Avort
Decizia Curții Supreme din Statele Unite care deschide calea spre restricționarea avorturilor a provocat ample manifestații și dezbateri, în America și nu numai. Cum bine știm, unii susțin că avortul ar fi o crimă, alții consideră că interzicerea lui ar fi o încălcare a libertății de alegere și o intruziune în viața privată a indivizilor. Locuitorii României, și poate mai ales femeile, ar avea motive istorice să fie de partea celor din a doua categorie. În altă ordine de idei însă, trebuie observat că Statele Unite au o cu totul altă istorie în această privință decît România. Și mai e de menționat că interzicerea avorturilor într-o țară democrată nu e chiar același lucru cu interzicerea avorturilor într-o țară comunistă. În perioada ceaușistă, restricția asta s-a lăsat cu multe victime în rîndul femeilor. Cifrele sînt greu de verificat, dar unele estimări vorbesc de circa zece mii de femei care ar fi murit pe parcursul perioadei de 23 de ani, cît a fost în vigoare respectivul decret, din cauza condițiilor precare în care se făceau avorturile ilegale. Se spune că unora dintre ele, surprinse în „flagrant delict” de către autorități, li se stopa orice fel de asistență medicală, punîndu-li-se viața în pericol.
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare. Și nu doar că avorturile erau interzise, dar nici mijloace contraceptive nu se găseau în mod curent. Motivele nu erau de ordin religios, ca în Statele Unite, nu se vorbea de suprimarea unei vieți, ci de libertinaj, de încălcarea eticii comuniste privind familia, iar scopul suprem al decretului era creșterea natalității, adică o mărire a numărului de supuși ai țării comuniste conduse de Nicolae Ceaușescu. Era ceva similar cu creșterea producției zootehnice și cu toate celelalte creșteri vizate și visate de propaganda comunistă și de conducătorul suprem. Printre efecte, unii dintre noi ne amintim că nu rar apăreau tot felul de situații oarecum asemănătoare cu cea descrisă în filmul lui Cristian Mungiu 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile. Asta pentru că orice interdicție, fie în Statele Unite, fie în România, dă naștere unor afaceri clandestine, unei piețe nereglementate în care se poate întîmpla orice. (Americanii ar fi trebuit să știe asta, mai ales după istoria cu prohibiția.)
Un fost coleg de-al meu mi-a povestit o asemenea întîmplare stranie. Pe cînd era student, iubita i-a rămas însărcinată fără voie, iar el s-a interesat cum se poate face un avort. Tot întrebînd printre cunoscuți și medici, a aflat în cele din urmă de existența unui doctor care făcea așa ceva ilegal, dar în condiții de deplină siguranță sanitară. Avea un fel de clinică privată clandestină. Colegul meu a luat legătura cu el printr-un intermediar (sistemul era construit astfel încît să reducă riscul descoperirii afacerii). S-a stabilit o întîlnire. Doctorul i-a luat pe el și pe fată la o anumită oră, dintr-un loc stabilit. I-a urcat repede într-o mașină și a demarat în trombă. A parcurs niște trasee aparent fără nici o logică prin centrul Bucureștiului, trecînd uneori pe culoarea roșie a semaforului. Colegul meu a înțeles că era o metodă de a se asigura că nu-i urmărea cineva. În timp ce conducea astfel, individul le punea tot felul de întrebări prin care, parcă, voia să-i testeze psihologic. În cele din urmă, a tras mașina în parcarea unui bloc și i-a dus la un alt bloc din apropiere. Au urcat la ultimul etaj și el a deschis ușa obișnuită a unui apartament ce părea obișnuit. Înăuntru însă era un cabinet cu cele mai bune dotări ginecologice care puteau fi văzute în România acelor vremuri. A consultat-o pe fată, le-a spus prețul, care era cam cît un salariu bun, și le-a dat un răgaz de cîteva zile să se decidă. Legătura ar fi urmat să se facă prin același intermediar. Celor doi tineri li s-a părut că ar fi cea mai bună soluție, iar părinții colegului meu au decis că vor plăti ei totul.
Părinții fetei au decis însă altfel. Ceva din toată afacerea nu le-a plăcut, așa că au luat fata acasă, pe răspunderea lor absolută. O vreme, colegul meu n-a mai știut nimic. A aflat apoi că aceștia apelaseră la metode tradiționale și foarte dure, greu și de descris în lumea de astăzi. În cele din urmă lucrurile s-au terminat cu bine. A rămas însă o traumă psihologică, evident, infinit mai mare pentru fată decît pentru băiat.
Colegului meu i se păruse însă atît de ireală seara cu vizita la acel cabinet clandestin încît, după niște săptămîni, l-a tras ața să meargă din nou acolo. Parcă ar fi vrut să se convingă că nu visase. Ajuns la acel ultim etaj, în fața ușii cu pricina, nu s-a abținut să sune. I-a deschis o femeie în șorț, o gospodină, pe lîngă care a zărit bucătăria de unde răzbătea un miros puternic de mîncare. Era un apartament obișnuit și nici vorbă de ceea ce știa el. S-a gîndit că greșise scara. A încercat și la cele alăturate (etajul și poziția apartamentului nu erau de uitat). Numai că la a doua scară, ușa plasată similar avea o ramă aurie, pe care ar fi fost imposibil să n-o observe în seara cu pricina, iar la a treia scară, ușa i-a fost deschisă larg de un tip gras, iar înăuntru, în loc de masă de operație, neoane puternice și mușamale aseptice, a zărit un cuier, o candelă și niște preșuri. S-a simțit ca în La Țigănci.