August - <i>sau cum unii oameni sînt al naibii de norocoşi</i> -

Prietena mea Maria Jetta, o soprană călătoare, a fost în Islanda şi a plutit printre fiorduri, cîntînd Grieg pentru scandinavi. În iunie, în Minneapolis, îmi dăduse o pereche de mîini frumos modelate, uriaşe, ca să le folosesc în filmul pe care îl turnam. În iunie eram un tip plin de energie şi creativ, care făcea tot felul de chestii amuzante şi răcoritoare, în timp ce eram şi productiv, şi oarecum "fierbinte". E august acum şi nu mă mai simt decît fierbinte. I-am scris Mariei: Dragă Maria, Vara mea a luat sfîrşit brusc cînd producătorul nostru a rămas fără ceea ce el numeşte "bani". Echipa de filmare s-a risipit pentru o săptămînă, apoi pentru două şi, iată, acum le-am pierdut şirul. Ne-am împotmolit în St. Louis, după ce filmaserăm jumătate de film, ceea ce poate nu e chiar rău, dată fiind topenia de afară. La vremea asta din an, delta fluviului Mississippi nu-ţi dă numai lingori, ci aruncă asupra ta un blestem al leşinului. Mîinile au fost de folos (mie) ca să o sperii pe Rose, cea mai tînără membră a echipei, care a rupt-o la fugă, ţipînd ca din gură de şarpe, cînd m-am luat după ea cu mănuşile acelea imense. Altminteri, au fost depozitate cu grijă în aşteptarea scenei de la Catedrala St. Louis din New Orleans unde, cu mîinile în mîini, i le vom oferi lui Iisus care şi-a pierdut cîteva degete pocnindu-le către Katrina, împingînd-o astfel să bîntuie la vreo zece mile de French Quarter. Iniţial, voiam să îl facem pe Zoran, sculptorul, să le rupă în timpul sacrificării caprei, dar ne-am gîndit că ar fi total anti-climax să le rupem atît de devreme în cursul filmului. Zoran şi tribul lui (de artişti) au pus pe jar o capră sacrificată după procedură "hallal" în interiorul uneia dintre sculpturile lui de pe malul fluviului, iar el şi cu mine am mîncat creierul (live, în faţa camerei de filmat). Două Barbie uşor porno, care filmau ceva ca un "jurnal de ştiri despre modeling" într-un studio de lîngă Zoran, au venit cu regizorul lor cu tot să mă "intervieveze". De aici şi scena memorabilă (care sper să ajungă în film) cu două Paris Hilton anorexice ţinînd în mîini hălci sleioase de capră (şi muşcînd sclifosit din ele) în timp ce puneau întrebări de genul "De unde sînteţi?". Astfel de lucruri nu le poţi inventa! După asta, lucrurile au luat-o în jos şi iată că se făcu august. Augustul ăsta nu este ce am comandat eu. Eu am zis, extrem de clar, "ceva văratec şi interesant!", nu "flăcările iadului şi paralizie!". Şcoala începe la începutul lui septembrie & atunci iar voi tortura tineri, o activitate întotdeauna revigorantă. Cînd se va relua filmul (producătorul pretinde că a găsit ceea ce el numeşte "bani") o să ne întoarcem, fără îndoială, la Minneapolis, sub un motiv sau altul, şi, dacă o să fii prin preajmă, hai să bem ceva cu gheaţă şi o să-ţi povestesc ce s-a ales de luna august. Fraţi guşteri, surate şopîrle, fiţi dîrzi! P.S. Avem un cîştigător al băuturii gratis pe care am oferit-o celui ce va putea să-mi spună de ce i-am răspuns tipului care mă întreba de tunicatele marine care îşi devorează creierul, şi nu i-am răspuns unui producător de emisiuni TV care voia să ne întîlnim ca să vorbim despre vampirii din New Orleans. Cîştigătoarea este Michelle Perron. Ea a zis aşa, referindu-se la scena cu creierul de capră din Minneapolis şi binecunoscuta mea oroare de kitsch: i-ai răspuns pentru că tu însuţi eşti un mîncător de creier, nu un vampir. traducere de Ioana AVĂDANI