„Atacuri concentrate“
În comentariile rostite în diverse studiouri de televiziune de prezentatori şi invitaţi cu opinii foarte clare şi tranşant exprimate, se reiau de aproape trei decenii cam aceleaşi formule de depreciere a manifestaţiilor neconforme cu respectivele opinii. Reapar astfel termenii-cheie şi sintagmele intens vehiculate prin 1990 – destabilizare, instigatori, incitare la violenţă, manifestanţi plătiţi, blocarea carosabilului etc. Sînt şi unele noutăţi, în nota senzaţionalistă căpătată între timp de mass-media: în primul rînd, invocarea unor forţe obscure şi a serviciilor (cărora li se atribuie orice ieşire în stradă şi care par să fi optat, surprinzător, pentru tabăra adversarilor respectivilor prezentatori şi invitaţi). Schema stabilă a evaluării rămîne însă aceeaşi, actualizînd la nesfîrşit mitul politic al duşmanului care conspiră: în timp ce manifestaţiile convenabile erau spontane, născute din revolta sinceră a poporului, cele ale adversarilor sînt atent pregătite, bine organizate, iniţiate de grupuri de interese şi de indivizi periculoşi.
În seria etichetelor acuzatoare intră şi sintagmele acţiuni concertate, atacuri concertate, eforturi concertate. Adjectivul concertat (cu sensul „care este stabilit, hotărît împreună cu alții, care rezultă dintr-o înțelegere“, DEX), participiu al verbului a concerta, e un termen mai curînd livresc, folosit mai ales în domeniul juridic (practici concertate, acţiuni concertate), în politică şi în diplomaţie (eforturi concertate), mai puţin în vorbirea comună. În principiu, înţelegerile ar trebui să fie acte pozitive, cu scopuri lăudabile; discursul politic partizan conferă însă conotaţii clar negative acordurilor (desigur secrete, cu statut de complot) care agravează pericolul, făcînd din imaginea duşmanului una şi mai ameninţătoare. Termenul concertat apare în multe acuzaţii şi reproşuri, mai ales cînd însoţeşte cuvintele atac şi acţiune: „atacuri concertate ale mai multor indivizi asupra Primăriei și primarului“ (dcnews.ro); „PSD acuză reprezentanţi ai PNL de acţiuni concertate, în detrimentul dîmboviţenilor“ (targovistelive.ro); „Acţiuni concertate pentru discreditarea României. Victima colaterală, europarlamentarul Adrian Severin“ (luju.ro) etc.
Dicţionarele noastre indică drept sursă pentru verbul a concerta şi pentru participiul adjectivizat atît italiana (concertare, concertato), cît şi franceza (concerter, concerté). De fapt, verbul a fost atestat mai întîi în italiană, cu sensul „a acţiona împreună, a stabili de comun acord“, ca termen cult preluat din latină (unde sensul iniţial era „a disputa“, „a fi în competiţie“); semnificaţiile muzicale ale lui concerto („acord“) şi concertare au apărut ceva mai tîrziu, printr-o specializare semantică uşor de înţeles.
În româna actuală se alunecă adesea într-o confuzie paronimică iritantă, înlocuindu-se în formulele în discuţie adjectivul concertat, probabil prea puţin familiar unor vorbitori, prin mult mai frecventul şi accesibilul concentrat. Confuzia între concertat şi concentrat e destul de evidentă în cazurile în care contextul indică un efort comun, în slujba unui scop unic: „sîntem în faţa unei acţiuni concentrate a tuturor forţelor“ (cotidianul.ro); „Am fost ţinta unor atacuri concentrate cîtă vreme primăria era cu plăţile la zi“ (romaniatv.net); „atacuri concentrate ale poliţiei, procuraturii şi Bisericii Ortodoxe“ (rgnpress.ro).
Desigur, există şi destule cazuri în care concentrat e cuvîntul potrivit, pentru că intenţia vorbitorului este de indica o focalizare, o direcţie unică a acţiunii (atac concentrat asupra…). Sintagme similare, apropiate ca formă, există de altfel şi în alte limbi (în franceză – attaques concertées, attaques concentrées; în italiană – attacchi concertati, attacchi concentrati; în engleză – concerted attacks, concentrated attacks); în genere, diferenţa e similară celei din română: în cazul concertării este vorba de o reunire de forţe, iar în cazul concentrării se precizează aproape întotdeauna obiectivul, obiectul asupra căruia se exercită acţiunea. Folosite fără precizarea ţintei, eforturile concentrate (de obicei pozitive, spre deosebire de atacuri) provin aproape sigur dintr-o confuzie paronimică: „trebuie eforturi concentrate, resurse materiale avem, nu trebuie decît să trecem la acţiune şi să rezolvăm aceste aspecte împreună“ (Ziua de Constanţa, 27.01.2016); „Pinacoteca a devenit, în primii săi ani de existenţă, esenţială în modernizarea culturală a Capitalei, prin eforturi concentrate ale Municipalităţii, colecţionarilor şi instituţiilor donatoare“ (Cotidianul, 30.07.2016).
Cînd schematismul ideologic se aliază cu confuzia termenilor, e poate mai uşor de ridiculizat; ceea ce nu-i subminează, din păcate, eficienţa.