Audrey Hepburn cu pași de balet în al Doilea Război Mondial

Pînă să ia celebrul mic dejun la Tiffany’s și înainte de a deveni Fair Lady, Audrey Hepburn a avut o viață care ar putea inspira oricînd un scenariu de film. În regia istoriei.

Audrey s-a născut în urmă cu nouăzeci de ani în Bruxelles, de unde era mama sa, baroneasa Ella van Heemstra. Tatăl său, Joseph Ruston, era britanic, astfel încît familia s-a stabilit în Regatul Unit, doar că, din păcate, domnul Ruston le-a părăsit pe cele două cînd Audrey avea vreo zece ani. Divorțul părinților săi a picat într-un moment cît se poate de prost, cînd începea al Doilea Război Mondial. Cum Regatul Unit devenea din ce în ce mai nesigur pe fondul tensiunilor cu Germania nazistă, Audrey și mama sa Ella s-au mutat în orașul Arnhem din Olanda, unde credeau că vor fi mai în siguranță. Presupunerea, inițial legitimă de altfel, le-a fost infirmată de istorie, întrucît în luna mai 1940 Germania a invadat și Olanda.

Cînd încă se aflau acasă, la inițiativa mamei sale, viitoare stea de la Hollywood a luat lecții de balet. Încîntată de această activitate și cu un talent confirmat, Audrey a continuat să facă balet și cînd s-a mutat în Olanda, la Conservatorul din Arnhem. A devenit în scurt timp eleva-vedetă al grupei.

În 1942, unchiul domnișoarei Hepburn a fost asasinat de naziști, moment în care mama acesteia a renunțat la simpatia ei pentru ideologia fascistă și chiar a devenit susținătoare a rezistenței olandeze. Fiica nu a stat deloc deoparte și s-a apropiat și ea de rezistența locală împotriva naziștilor. Cu pași de balet.

În casele unor membri de seamă ai rezistenței din Olanda, cu ușile închise și ferestrele camuflate astfel încît să nu poată fi văzut ce se întîmpla în interior, aveau loc așa-numitele nopți negre, prilej pentru muzicienii interziși de regim să poată cînta și prilej pentru mișcarea de rezistență să producă oarece bani. Audrey Hepburn s-a oferit să contribuie cu talentul ei de balerină, astfel încît recitalurile artiștilor erau însoțite de dansul grațios și extrem de admirat al viitoarei actrițe. Coregrafia o făcea chiar ea, iar costumele de balet erau creația mamei sale.

Momentele artistice aduceau, pe lîngă beneficiile materiale, și o doză de divertisment și de destindere spectatorilor, care nu trăiau cele mai liniștite vremuri.

Chiar dacă momentele artistice erau foarte apreciate de public, acesta nu se putea manifesta prin aplauze. La sfîrșitul spectacolului, în loc de ropote de aplauze, se instala liniștea. Spectatorii nu trebuiau să se dea de gol.

Probabil istoria știa deja că Audrey Hepburn va recupera din plin aplauzele publicului.