Bătălia de la Aegina
Din depărtare se vede o mare de bastoane agitate amenințător. Între ele mai răsare cîte un cadru care saltă într-un ritm și mai rapid. La cărucioare e de asemenea competiție. Unii mizează pe împingători, alții pe vajnicele lor brațe. Cele comandate electric bîzîie neobosite în cursa asta infernală. Toată scena e învelită într-un halou strălucitor, de-o parte marea, de ailaltă țărmul, iar între ele – armata asta de bătrîni care se agită și fug. O pereche de ochelari cu dioptrii mari sclipește ascuțit în lumina crudă a soarelui, un canin ranforsat într-o gură gîfîitoare prinde și el o rază, părul alb al tuturor, atîta cît mai e, flutură în goana nebună către burta dezgolită a unui feribot.
Cursa leagă o insulă de Atena. Durează cam o oră și ceva. Feribotul e din cele mari, care acomodează în măruntaiele lui deopotrivă oameni și tot soiul de mașini. Locuri ar fi pentru toată lumea. Numai că oastea de bătrînet nu are răbdare. Agitația și privirea hăituită a celor care vor să urce cît mai repede, cu prețul unui picior rupt, al unui cot dureros în coaste, al unui ochi vînăt sau al unei crize de splină, sînt contagioase. Anxietatea, nerăbdarea și teama cuprind imediat și restul celor care, iată, se împing și ei acum să urce primii. Nu există nici o miză, în afară, poate, de un loc mai bun. De stat ar avea fiecare pe unde să stea. Plus că priveliștea e atît de frumoasă, marea atît de albastră, iar țărmurile atît de spectaculoase, că te-ai întreba cine nu vrea să stea mai degrabă afară, pe punte, și să tragă în piept toată minunea de afară. Întrebare de turist, mi-am dat eu apoi seama.
Moșii și babele războinice erau greci sadea care se întoarceau de la un festival care se organizase pe insulă. Pentru Atenele dărîmate, pentru Poseidonii în baston, pentru Hermeșii care purtau în locul sandalelor înaripate niște pantofi ortopedici, pentru Afroditele șoldoase și șontîcăite, pentru Herele mioape, pentru Areșii care aruncau sulițe din scaune cu rotile, toată frumusețea de afară era banală. Banală, firească, cotidiană, a lor. Era la fel ca Mega-ul nostru din colț.
Evenimentul care îi mai anima era călătoria asta scurtă. Și nu toată. Interesantă și palpitantă era cursa de la început, spre locurile bune, și cea de la final – competiția primilor la ieșire. E limpede că nu doar bătrînetul epic grecesc e animat de asemenea comportamente. Aproape toți bătrînii pe care i-am observat par a se grăbi undeva, în asemenea situații. Lucrurile astea se văd în mic la urcarea și coborîrea din autobuze aglomerate. Ce m-a făcut acum să‑i remarc mai abitir a fost pur și simplu numărul mare al războinicilor în cadre și-n baston.
Gata să mor sufocată sub claia de moși și babe și sub greutatea propriului meu rucsac, gata să rămîn fără degetele de la piciorul drept tocate nemilos de un baston cu cauciucul cam ros și lemnul tare, mai că am fost pe punctul de a mă zbate și eu în șuvoiul tumultuos de omenire care se îndesa în acel feribot. Mă încercau sentimente la fel de războinice, mă uitam cu ură la bătrîna de lîngă mine care-mi băgase un cot ridat și al naibii de tare în coaste și la bătrînul care s-a cățărat pe podețul vasului ținîndu-se vajnic de rucsacul meu, ca apoi să mă depășească cu o lovitură de umăr. Moșul era și el în baston și n-avea fund. Arăta din spate ca un broscoi îmbrăcat în pantaloni cu betelia care îi ajungea pînă la piept.
De ce? – m-am întrebat. De ce nu mai avem răbdare cînd ajungem la bătrînețe? Unde ne grăbim? Pentru că după toată bătălia asta aprigă, odată așezat fiecare, s-a lăsat liniștea. Resentimentele s-au stins. Și ale mele. Mă lăudam că îmi place compania celor în vîrstă. Cursa asta de acum mi-a arătat că nici eu nu am răbdare. Că nu înțeleg și că nu am îngăduință pentru cei care nu mai au mult de stat prin viața asta, dar gonesc din toate puterile spre autobuze, ghișee, cozi și fisc. Am făcut ochii roată. Cîmpul de bătălie era, în sfîrșit, cuprins de liniște. Bastoanele luceau stins. Morții erau vii. Ne trăgeam cu toții suflarea în pregătirea marii bătălii a coborîrii la sosire. Trebuia să fim printre primii.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.