Basme&Băsmăluţe

1. „Pudrează-mă!“ se milogi prinţesa de fluturele ce-i căzuse-n plasă. Acesta începu să-i ningă pe decolteu, pe umeri şi pe braţe... Prinţesa-şi luă agale zborul, – în timp ce o omidă gol-goluţă o privea, de jos, cu ochi uriaşi.

2. „Şterge-mă mai repede de pudră“ îi porunci prinţesa cameristei, care-ncepu s-o şteargă, pe decolteu, pe umeri şi pe braţe, cu un plumet din coadă de păun, în vreme ce, zbîrcindu-se cu totul, ea deveni treptat o larvă, o omidă, cu ţepi cam ca ai limbii-soacrei.

3. „Dacă mi-eşti prieten“, se rugă balonul de copilul care-l cumpărase, cu cinci minute mai devreme, „dezumflă-mă, te rog, cît mai aproape de sfera păpădiei de colo, imobilă... În aer, precum simţi şi tu, de ieri-alaltăieri, nici o adiere!“ – Dacă l-aş înţepa cu acul s-ar dezumfla mai delicat, îşi spuse,-n sinea lui copilul, gîndindu-se la gingăşia păpădiei. Ceea ce, de altfel, şi făcu, – în vreme ce balonul spart îşi dădea ultima suflare.

4. Ca să n-o mai recunoască Lupul, prin pădure, după porecla-i de Scufiţa Roşie, Scufiţa Roşie îşi schimbă scufiţa în favoarea unei băsmăluţe (şi ea, roşie). Dar n-o purta pe cap, ci ca boccea, în care-i ducea, zilnic, de-ale gurii bunicii ei bătrîne. Ceea ce lupul mirosi îndată şi-şi făcu mendrele (de lup), – după cum ştim din Charles Perrault sau Brüder Grimm.