Bellini, din tablou în pahar

4 august 2021   TÎLC SHOW

Ideea (nu știu exact a cui, probabil a Universului) care spune că dacă pui în valoare ceea ce îți place nu prea ai cum să dai greș este des validată în istorie. Și turnată într-un pahar. Într-o seară de vară, pentu efect maxim. Într-un local din Veneția.

Prin 1931, un domn pe nume Giuseppe Cipriani și-a deschis un bar în minunatul oraș din regiunea italiană Veneto, Harry’s Bar (Cipriani).

Domnului Cipriani, care era și barmanul localului, nu doar proprietarul, îi plăceau mult piersicile albe. Îi mai plăceau și lucrările pictorului venețian Giovanni Bellini. Care-i legătura? Aflați imediat (poate și gustați, recomand). Revenind la fructele în cauză, cu o aromă absolut încîntătoare, de altfel, acestea se găsesc din abundență în Italia în timpul verii, așa că don Giuseppe s-a gîndit, prin vara anului 1948, cum să facă să ofere și clienților săi de la bar din savoarea acestui soi de piersici delicios.

Piure de fructe. S-a gîndit să facă piure de fructe. A zdrobit bucăți de piersici și a turnat peste ele prosecco, inventînd o băutură pe cît de simplă, pe atît de savuroasă, care a cucerit instantaneu clientelă. Și nu oricine frecventa barul venețian, ci personaje precum Katherine Hepburn, Gary Cooper, Peggy Guggenheim, Frank Lloyd Wright, Joe di Maggio, Truman Capote și (nelipsitul) Ernest Hemingway.

Noua băutură menită să rămînă în istorie și să crească renumele barului avea nevoie și de o denumire, pe care Giuseppe Cipriani a ales-o tot după bunul plac, natural, fără prea multe căutări. I-a spus Bellini. S-a inspirat din nuanța amestecului de piersică albă cu prosecco, un soi de somoniu-pal, dar strălucitor, care îi amintea de culoarea dintr-un tablou semnat de Giovanni Bellini, pictorul său preferat.

Inițial, Bellini era servit doar aproximativ patru luni pe an, în timpul sezonului de vară, cînd erau piersici. Ca detaliu, exista un angajat al barului care se ocupa numai de asta, decojea manual fiecare fruct și făcea piureul aferent. Între timp, s-au inventat tehnici moderne de înghețare a piurelui proaspăt obținut din fruct și băutura nu mai este limitată de anotimp.

Nu-i nici de timp.

Salute!

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: Bellini la Harry’s Bar. Sursa foto: flickr

Mai multe