Altă lume

Sînt fan al televiziunilor mici. Alea care se află pe la capătul telecomenzii, despre care nu știu exact cum supraviețuiesc, unde poți găsi o lume paralelă în care te poți cufunda la nesfîrșit, uneori într-o stare vecină cu stupoarea, alteori pe marginea unei crize sănătoase de rîs, dar, de cele mai multe ori, cu o curiozitate autentică, din cele cît se poate de serioase.

Găsesc acolo, de pildă, vraci și vindecători, sau poate chiar medici care explică telespectatorului, pe macheta din plastic a unui picior omenesc pus pe masa din studio, teoria entorselor și leacurile pentru ea. Găsesc energeticieni și energeticiene, clarvăzători și clarvăzătoare – niște doamne rujate violent, cu cocuri spectaculoase învîrtite în moțul capului – care explică ceva cu chakre, unde magnetice și cristale spălate în apă ce-ți pot aduna în clarul lor toată suferința trupului și a sufletului. Găsești gazde de show-uri politice sau, mă rog, de actualitate, current affairs, să le zicem, care stau cu invitații ca-n sufrageria din Berceni și vorbesc așijderea: asiști la un dialog cu vărul și cumnatul la un păhărel de țuică. Treaba e că moderatorii ăștia dezinvolți știu cam tot ce se întîmplă în subteranele politicii, au conexiuni la cel mai înalt nivel, cunosc istorii vechi și noi despre ăștia care ne decid viitorul și ne pot explica extrem de logic de ce fac politicienii aia și ailaltă. Te uiți la ei și ai o serie de „aha moments”. Ai înțeles tot, vine de se leagă.

Spuneam că habar n-am cum se întrețin posturile astea, dar mi-ar părea rău să dispară. (Mi-a părut rău după OTV, care se dezvoltase în ceva la marginea unui absurd negru, a unei scrînteli aproape metafizice.) Imaginile sînt precare și pe alocuri tulburi, studiourile par improvizate din ce a avut cameramanul pe acasă, iar reclamele sînt, la rîndul lor, altă poveste. Căci posturile astea vin și cu reclame pe chipul și asemănarea lor. Rar ai spoturi gîndite (sau nu, asta e o discuție care mă depășește) și piciuite prin sălile de ședință hipsterești ale unor agenții mai mult sau mai puțin cunoscute. Ai, în schimb, reclamele antamate cu amicii, cu un văr care face, habar n-am, acoperișuri de tablă ondulată la Tecuci. Mi se par colosale, îmi plac la fel de mult ca televiziunile la care mă uit. Fonturile și conceptul au rămas cam aceleași pe care le găseai fix la începutul anilor ʼ90 prin toată televiziunea românească, unii poate mai țineți minte reclamele alea cu „V-am prins, vrăjitoarelor” și „Nu mă înnebuni, nea Nicu?” – expresii care intraseră în mentalul colectiv, implicit în conversația uzuală. Pe aici, prin zona asta a telecomenzii pe unde mă plimb eu, nu s-a schimbat mai nimic. Fonturile sînt elaborate, încîrligate, împodobite că așa e frumos să fie, ca în casă, iar aspectul aseptic și epurat, mica estetică gîndită greu a celorlalte nu spun nimic telespectatorului de aici. Story-urile sînt la fel de fruste, poți să vezi în reclamă un nene care dă cu piciorul într-o masă numai ca să-ți arate cît de solidă e. Ce poate fi mai clar?

Am văzut zilele trecute, la una dintre televiziunile astea, un soi de reportaj de travel prin (cum altfel?) România mea, fix la Botoșani. M-am uitat cap-coadă și mi-a plăcut maxim. Nu știu cum să zic, n-o spun cu snobismul unuia care se uită ironic la excentricități, nici cu aerul de superioritate al celui care pică dintr-un provincialism mai înalt într-unul mai mititel. Iubesc sincer televiziunile astea. În bucata asta avem o reporteriță care se chinuie să vorbească mai mult ca invitații. Îi place cumva să folosească mult cuvîntul „tihnă”. Are invitat un ghid local de milioane. Un domn cumsecade, în plinătatea anilor 60 și ceva, cu o cămașă cu mîneci scurte. Omul vorbește de patru titani ai culturii românești născuți pe plaiuri botoșenene. Reporterița intervievează apoi un Mecena local care a mutat pe bucăți o casă veche din Bucovina tot pe plaiurile botoșenene. Se evocă un sculptor local care apare în niște imagini lucrînd. Arată ca un tataie pe tripuială. Are o țigară în colțul gurii și lovește violent cu un ciocan de șnițele într-un bust al unui Eminescu învinețit. Sînt în culmea fericirii. Uitați-vă și voi, nu știți ce pierdeți.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, Radio Kiss FM și Magic FM.