Bac plus ultra

6 mai 2010   TÎLC SHOW

Sînt proaspete! Şi sînt d-ale lor, ca nu cumva să mă acuze Cristian Preda că subminez optimismul naţional. Sînt, adică, mă’nţelegi, perlele de la bacu’ francez, nu al nostru – ceea ce demonstrează cît se poate de clar că domnii Goe ai lor nu sînt mai breji decît ai noştri şi reciproca. Dar să lăsăm motivele de patriotism conjunctural de-o parte şi să trecem la treabă!

Aşadar, a fost odată ca niciodată, la începutul istoriei:
Istoria Romei începe în 753 pe aleea Jésus Christophe.

Pe vremea aceea, trăia unul Cezar care,
ca şi Bonaparte, Iulius Cezar putea să dicteze mai multe scrisori deodată, era un dictator!
După care vine istoria Franţei, care începe cu
François I (care) era fiul lui François 0
urmat de
Ludovic al XV-lea, care era stră-strănepotul unchiului său Ludovic al XIV-lea.
În Franţa au mai trăit şi alte personalităţi ciudate, precum Montaigne, (care) toată viaţa sa a încercat să scrie, dar nu a putut să facă decît eseuri,
sau
Ioana d’Arc, care vedea apariţii invizibile,
sau, nu mai puţin interesant,
Victor Hugo (care) s-a născut la doi ani.
Toate acestea s-au petrecut în Franţa, care este şi ea o ţară aparte, căci
Pe lume, nu există decît Franţa care nu este o ţară străină! (Între paranteze fie spus, adevărul acestei afirmaţii m-a impresionat atît de mult încît propun să-l preluăm noi repede, pînă nu cere cineva drept de autor pe el şi să-l facem brand de ţară: România, singura ţară de pe lume care nu e în străinătate!)
În Franţa s-au întîmplat însă şi lucruri mai neplăcute. Astfel, de pildă,
în Evul Mediu, sănătatea nu fusese încă inventată.
Dat fiind că nici românii nu fuseseră inventaţi pe atunci, nu-i putem bănui pe aceştia că le-ar fi furat sănătatea francezilor, care pe atunci erau vai de mama lor, după cum se poate deduce din relatarea istorică de mai sus...
Să trecem însă în domeniul ştiinţelor exacte – sau, mă rog, aproximativ exacte, după cum vom vedea. Să începem cu ceva geometrie:
Un oval este un cerc destul de rotund, dar nu prea...
sau
Un poligon este o figură care are laturi mai peste tot.


Mai departe:
0-ul este foarte util, mai ales dacă-l punem după celelalte numere.
Şi, apropo de numere:
Un număr real este un număr pe care poţi să-l atingi cu degetul.
Mergînd mai departe cu gîndirea matematică, dăm peste legi, teme şi alte probleme. Ca de pildă:
Legea probabilităţilor se cheamă aşa pentru că nu se ştie prea bine dacă există.
Noroc însă cu calculatorul, care le rezolvă pe toate:
Calculatorul poate să facă mai multe socoteli decît creierul că nu are decît asta de făcut!
Măgaru’!...
Am lăsat pentru final o aşa zisă perlă de’a lor, pe care am însă bănuiala că au furat-o de la noi. O amintesc, deci, cu o strîngere de inimă, căci sînt aproape convins că brevetul este pur românesc:
Au pluriel, on dit des „cristaux“, car il y a plusieurs cristals (La plural se spune cristaluri, căci sînt mai multe cristale)!

Mai multe