Alfa Romeo

9 martie 2008   TÎLC SHOW

Un drum îngust de munte cu o singură bandă de mers ducea de la mica localitate Monguelfo la o cabană aşezată deasupra văii. O pensiune al cărei punct forte era bucătarul. Fiind el şi proprietar, în fiecare dimineaţă se urca în tractoraşul cu plug şi curăţa drumuleţul de acces la cabană, peste care ningea în fiecare noapte. Apoi îşi punea halatul alb cu nasturi verzi, coiful de bucătar şi începea să pregătească tot felul de găluşti cu spanac, salate mirobolante şi paste. Toată lumea ştie cum sînt pastele. Ei bine, pastele lui Plötner erau altfel decît ştie toată lumea. Simple spaghete cu parmezan şi sos de roşii sau busuioc, uneori cu bucăţele de carne tocată, dar cu un gust special şi greu de definit. Cred că timpul de fierbere era unul dintre secrete, aşa încît pastele căpătau o consistenţă ideală, nici prea moi, dar nici prea tari. Cu asemenea spaghete se delectau doi tineri de la masa de vizavi. Le mîncau din aceeaşi farfurie aflată însă în dreptul lui. Ea îşi întindea furculiţa şi începea să răsucească. El aştepta nerăbdător ca ea să se retragă pentru ca el să rămînă din nou stăpîn asupra întregului platou. Tineri şi fericiţi. El brunet cu părul lung şi tenul închis, ea blondă cu păr ondulat şi mai lung decît al lui, plină de pistrui. Un fel de foarte tînăr Mastroianni, dar cu plete, şi un fel de foarte tînără Monica Vitti. Cineva observase însă că veniseră cu un Alfa Romeo sport, cu număr de Verona. Ei... ne-am zis, s-ar putea atunci să fie vorba de cu totul alte personaje. Alfa Romeo şi Julieta, după cum s-a pronunţat unul din mucaliţii observatori de pe margine. Cei doi n-aveau însă habar de nimic. Incredibil de tineri, ireal de candizi, se uitau ochi în ochi şi sorbeau pastele din farfuria lui. La un moment dat însă, ea s-a plictisit să tot întindă furculiţa şi i le-a lăsat lui pe de-a-ntregul. El a pornit să-nfulece, fără să se mai uite la ea, pînă ce a terminat. Îi era foame. A venit şi desertul: o mare cupă de îngheţată cu frişcă deasupra şi cu un baton dulce înfipt în ea. Am crezut că vom asista la un fel de revanşă a fetei, dar nu, îngheţata a fost pusă tot în dreptul băiatului. Fata a smuls totuşi batonul cu care a început să ia din frişcă. Băiatul avea însă mult mai mult spor cu linguriţa. Fata a luat de trei ori, apoi s-a mulţumit să ronţăie batonul şi, la fel ca şi cu pastele, l-a lăsat pe el să termine restul în linişte. Şi el a terminat. A urmat o cafea (minunatele cafele espresso italieneşti, cît un degetar), pe care tot el a băut-o în tihnă, timp în care ea s-a sculat de la masă şi s-a dus la bufet pentru a-şi lua o chiflă. A mîncat-o chinuit, cam la fel cum făcea Monica Vitti în Deşertul roşu. Dar el a terminat cafeaua şi cu cîteva dulci sărutări a făcut-o să se relaxeze din nou. Conversau cu fraze şuierate, intermitente, după care urmau pauze. Încercam parcă şi noi să ne aducem aminte ce e de vorbit cînd eşti atît de tînăr. Ea aplecată uşor peste masă, el drept şi inflexibil. Rîdeau din cînd în cînd şi apoi se pupau. Patroana localului, nevasta bucătarului, venită în dreptul lor să-i întrebe ceva, s-a oprit să nu le tulbure intimitatea. Ne-a făcut complice cu ochiul nouă, care ne hlizeam ca proştii. Afară se întunecase, iar pe geam se mai zăreau ca o părere, spre nord, înaltele creste înzăpezite ale Alpilor austrieci. Jos în vale licăreau luminile micii localităţi spre care se îndrepta un tren cu multe geamuri luminate. Se făcuse timpul să ne sculăm de la masă şi i-am lăsat pe tineri cu ale lor. A doua zi de dimineaţă în zori, am auzit zgomot de portieră trîntită şi apoi un motor cu eşapament sport, ambalat puternic. Au plecat îndrăgostiţii, mi-am zis. Cînd am coborît la micul dejun însă, am văzut-o într-un colţ pe fata pistruiată, cu buclele ei blonde. Privea absent undeva către mijlocul mesei, pe deasupra cănii de ceai pe care o avea în faţă. Avea lacrimi în ochi şi toţi am înţeles exact ce se întîmplase. Mi-am adus aminte de zgomotul maşinii din zori şi le-am povestit celorlalţi că probabil frumosul macaronar plecase - măgarul - singur. Mucalitul n-a pierdut prilejul să facă: "Ha, ha, Alfa Romeo simplu... fără Julieta".

Mai multe