Anchiloza

21 ianuarie 2011   TÎLC SHOW

Poate fi vreo legătură între actualul campionat mondial de handbal din Suedia şi cele care au avut loc în anii 1961, 1964, 1970 şi 1974?

Legătura dintre un recordman al lumii la suta de metri şi acelaşi atlet la prima cursă după operaţii la ligamentele ambilor genunchi. Numele rămîne, dar îndărătul lui stă altcineva. România e în handbal ceea ce e Egiptul în general – o naţiune ale cărei piramide par construite de alţii. Aşa privind lucrurile, sîntem o bizarerie: ne-am pus lumea la picioare după care am plecat să ne culcăm vreo cîteva mii de ani, ca vrăjitorul Merlin.

Copiii au rămas de izbelişte şi a trebuit să înveţe de la străini pasa cinstită de doi metri, perpelindu-se în aceeaşi dilemă ca noi toţi: cum naiba din cei mai viteji şi drepţi dintre traci a rezultat o naţie laşă şi hoaţă?! Se poate că ăi bătrîni să fi ţinut să se îngroape cu genele curajului şi corectitudinii?... Mister. Oricum, actuala reprezentativă se luptă cu anchiloza indusă de strămoşi, avînd, din fericire, o distanţă destul de mare de ultima performanţă, ca să nu i se pretindă luna de pe cer. Ar trebui totuşi să ştergem definitiv din memorie titlurile mondiale subînţelese în întrebare. Devin jenante. Evident că nu în sine, ci pentru indolenţa de a le fi lăsat în drum.

Mai multe