Aurora Cornu, Jacques Chirac și puțină dulceață de cireșe amare

24 martie 2021   TÎLC SHOW

Pe lîngă paginile de istorie (și de literatură) trăite și scrise alături de Marin Preda, Aurora Cornu a avut parte și de alte întîmplări istorice, iar una dintre acestea se leagă (nici urmă de literatură aici) de conflictul din Orientul Mijlociu dintre Irak și Iran din anii ’80.

După ce a divorțat de Marin Preda, Aurora Cornu s-a stabilit în Paris, unde l-a cunoscut pe viitorul ei soț, tot român imigrat în Franța, Aurel Cornea (coincidența de nume și chiar de prenume este cel puțin interesantă). Acesta era inginer de sunet la televiziunea franceză Antenne 2, iar în 1986 a fost trimis împreună cu alți colegi pentru a relata din zona de conflict din Orientul Mijlociu, unde a fost capturat și luat ostatic de o grupare pro-iraniană în Liban.

Premierul de atunci al Franței, Jacques Chirac, s-a implicat, cum era firesc și în fișa postului, în elibererea cetățenilor statului său, iar implicarea acestuia s-a dovedit una de succes, chiar dacă procesul a durat vreo zece luni.

Exact în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie 1986, premierul Chirac, alături de alți membri din Guvernul francez, îl așteptau pe Aurel Cornea pe Aeroportul Paris-Orly. Acesta fusese eliberat din captivitate cu o zi înainte și deja o sunase pe soția sa pentru a o asigura că este bine.

„Mă bucur să vă văd. Nu îmi vine să cred. Mi se pare că visez“, i-a spus jurnalistul Antenne 2 premierului francez la Orly.

Ulterior, cei doi aveau să își spună mai multe, în cu totul alt cadru. Domnul prim-ministru Jacques Chirac și soția acestuia au fost martori (un echivalent al nașilor la noi) la cununia religioasă a Aurorei Cornu și a lui Aurel Cornea de la Biserica Ortodoxă din Paris. Iar aici, da, parcă este și puțină literatură-n istorie.

Și ar mai fi și ceva arhitectură în istoria Aurorei Cornu, undeva foarte aproape de satul unde s-a născut: mănăstirea din comuna Cornu, județul Prahova, pe care aceasta a ctitorit-o. Construcția, inspirată de un desen semnat de Horia Damian, nu a fost simplu de ridicat, dar locul pe care s-a înălțat oferă o priveliște (văzut, verificat) care justifică efortul, mare parte din el susținut de nepotul Aurorei Cornu din Cîmpina, Adrian Horjea.

Ca un detaliu, de la același nepot din Cîmpina pleca spre mătușa din Paris, pe diferite căi, de fiecare dată cînd era posibil, un borcan cu dulceață de cireșe amare, preferata ei.

Bine, poate și unul cu dulceață de mure.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: Aurora Cornu și Aurel Cornea (sus); Aurora Cornu și Aurel Cornea la căsătoria lor religioasă, alături de dl Jacques Chirac și de soția acestuia, în calitate de martori (mijloc); Aurora Cornu și nepotul ei, Adrian Horjea, la mănăstirea de la Cornu (atunci în construcție) (jos)

Sursa foto: Paul Horjea, strănepotul Aurorei Cornu

Mai multe