Bigy şi păcatul originar
George Banu ne spune, în nişte minunate "fragmente despre odihnă" publicate în recentul număr din Lettre Internationale, că "Brook a realizat importanţa odihnei privind fără să vrea un animal bine instalat pe fundul său. Odihnă prin reconectarea la energiile pămîntului, ale cosmosului ori ale propriei fiinţe". Subscriu. Este ceea ce m-a fascinat de multă vreme la Bigy, cîinele nostru: are ăsta o artă de a se aşeza cu totul şi întru totul în odihna lui, profund şi diafan în acelaşi timp, că stau minute în şir să mă uit la el cu admiraţie, dar şi cu invidie de om al muncii în faţa răsfăţaţilor sorţii! Se uită şi el la mine, direct în ochi, dar nu înţelege ce mă frămîntă. După care soţia mea clatină invariabil din cap că "animalele astea sînt mai inteligente decît oamenii" şi mergem fiecare, cu un oftat, în treburile noastre. "Abuzul de activitate e semnul lipsei de afectivitate" - spunea Jankelevitch. "Şi al neliniştii în faţa singurătăţii" - adaugă Banu. Şi mai spune că "cel care-şi multiplică activităţile se teme de întîlnirea cu sine însuşi către care tinde orice repaos". Probabil. Şi încă ceva: parcă ne-ar fi ruşine să nu ne surprindă cineva odihna, parcă ar fi cea mai păcătoasă dintre plăceri. Nu ştiu cine a băgat în cap oamenilor povestea asta cu păcatul originar, dar de atunci s-ar zice că se simt vinovaţi dacă nu muncesc - iar în pauze îşi trag sufletul după muncă sau se pregătesc de muncă. Or, după cum spune acelaşi George Banu, "suprema odihnă este exerciţiul inutilităţii". Nu ştiu de unde ştie Bigy lucrul acesta, dar nu am descoperit niciodată în ochii lui nici o urmă de culpabilitate şi nici o ezitare în mişcările sale de a se deda întru totul odihnei atunci cînd e să fie. Cred că asta ne şi fascinează la el: este întruparea unei lumi ne-păcătoase şi care, în consecinţă, nu se frămîntă pentru a fi iertată de alţii sau pentru a se uita pe sine. (În paranteză fie spus, cu pisicile este altceva: ele ştiu că sînt întruparea inutilităţii pe pămînt, drept care îţi vîntură pe sub nas, cu morgă şi sîc, odihna lor. Totdeauna m-au enervat pisicile şi m-am simţit în competiţie cu ele. Cînd mă pierdeam în străfundurile patului meu pentru a-mi demonstra capacităţile de odihnă, Cănuţă se aşeza la picioarele mele şi, înainte de a apuca eu să-mi înalţ primul sforăit către tavan, începea să toarcă ironic - un fel de ia să vedem, care ştie să doarmă mai profund? După care pleca plin de el şi mă lăsa pradă insomniilor. Un cîine este mai ingenuu din acest punct de vedere: dacă nu este hingherit de om, se odihneşte fără conştiinţa inutilităţii sublime a gestului său. Şi îi lasă şi pe alţii să se odihnească, dacă ştiu cum. Comparativ, exerciţiile mele de odihnă sînt de-a dreptul meschine: în fiecare după-masă dau cu tifla tuturor oamenilor muncii din toate ţările, uniţi sau nu, şi mă scufund într-o siestă fără frontiere. Gîndul că i-am păcălit pe toţi îmi dă un îmbătător sentiment de putere şi superioritate. Omul este într-adevăr un animal inferior...) Dacă stau să mă gîndesc bine, realizez însă că nu a fost totdeauna aşa. Ţăranul, omul tradiţional, avea date de la Dumnezeu mai multe sărbători decît zile de trudă - drept care contemporanii noştri îl consideră acum leneş... El era însă pătruns - cred - de faptul că "Dumnezeu se odihneşte, demonul se frămîntă", după cum spune un scriitor brazilian pomenit de Banu. Odihna, care mergea mînă în mînă cu primenirea şi care nu însemna (doar) distracţie, era, de aceea, sfîntă. Ea privea deopotrivă şi natura: "Ťpămînt în pîrloagă» - vechi principiu ţărănesc, care-i îndemna pe cultivatori ca, astfel, să protejeze resursele solului. În zilele noastre, e nevoie de interdicţii venite de la Bruxelles şi de supraveghere cu ajutorul elicopterelor pentru ca vechiul consemn să fie respectat. Suverana productivitate interzice, face suspectă odihna! Chiar a pămîntului!" - constată George Banu. Alături de acest "ţăran" istoric îmi imaginez un "boier" stilistic şi atemporal. Lene boierească, spune bunul meu prieten N. Boierii minţii - a spus cineva, foarte frumos, doar că, neprivind niciodată un cîine în ochi, ci doar pe sine în oglindă, nu a priceput despre ce vorbeşte. "Să uiţi ce e graba şi să decretezi încetarea tuturor imperativelor" nu înseamnă să nu faci nimic, ci dimpotrivă, să faci doar ceea ce este de făcut. Înseamnă să eviţi risipirea prin îmbulzeală şi pierderea sensului prin exces de căutări. "ŤSă încerci mereu, să eşuezi mereu» - frază care exclude repaosul pentru cineva ca Peter Stein. În schimb, Brâncuşi, el ştia să se odihnească" - ne asigură George Banu. Iată un "ţăran" devenit "boier"! Aşadar, oameni ai muncii din toate ţările, odihniţi-vă!...