Alegoria și efectele bunei guvernări și ale relei guvernări

Ambrogio Lorenzetti a pictat trei fresce în Sala celor Nouă (Sala dei Nove) în Palazzo Pubblico din Siena, începînd din februarie 1338 și pînă în mai 1339. În acea vreme, Republica Siena era condusă de nouă magistrați, în principal cu funcții executive, dar și judiciare în probleme seculare. Cele trei fresce înfățișează, în șase scene, Alegoria și efectele bunei guvernări și ale relei guvernări. Oricine vizitează Siena și intră în Palazzo Pubblico, în Sala celor Nouă, este fascinat de amploarea acestor fresce monumentale, de bogăția lor cromatică, de personajele numeroase care alcătuiesc o punte între lumea văzută și cea nevăzută, fie în configurația bunei guvernări, fie în cea, radical diferită, a relei guvernări. Emoția estetică pe care o trăiește vizitatorul este copleșitoare. Mare maestru al artei culorilor și a liniilor, Ambrogio Lorenzetti a realizat o capodoperă în care lumina și penumbrele conturează sau ascund chipuri și veșminte, caractere și sentimente, atitudini și acțiuni, într-o armonie desăvîrșită. Este un triumf al artei figurative, care impune o îndelungată contemplare, cu un ochi exersat în arta de a privi, pentru a pătrunde profunzimea cromatică, pentru a sesiza nuanțele subtile ale culorilor și pentru a ordona propriile percepții născute din această întîlnire de grație. Istoricii de artă au scris mult și cu admirație despre frescele din Sala celor Nouă.

Geniul artistic al lui Lorenzetti a făcut posibilă dublarea emoției estetice de o invitație la meditație asupra modului de a guverna comunitatea. Fără să coboare vreo treaptă pe scara exigenței estetice, pictorul reușește să transmită mesaje tulburătoare asupra rostului guvernării, asupra consecințelor benefice sau malefice ale diferitelor forme de guvernare. Un adevărat tratat de filosofie politică este sintetizat în cele șase scene care alcătuiesc Alegoria și efectele bunei guvernări și ale relei guvernări.

Scena care constituie alegoria bunei guvernări este dominată de două personaje, unul masculin și altul feminin. Primul personaj, așezat pe un tron, este întruchiparea comunității Sienei și ține în mînă un glob și un sceptru, care simbolizează puterea seculară. El este călăuzit de virtuțile creștine, Credința, Speranța și Iubirea. Deasupra capului său se află Înțelepciunea, iar împrejurul său sînt înfățișate Pacea, Curajul, Prudența, Generozitatea, Moderația și Justiția. Aceasta din urmă este reluată într-o a doua înfățișare, mai amplă. Justiția nu apare doar ca însoțitoare a puterii seculare, ci este și unul dintre cele două personaje care domină scena bunei guvernări, unul la dreapta, altul la stînga, situate într-un dialog vizual hieratic. Echilibrul dintre puterea seculară și Justiție este secretul bunei guvernări. În registrul superior al acestei scene, albastrul intens al cerului primește semnele transcendenței, împreună cu adierea paradisului.

Cele două scene în care sînt reprezentate efectele bunei guvernări între zidurile cetății Sienei și în afara acestora, adică în oraș și la țară, oferă imaginea bogăției, a ordinii creatoare, a comerțului înfloritor, a meșteșugurilor, a cîmpurilor roditoare și a cetățenilor trăind în bună înțelegere. Un istoric de artă a interpretat cele trei scene care înfățișează buna guvernare și efectele ei din perspectiva creată de raza privirii Justiției, care iluminează fizic și spiritual peisajul liniștit și odihnitor în care domnește pacea.

Scena care redă alegoria relei guvernări este dominată de Tyrammides. Imaginea tiranului – cu coarne de diavol și colți de vampir, cu armură de fier, cu privire de gheață – este cu atît mai înfricoșătoare cu cît la picioarele sale este înlănțuită Justiția, iar în jurul său sînt înfățișate Cruzimea, Minciuna, Frauda, Furia, Dezbinarea și Războiul. Deasupra capului tiranului, în cerul întunecat, străbătut de fiorii infernului, plutesc Zgîrcenia, Mîndria și Gloria deșartă.

Cîmpurile pustiite, bolile și foametea, cadavrele risipite peste tot, clădirile în ruină, dispariția meșteșugurilor și a comerțului, străzile pustii, pe care se mai poate vedea doar silueta amenințătoare a războinicului, toate acestea sînt efectele relei guvernări, înfățișate în ultimele două scene ale capodoperei lui Ambrogio Lorenzetti.

Alternanța dintre buna guvernare și reaua guvernare în istorie este posibilă ori de cîte ori principiul împărțirii puterii – care situează Justiția la același nivel cu puterea legislativă și puterea executivă, menținînd astfel echilibrul și armonia comunității – este înlocuit cu principiul centralizării și concentrării puterii, ca sursă a tiraniei injuste și crude, care suprimă viața și libertatea oamenilor, distruge ordinea și armonia cetății. Ar fi bine să fie instituită o condiție pentru toți cei care optează pentru o profesie politică: înainte de a începe exercitarea funcției de putere, să meargă la Siena, să intre în Sala celor Nouă din Palazzo Pubblico, să privească și să reflecteze la Alegoria și efectele bunei guvernări și ale relei guvernări. Poate că astfel ar scădea riscul de a vedea din nou tirani care, cuprinși de furie, distrug țări și orașe, ucid cu sălbăticie oameni nevinovați, femei și copii, călăuziți de spiritul diabolic al puterii nemărginite.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.