate un vibrator giGantic." E o optimistă (uneori)! "Ba arată mai degrabă ca un echipament al NSA-Homeland Security care trage cu urechea în French Quarter, să se asigure că nu unelteşte nimeni să-l omoare pe Bush. Ştii că Lee Harvey Oswald a locuit pe-aproape, nu?" Laura a rîs. "Eşti paranoic - spuse -, dar nu e vina ta. Ai crescut în România." Ceva mai tîrziu m-am întîlnit cu Nick, un prieten de-al meu din French Quarter. "Chestia aia de la Chartres cu Ursuline, ce-o fi?" Nick habar n-avea. Ne-am dus să ne uităm la ea. Încă mai zumzăia şi tot părea că aşteaptă să tragă în ţeapă o căpăţînă. "Cu siguranţă e vreun echipament de comunicare" - opină Nick. A adăugat: "Poate e pentru Internetul ăla gratis de l-au promis oraşului după furtună." Eu m-am avîntat să sugerez că poate fi vreun stîrpitor de termite de Formosa, menit să avertizeze lighioanele să se ţină departe de Quarter. "Ha, ha - rîse Nick - asta-i tare! Aruncă dezinsecţia în faliment!" Am lăsat-o cum a căzut. Cîteva zile mai tîrziu, am mai văzut una. Asta era pe Royal Street, chiar în spatele catedralei St. Louis. Nu se putea găsi un loc mai bătător la ochi. Toată lumea trece pe acolo. Şi iat-o, o urnă funerară mătăhăloasă, hîdă, zimţată, zumzăind ca un cuib de viespi electronice, cu o ţepuşă neagră în vîrf. De data asta nu mai aveam de gînd s-o las aşa. Mulţi artişti îşi expun lucrările pe gardul din spatele catedralei, iar chestia asta arăta atît de drăcească încît cu siguranţă avea să le afecteze afacerile. Aşa că am întrebat-o pe una dintre pictoriţe. Spuse ea: "Este New Orleans, care se vinde la bucată marilor corporaţii. E un turn de comunicaţii al AT&T şi Sprint. Şi zumzăie!". Am împietrit. "Vrei să spui că municipalitatea din New Orleans a pus aici, fără să întrebe pe nimeni, o halcă de corporatism profitabil, de Rău vîrtos şi bîzîitor?" Îmi spuse femeia că existau trei astfel de drăcovenii la distanţă de numai cinci străzi, în French Quarter. Am avut o vedenie oribilă: ne-am văzut pe noi toţi, neworleans-ienii, purtînd strecurătorile astea zumzăitoare pe propriile ţeste, cu o ţepuşă iţindu-se din creştet, precum casca Kaiserului Wilhelm. Şi zumzăiam cu toţii. Şi lucram cu toţii, de-a moaca, pentru AT&T şi Sprint. "Nu pot să cred - i-am spus pictoriţei - chestiile astea sînt mai urîte decît pubelele alea pe care au încercat să ni le bage pe gît şi de care s-au lăsat, în cele din urmă, păgubaşi. Şi astea mai şi zumzăie. Trebuie să facem ceva." Vedeam cum îi trece prin cap gîndul de a le doborî cu toporul, precum odinioară George Washington. "Ce-ar fi să facem din mucava capetele mahărilor de la AT&T şi Sprint şi ale consilierilor municipali care ne-au băgat pe şest chestiile astea în oraş, şi să le tragem în ţepe?" De Mardi Gras! - strigă ea fericită. Da. Cetăţeni, ăsta-i planul. Puneţi mîna pe hîrtie şi clei şi purcedeţi pe Google în căutarea gagiilor ăstora! traducere de Ioana AvĂdani