Anne Frank: ţapul ispăşitor post-mortem şi noul imigrant

Un legislator din SUA a depus un proiect de lege care propune acordarea cetăţeniei de onoare Annei Frank drept compensaţie, se pare, pentru păcatul mortal de a fi refuzat viza de intrare în Statele Unite, pentru ea şi familia ei, atunci cînd lucrul acesta le-ar fi salvat viaţa. A o face pe Anne Frank cetăţean american azi ar însemna să o furăm lumii pentru a stinge vinovăţia noastră americană. În loc să îi acordăm o cetăţenie post-mortem, haideţi mai bine să aflăm cine, la Washington, i-a refuzat viza de intrare şi să-i luăm aceluia cetăţenia. Haideţi să îi identificăm şi să-i arătăm lumii pe toţi înalţii oficiali de la Washington care ştiau de Holocaustul din Europa şi care n-au mişcat un deget. Putem să-i facem pe aceştia non-cetăţeni post-mortem. Unii dintre ei ar putea fi încă în viaţă, putrezind uşure printre suveniruri naziste. Anne Frank nu trebuie să fie un cetăţean mort. Cît a fost în viaţă, nici o naţiune nu i-a purtat de grijă. Germania o voia moartă. Olandezii care au purtat de grijă familiei Frank au fost întîi de toate oameni şi de-abia în al doilea rînd olandezi. Olandezul care a trădat-o a fost întîi de toate olandez şi de-abia în al doilea rînd om. Statele Unite, care erau unul dintre puţinele locuri sigure în faţa nebuniei naţionale din Europa, i-au respins la rîndul lor. De ce? Pentru că cineva responsabil cu cotele a decis că ţara noastră nu mai poate accepta atîţia evrei. Cu alte cuvinte, cineva a decis că sîntem înainte de toate americani, şi de-abia apoi oameni. N-o să ne ispăşim vina rescriind istoria. Nu putem să dăm timpul înapoi acordînd premii retroactive. Aşa ceva s-a făcut demult, cînd Biserica Mormonă a decis să îi boteze pe toţi morţii ne-mormoni. Evreii au fost cu deosebire jigniţi cînd i-au văzut pe cei dragi lor plecaţi dintre vii recrutaţi cu forţa pentru "mîntuire". A-i acorda acum cetăţenia americană Annei Frank înseamnă să-i nimicim moştenirea, doar pentru a face din ea o posesoare de paşaport naţional. Cine ar face aşa ceva? Ea nu mai are nevoie să fie salvată, dar cei care ar "salva-o" azi au, cu siguranţă. Au nevoie să fie salvaţi de trufie şi făţarnică pocăinţă. Naţiunile, chiar şi cele democratice şi cele aparent primitoare, ar trebui să le pună locuitorilor lor cîteva întrebări: Cît la sută dintre cetăţeni sînt întîi de toate cetăţenii naţiunilor şi de-abia în al doilea rînd oameni? Sînt europenii noii Uniuni Europene dornici să dea, în fiecare an, testul Anne Frank? Adică, ar fi ei dispuşi să ajute pe cineva condamnat la moarte pentru că e "străin" sau l-ar trăda pentru "binele naţiunii europene"? Dar cetăţenii americani, ar trece ei testul? Cîte Anne Frank or trăi azi în Africa? traducere de Ioana AVĂDANI