Aspecte ale iraționalului la ornitorinci

11 septembrie 2018   TÎLC SHOW

Arheologia e paralizată cînd e vorba de identificarea comportamentului uman irațional. Sîntem pregătiți să recunoaștem în teren urmele a tot felul de activități, atîta timp cît au o logică. Ne spunem, bineînțeles, că trebuie să ne așteptăm și la chestii neașteptate, dar mie, cel puțin, aceste cuvinte frumoase n-au fost de ajuns ca să-mi scadă „aroganța epistemică“, de care vorbește undeva Nassim Taleb. Sigur că unele descoperiri stranii sînt imposibil de ratat, mai ales dacă sînt mari și de piatră ca un moai din Insula Paștelui (de altfel, după ce găsești suficient de multe, ele își manifestă și logica). Dar astea sînt, ca să zic așa, cele de pe rîndul de sus la oftalmologie. Altele nu pot fi văzute decît dacă ai un organ special pentru (aparenta) lipsă de sens. Cert e că indiferent ce grozăvii dezgropi într-un sit, schelete trunchiate în fel și chip sau obiecte asociate dadaist, practic toate rapoartele de săpătură vor căuta și vor găsi un comportament uman rațional pe seama căruia ele să poată fi puse. În principiu, desigur, explicația simplă bate explicația întortocheată de putere comparabilă. Dar cred că merită să ne întrebăm cîte explicații simple și elegante dăm unor situații create printr-o lungă succesiune de bîlbe sau, în general, dacă avem instrumente pentru a nu băga sub preșul raționalului și ceea ce este, de fapt, un rezultat al iraționalului.

Un exemplu: o să citiți în nenumărate articole și monografii arheologice că în spațiul S aveau loc „activități meșteșugărești“. Că, de exemplu, acolo trebuie să fi fost un atelier textil deoarece în el s-au descoperit o sută de greutăți de război de țesut. Trec peste cazurile, deloc rare, în care concluzia că acolo funcționa un asemenea atelier se bazează pe prezența a două-trei greutăți. Ce vreau să zic este că niciodată nu veți citi că spațiul S era probabil al unui bunic altminteri extraordinar, care aduna compulsiv orice rest de unealtă, orice căpătîi de lemn și orice greutate ceramică în ideea că nu știi cînd e nevoie și că mama lor de politicieni. Erau oare grecii sau romanii suficient de avansați ca să fie nițel într-o ureche sau ca din cînd în cînd să facă alegeri iraționale? La fel, nu veți citi nicăieri într-un raport arheologic că nu știu ce situație e de explicat prin jocurile copiilor (chiar dacă unele jucării sînt recunoscute ca atare, căci e totuși greu să faci dintr-un căluț pe roți din lut ars o monedă de schimb preistorică). Ce părere au cercetătorii noștri, oare erau copiii din antichitate suficient de avansați ca să se joace?

O mare parte din ceea ce ar putea fi rezultatul unui comportament irațional este, de altfel, încă din timpul săpăturii, scos automat din cîmpul descrierii și interpretării, deci nu mai ajunge niciodată să fie prezentat undeva, cu vreo explicație raționalizantă în coadă. Pur și simplu, datele care supără, care ies din grafic – anomaliile – sînt eliminate, ca nota cea mai mare și nota cea mai mică la patinaj.

Aici există o categorie specială de cazuri în care lucrurile stau cumva pe dos. Arheologii găsesc de multe ori situații cărora, pentru că par ciudate, le oferă reflex o explicație religioasă, în loc să caute una rațională. Reconstituirile rituale de acest tip ne spun practic că, într-o zi, niște oameni au ieșit în cîmp și au înmormîntat un televizor și un kil de păstîrnac. O ofrandă a fost adusă zeilor. Așa se proceda în vremurile acelea. Toată lumea e mulțumită. Într-o altă categorie, în arheologia funerară, rezultatele sînt ceva mai bune și descoperirile sînt mai rar expediate cu mici etichete aplicate mecanic. Cînd găsești în morminte paleolitice sute de canini perforați de vulpe polară, ca la Sunghir, în Rusia de azi, sau 50 de carapace de țestoase (și un picior uman) alături de o femeie-șaman din Israel, mintea începe să lucreze. În Sparta epocii bizantine, un schelet a fost găsit ținînd între mîinile făcute căuș un ou de găină. Ritual legat de credințe orfice remanente, accident legat de împerecherea țestoaselor sau un mic moment irațional cînd spartanul fu astrucat de-ai săi? Ceea ce contează aici este de cîte ori asemenea coji de ou din morminte au trecut neobservate. Și încă mai important: ca să dai oul ăsta la analizat, trebuie să poți concepe că s-ar putea să nu fie de găină, ci de păuniță sau, dacă ești în Australia, de ornitorinc. La urma urmei, nu facem arheologie ca să aflăm că oamenii duceau cana la gură cînd beau. Vrem să documentăm și bizareriile, și buruienile din trecut, cu alte cuvinte, variabilitatea comportamentului uman.

Taleb dă, în Lebăda Neagră, cred, acest sfat investitorilor: să-și plaseze 85-90% din bani în titluri de stat, foarte sigure, și 10-15% în fonduri de investiții agresive, extrem de riscante și extrem de profitabile. Spuneam că, în arheologie, monopolul explicației raționale (dar și ispita de a relua în mod confortabil rezultatele altora) fac ca un număr de situații foarte interesante, chiar dacă puține, să fie băgate cu forța în patul lui Procust al probabilității și ajustate ca să iasă de-acolo cu un chip isteț de oaie creață. OK, să punem, rapid și economic, diagnosticul cel mai probabil în 90% din cazuri. La urma urmei, știința e totuși un compromis social între resurse și rezultate. Dar în 10% din cazuri, mai ales cînd simțim un potențial suplimentar, să-i vărsăm o găleată de apă rece în cap demonului semiotic și să ne aplecăm asupra cazurilor banale cu o atenție devoratoare (merge și vegetariană). Întrebarea e: ce detaliu prețios – ce ou de ornitorinc – tocmai îmi scapă printre degete pentru că gîndesc prea prudent?

Foto: Mască mortuară (turcoaz, coral şi amazonit) din cultura mayaşă, wikimedia commons

Mai multe