Apropo de disputa Țiriac – Federer

Apropo de disputa Țiriac-Federer, e normal ca un sportiv să-şi poată alege turneele la care joacă sau nu? 

Să recapitulăm. Ţiriac l-a înţepat anul trecut pe cel numit de unii cel mai mare tenismen din istorie pentru că a ales să „sară“ peste turneul deţinut de român. A vrut să se odihnească, zgura nu e untul de pe felia lui şi are omul o vîrstă. Vreţi să mă aveţi în continuare? – pare a spune el. Ei bine, trebuie să mă lăsaţi în ritmul meu. Dar şi Ţiriac are dreptate, chiar dacă e miliardar şi unor astfel de persoane n-ar trebui să li se dea nimic, nici măcar dreptul de a a avea dreptate, că şi-l iau singure. Are totuşi dreptate pentru că un turneu de o asemenea importanţă fără Federer e ca seria Avengers fără Robert Downey Jr. Funcţionează strîmb. Jucătorii/jucătoarele vor bani, cît mai mulţi bani, toţi banii de pe lume dacă se poate, dar ăştia nu vin singuri, încolonaţi disciplinat, euro după euro, dacă nu întinzi mîna după ei. Sau o întînzi după bunul plac. Afacerile au nevoie de predictibilitate. Venim acum la întrebare. Care, în sine, poate stîrni indignare. Cum adică, sportivii sînt sclavi, fie şi de lux, ca să nu poată spune „stop“ cînd nu mai pot?! Treaba lor, ei pierd bani, contracte, îşi ies din ritm şi apoi strivesc rachete de teren. Ţiriac a adus în sprijinul său comparaţia cu Hamilton din Formula 1. „Cum ar fi să spună că nu merge în cinci curse pentru că nu are chef?“ Mda, ar fi nasol. Dar iată problema: nu e vorba despre acelaşi fel de sport. F1 e un sport de echipă, în ciuda aparenţelor, în vreme ce tenisul e o disciplină individuală, mai mult chiar, e un demers al unor singuratici. Ţiriac vorbeşte despre afacerea lui, Federer despre a sa. Pînă la urmă, cei doi s-au întîlnit. Federer a venit anul acesta la Madrid, cu o glumă pe buze. Cîteodată interesele se intersectează şi atunci se sablează şampania. Iar noi rămînem să dăm explicaţii de doi lei în numele unor bogătaşi. Abia acum puteţi să vă indignaţi.