Bieţii de ei

La o masă, am discutat cu un domn care părea să știe multe, poate prea multe. Nici n-aduceam bine vorba despre un loc, că imediat spunea că are cunoștințe acolo, știa istorii din zona respectivă, descria personaje și evenimente la care luase parte. Nu părea că inventează. Era foarte umblat și foarte informat. Un om cumsecade, cu vorbă blîndă, ușor tristă, dar și cu ceva umor. În chestiunile mărunte, legate de masă, mereu găsea cîte o vorbă de duh. În mare însă, o vreme n-am prea înțeles cum gîndea, ce fel de om era. Încetul cu încetul am început totuși să deslușesc un fir roșu în nenumăratele lui povești. De fiecare dată apărea cîte o întreprindere care făcea lucruri foarte bune și care astăzi nu mai există, de care „s-a ales praful“. Mereu părea să fie vorba de niște indivizi răi (cine oare?) care pur și simplu prădaseră avutul obștesc. Pe de altă parte, că tot ne aflam la masă, „nici prin restaurante nu se mai găsesc lucruri sănătoase, nu mai știi niciodată ce mănînci. Între noi fie vorba, pe vremea aialaltă era mai puțin, dar măcar era mai clar“. E poate ceva adevăr aici, dar depinde din ce unghi îl privești.

„Între țările foste comuniste, noi stăm cel mai rău“, a continuat omul. Greu să nu fii de acord și cu asta, deși poate că și bulgarii cred același lucru despre ei înșiși, m-am gîndit eu. Omul parcă mi a ghicit însă gîndurile: „Păi, bulgarii nici nu și-au desființat cooperativele agricole“, a zis. „Nici echivalentele IAS-urilor de la ei n-au fost desființate. Noi nu mai facem nici tractoare, nici camioane, nici măcar rulmenți. Iar bulgarii au și legături mai bune cu rușii decît noi“, a continuat. „Ups, atenție“, mi-am zis.

Altfel, cînd venea vorba despre ce au făcut străinii (occidentali) prin țara noastră, după spusele lui totul era cît se poate de bine. Italienii au venit cu afaceri, cu bani, cunoștea niște cazuri, elvețienii au adus utilaje prin satele cu care s-au înfrățit, știa un caz. Francezii au contribuit cu tehnologie în domeniul auto și în aviație. O idee vagă, subînțeleasă, care plutea printre toate poveștile astea era că noi oricum nu putem să fim ca ei. Ei sînt altceva. Occidentul e altă lume, să fie clar… Dar de peste tot oamenii noștri au plecat în Occident să lucreze, nu-i așa? Nu mai avem forță de muncă de nici un fel. Oamenii de la țară pleacă în alte părți și pentru că nu mai pot face naveta la fabricile din apropiere. Acestea nu mai există, „s-a ales praful“ (iarăși). Primarul cutare „era un aiurit, asta se vedea de la început, iar acum a ajuns și la pușcărie. Dar în prima fază a făcut multe pentru oamenii din oraș, de aia l-au și votat. Au ținut la el“. Am bănuit că și el l-ar fi votat, cînd era bun. Cunoașteți foarte bine genul acesta de retorică…

Auzind-o (pentru a nu știu cîta oară), n-am putut să nu mă gîndesc (pentru a nu știu cîta oară) la mulțimea de oameni în vîrstă și nu numai, cumsecade, nu tocmai proști, care au muncit și au suferit o viață întreagă, îndurînd toate experimentele și inepțiile comunismului și ale tranziției ce a urmat și care bîjbîie încă prin întunecimile logicii național-comunismului ceaușist, fără să înțeleagă ce li se întîmplă de fapt, plîngînd după vremurile și fabricile de altădată (despre care știu că nu erau tocmai bune), supărați pe ce s-a furat și s-a distrus, dar votîndu-i întruna tocmai pe cei care au le-au jefuit. O mulțime care trăiește în trecut, nostalgică, și care, la 28 de ani de la căderea comunismului, încă orbecăie ideologic, deformată definitiv de experiența și propaganda vremurilor prin care a trecut.