Apetisant

Nu pare să atragă atenţia şi nici să trezească indignări feministe o formulă mai veche, aflată încă în circulaţie, de apreciere a atracţiei fizice feminine în termeni de consum alimentar, prin intermediul adjectivului apetisant. În mass-media mai mult sau mai puţin tabloidizată adjectivul apare, destul de des, aplicat femeilor, în asocieri caracteristice cu substantivele blondă, brunetă, roşcată etc.: „Mircea N.S., la plimbare cu o blondă apetisantă într-o maşină de epocă!“ (libertatea.ro); „Mădălina G. nu mai e cea mai sexy brunetă, ci o blondă apetisantă“ (a1.ro); „O blondă apetisantă din showbizul autohton…“ (romaniatv.net); „Informații noi despre bruneta apetisantă cu care ar fi fost înşelată Carmen de la S.“ (cancan.ro); „Alex V. fotografiat lîngă o brunetă apetisantă din Botoșani“ (botosaneanul.ro); „Radu B. traversează neregulamentar alături de o roşcată apetisantă“ (cancan.ro) etc. Evaluarea se poate referi şi la segmente ale atributelor fizice: „O blondă celebră de la noi este invidiată pentru formele apetisante pe care nu ratează nici o ocazie să şi le afişeze“ (romaniatv.net); termenul apare foarte frecvent şi în publicitatea pentru servicii sexuale.

Formulări echivalente ar produce probabil indignări majore în so-cietăţi mai impregnate de feminism şi de „corectitudine politică“, mai ales că nu este vorba de un tratament egal al sexelor: sintagme ca blond apetisant şi brunet apetisant nu se lasă deloc identificate de Google. În spaţiul românesc, cuvîntul este însă folosit fără rezerve, chiar şi de revistele şi site-urile destinate femeilor: „Noi credem că deşi ochii şi frumuseţea interioară sînt esenţiale pentru a fi un om complet, un corp frumos modelat, cu forme apetisante şi un contur ferm nu poate decît să potenţeze pozitiv toate calităţile individuale“ (unica.ro).

Cuvîntul, împrumutat din franceză în secolul al XIX-lea (din appétissant), ca şi apetit, puţin mai vechi (din appétit), se foloseşte, desigur, şi în sensurile primare, în descrierea proprietăţii preparatelor culinare de a stîrni pofta de mîncare. Şi sensul figurat este preluat din franceză; în Trésor de la langue française informatisé, adjectivul appétissant este înregistrat, cu precizarea „vorbind despre o femeie sau despre atributele ei“, şi cu subsensul figurat şi familiar „care trezeşte dorinţe, care excită“, atestat încă din secolul al XVI-lea, la Molière.

Dicţionarele noastre de la mijlocul secolului al XX-lea înregistrau cuvîntul doar cu sensul alimentar – „(Franțuzism; despre lucruri comestibile) Care, prin modul de a se prezenta sau prin mirosul ce-l răspîndește, excită apetitul, îmbie, atrage, ispitește. Prăjitură apetisantă“ (Dicţionarul limbii române literare contemporane, 1955); cele de astăzi cuprind o explicaţie destul de poetică pentru accepţia figurată: „care atrage, îmbie, ispitește“ (DEX).

Colecţiile de ziare şi de reviste scanate de bibliotecile noastre în ultimii ani ne dau posibilitatea să descoperim atestări ale cuvîntului apetisant – chiar cu sensul său figurat – încă de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, de exemplu într-o Cronică judiciară din Adevărul (1 martie 1895): „Soţia e cam trecuţică, dar totuşi e încă apetisantă“. La începutul secolului al XX-lea, cuvîntul era un franţuzism familiar, uşor echivoc, reunind admiraţia şi deriziunea, în orice caz marcat stilistic: „D-na Ionescu, tînără, grăsulie, e ceea ce fasonelii în limbajul lor înflorat înţeleg prin cuvîntul «apetisant㻓 (Furnica, 25 februarie 1910). Cuvîntul reapare constant în presa din deceniile următoare: într-un citat din Rampa, despre un spectacol de operă: „a găsit un cusur la încălţămintea apetisantei subrete“ (Furnica, 8 decembrie 1915), ori la poşta redacţiei: „E bună. Frumoasă. Apetisantă… Căsătorită?“ (Realitatea ilustrată, 16 aprilie 1931). De altfel, termenul se folosea pe atunci şi în contexte în care nu-l mai vedem posibil în prezent, de exemplu într-o reclamă pentru un produs de spălare a vaselor; „Dl VIM ajută la curăţirea mai grabnică şi mai apetisantă a castroanelor, a ceştilor şi a farfuriilor“ (Realitatea ilustrată, 19 noiembrie 1931).

Din punct de vedere semantic, apetisantă intră într-o serie mai largă de termeni, dintre care unii familiar-argotici, care denumesc sau descriu femeile prin metafore alimentare: trufanda, prospătură, bucăţică bună, poamă, mandarină, pralină etc. Cred că astăzi adjectivul este mai marcat stilistic decît în trecut, mai contrastant cu sensibilitatea contemporană şi mai surprinzător prin nonşalanţa cu care apare în titluri de presă. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).