Bălţatu’, Bouroşu şi demnitaru’

În perioada imediat următoare după perioada de glorie, nea Gogu și-a cumpărat vacă. Nini – alt unchi – a avut tot timpul, pe lîngă cîteva vaci, și doi boi: pe Negru’ și pe Bălțatu’. Perioada de glorie a însemnat vreo cinci ani de după Revoluție, cînd Gogu făcea afaceri spălînd chimic cazane de centrale termice și neplătind taxe. La stat. Căci, alt­fel, era un acerb susținător al barurilor și un investitor pasionat în curvăsărie şi industria farmaceutică, luînd în considerare multiplele boli venerice cu care se procopsea.

Dar să revenim la vacă. I-a pus Gogu, doamnei vaci, numele prietenei mele, lucru pe care l-am interpretat ca pe un semn de respect, considerînd faptul că el era convins că ne tragem din India. Eu îi spuneam vacii Sfînta – să îi spunem Maria – pentru a nu folosi numele real.

M-am gîndit de cîteva ori ce tare ar fi fost să fi zis – cînd mă întreba cineva de unde sînt – că sînt din India, de la Taj Mahal, și că unchiu-miu o consideră pe gagică-mea la fel de importantă ca Sfînta Maria. De fapt, părinții vin de la Budrea și Ghelmegioaia. E drept că avem neamuri și la mult mai celebrele Cilibia și Greabănu, dar tot mai bine sună India și Taj Mahal-ul.

Desigur, e mult mai probabil ca Gogu să se fi gîndit la alte calități pe care le avea domnișoara în cauză cînd și-a numit vaca. Dar cum el îmi dădea bani din cînd în cînd și, pe lîngă asta, îi foloseam atît Oltcit-ul, cît și apartamentul pentru diverse activități deloc de ignorat pentru o viață echilibrată a unui tînăr bubuind de hormoni, am decis să merg pe varianta cu respectul.

De cînd lucrez la Guvern, încep să mă simt din ce în ce mai plin de un tip de respect asemănător. Este drept că, dacă e să evaluez cinstit starea administrației publice, aproape că merit asta. Pe la începuturi am spus că, în cazul în care sînt chiar prost, o să mă scot invocînd că vin din neam bun, adică mă trag din unchiu miu Bouroșu, soțul lui Lili.

De cîteva zile am început să mă gîndesc din ce în ce mai mult că, la felul în care merge sistemul, nu ar trebui să mă supăr prea tare dacă începe lumea să mă strige, în mod eufemistic, Bălțatu’. Că de sfînt, clar nu mă ia nimeni, la rădăcinile etnice pe care le am.

Sînt și în Guvern, și în ministere oameni foarte deștepți și cu mult bun-simț, care nu au nimic în comun cu numeroșii sfinți și sfinte puși acolo de tot felul de domni și doamne care ar fi mari patriarhi și preasfinți în conceptul indiano-gogulian. Oamenii aceștia buni nu sînt nici foarte vizibili și nici nu îi dă afară entuziasmul din birou. Sînt, în multe cazuri, cinici și îi privesc cu suspiciune pe nou veniți.

Pe cît de sus este poziția pe care urmează să o ocupi ca viitor domn / viitoare doamnă, pe atît de talentat e sistemul în a te umple de osanale, pupincurisme și mici privilegii. Ești periat pe la toate întîlnirile, ambasadorii și birocrații instituțiilor interguvernamentale care au nevoie de contacte bune în Guvern vorbesc cu tine ca și cum ai fi reîncarnarea lui Lincoln (președintele, nu mașina). Se strînge rapid un nucleu de sicofanți care e gata să te proclame drept noul și unicul Mesia (indiferent de gen), gata să salveze viitorul departamentului, al ministerului sau al țării. Profesioniștii cei buni și cinici din sistem, în general, vor fi ținuți sau vor sta departe de noul venit.

În afara cercului de pupincuriști, aproape tot restul lumii te înjură: cei din afara sistemului în mod justificat, pentru că tu, în fapt, reprezinți un sistem care e disfuncțional, iar ceilalți, din sistem, pentru că ești o amenințare pentru cei mai noi sau mai vechi, dar în mod sigur, la fel ca şi tine, unicii Mesia.

Curba de învățare este foarte a­bruptă, iar pentru oamenii care își doresc să fie bine informați pentru a putea lua decizii bune necesită foarte multe ore suplimentare de lucru şi o perioadă de relativ blocaj decizional. Scade timpul interacțiunii cu familia, prietenii și cresc oboseala și iritarea. Bîrfa, poziționarea agresivă și neîncrederea sînt deja sistemice. Suspiciunea (adesea justificată) în deciziile celor care ar trebui să te ajute, dar care reprezintă sau au reprezentat interese diferite politic sau pur și simplu infracționale, nu ajută nici ea în stabilirea unei culturi de colaborare foarte necesare unui management normal.

Încet-încet, apar riscul de izolare și paranoia. Orice greșeală va fi rapid sancționată de oamenii buni din sistem, care, izolați fiind, își doresc să găsească o justificare pentru eșecul lor ca funcționari publici. În exterior, greșelile sînt vînate de cei care fie au fost la putere și practicile lor (nu rareori corupte) riscă să fie expuse, fie de cei care își doresc o guvernare cît mai bună. Neîncrederea cetățeanului în actul de guvernare este și ea foarte normală, dar deloc ușor de înghițit de către cel care îşi doreşte în mod cît se poate de onest să îşi facă treaba cît mai bine. Discrepanța dintre cele două alternative, una foarte laudativă și cealaltă exagerat de critică, are, în general, un efect negativ asupra managerului.

În mod normal, vei încerca să te înconjori de oameni ca tine, care să te înțeleagă și care să îți valideze frustrările și micile succese. Acest lucru însă va face și mai dificilă reformarea sistemului și înțelegerea problemelor adesea extrem de complexe, cauzate de mulți, mulți ani de management incompetent sau corupt și de hățișul legislativ rezultat.

Am scris textul acesta noaptea tîrziu, după o zi nu foarte ușoară la muncă. O zi în care m-am gîndit că probabil ar fi fost de preferat să fiu sau măcar să mă comport ca un bou. O zi în care unul dintre cei mai buni oameni din Guvern era amărît şi descurajat.

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului și fondator al Policy Center for Roma and Minorities.