Ambiţia lui Dan Petrescu

Dan Petrescu e mai ambiţios decît Nicolae Dică? 

Dan Petrescu nu e un tip ambiţios. E un tip bolnav de ambiţie. Se zice că asta e amprenta marilor caractere în sport. În orice fel de sport. În fotbal sau în cine scuipă mai aproape de zid. Într-o zi, Dan Petrescu, jucînd tenis cu un jurnalist, s-a înfuriat la culme cînd acestuia i-a sunat telefonul din motive urgente, fapt care a dus la întreruperea partidei (şi poate a unui game cîştigător) vreme de cîteva minute. Drept care, cînd celălalt a închis telefonul, Petrescu l-a luat pe al lui şi s-a făcut că intră într-o coversaţie. „Dacă tot e să vorbim la telefon, păi să vorbim!“, ar fi zis el. Asta ar defini, în termenii maidanului, un „ofticos“. Dar cu Dan Căpitan de Plan nu te poţi juca. Orice întrecere e, pentru el, caz de viaţă şi de moarte. Nu la propriu, dar nici departe. Omul e o rachetă construită pentru a reuşi. Fotbalul pare a fi doar un scop pentru el. Important e să ajungă primul la finiş, chiar dacă se tîrăşte peste linia de sosire. Important e ca adversarul lui să cadă lat cu o secundă înainte. CFR, echipa pe care o antrenează acum, a fost alcătuită în acest scop, ca o rachetă intercontinentală, fără nimic estetic, dar mortal de eficient. Deo-camdată, schema a mers, pînă la egalul cu Astra şi victoria rivalei FCSB. De acum devine interesant. De acum vom vedea dacă deviza lui, „Nu mă interesează să fac spectacol, mă interesează cele trei puncte“, va funcţiona în sensul dorit. Celălalt, Dică, nu-şi poate permite să spună asta, deşi poate că o gîndeşte. Pentru că lui nu i s-ar ierta. Lui i s-a dat pe mînă o echipă care trebuie să cîştige un alt meci, cel al sufletelor, în duelul cu Steaua deocamdată cea adevărată. Dar asta s-ar putea să-i folosească. După cum a spus Low, selecţionerul Germaniei, „în ziua de azi nu mai poţi cîştiga jucînd constant urît“. Pun pariu că există cîţiva cetăţeni care îl urăsc de moarte pentru vorbele astea.