Al patrulea mag
Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebînd: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. Și auzind, regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el. Și adunînd pe toți arhiereii și cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că așa este scris de proorocul: „Și tu, Betleeme, pămîntul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Conducătorul care va paște pe poporul Meu Israel“. Atunci Irod chemînd în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și trimițîndu-i la Betleem, le-a zis: Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultînd pe rege, au plecat și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, pînă ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. Și văzînd ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Și intrînd în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzînd la pămînt, s-au închinat Lui; și deschizînd vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămîie și smirnă. Iar luînd înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor.
Sînt cele 12 versete ale Evangheliei după Matei din care aflăm cum s-a întîmplat ceea ce a rămas în istoria lumii drept „închinarea magilor”. Magii aceștia intră în scenă aduși de steaua lor, fac ce au de făcut, părăsesc scena pe alt drum decît pe cel pe care veniseră și duși sînt. Nu mai auzim nimic despre ei de la Matei. Nu auzim despre ei nici din alte părți ale Bibliei, pentru simplul motiv că nimeni în afara lui Matei nu-i mai pomenește.
Deși pasajul matein ne spune mult, totuși multe și importante rămîn misterioase. Sesizăm, de pildă, că nu ni ne spune cîți magi au venit să se închine. Tradiția este cea care a fixat numărul lor la trei – ei puteau foarte bine să fie mai mulți sau mai puțini. Cel mai probabil s-a consolidat tradiția celor trei magi pentru că textul evanghelic precizează trei categorii de daruri. De asemenea, tot tradiția le-a dat și nume: Caspar, Baltazar și Melchior.
Dar există și tradiții care vorbesc despre mai mulți sau mai puțini magi. Dintre acestea, aș spune chiar că s-a conturat un fel de contratradiție care identifică un al patrulea. Astfel, vedem patru magi într-o pictură de la finalul secolului al II-lea, din catacomba Domitiliei de la Roma. E drept, într-o altă catacombă, cea a sfinților Marcellino și Pietro, găsim o frescă de secol III care arată doar doi magi. Avem și o evanghelie siriacă ce vorbește de doisprezece magi. În orice caz, scenariul cu patru magi s-a dovedit al fi al doilea cel mai prolific după scenariul cu trei magi, iar mie îmi place mult tradiția cu patru magi, pentru că mereu al patrulea pare a fi cel care încurcă lucrurile și drumurile; el este cel mai stîngaci sau cel mai ghinionist dintre magi, dar, în cele din urmă, el ia laurii mîntuirii. Adesea, acest al patrulea mag întîrzie sau își pierde darurile dintr-un motiv anume, se înfățișează Pruncului într-o situație aparent dezavantajoasă față de ceilalți trei, dar Pruncul judecă exact invers. Și pe el, pe aparent neîndemînaticul, pe cel de-al patrulea care pare că strică perfecțiunea treimii, îl binecuvîntează mai degrabă. Acest gen de legende susțin, astfel, ideea creștină fundamentală că cei din urmă sînt cei dintîi, că cel dezavantajat este, în realitate, cel iubit de Dumnezeu, că cel bogat e sărac și cel sărac e bogat, că cel puternic e slab și cel slab e puternic, în fine, ideea că oamenii percep ordinea lumii exact invers decît a făcut-o Dumnezeu.
Spre exemplificare, povestesc rapid această legendă venită din ortodoxia rusă. La Nașterea lui Iisus, cei trei magi au ajuns la peștera din Betleem cu daruri prețioase. Pruncul, însă, nu s-a uitat la daruri, închizînd ochii fără nici o reacție. Magii s-au urcat pe cămilele lor și au plecat. După multe ore, la căderea nopții, un al patrulea mag a venit gîfîind, obosit și surescitat, poate chiar rușinat de întîrziere, dar și mai rușinat că a venit fără dar. S-a așezat în genunchi în fața Pruncului Iisus și a spus: „Doamne, să vezi ce-am pățit. Am plecat de acasă cu daruri foarte prețioase pentru tine. Aveam trei perle nestemate, cum nu s-au mai văzut. Ție pornisem să ți le aduc. Pe drum însă, au apărut unele situații. La hanul unde m-am oprit după prima zi de călătorie, cum stăteam eu mai deoparte așa, la altă masă decît ceilalți trei confrați, am văzut într-un colț, nebăgat de nimeni în seamă, un bătrîn în zdrențe, bolnav, asudat și înfometat. Am simțit așa, că nu m-am putut abține să-i dau o perlă să se ducă să se îngrijească. A doua zi de dimineața, trecînd printr-un sat, am auzit o femeie țipînd disperată în casa ei. M-am oprit din drum și am intrat să văd ce se întîmplă. Acolo am dat de trei bărbați care voiau să o siluiască. Cum eu eram singur și ei trei, am socotit că nu mă pot lua la bătaie cu ei și am scos din pungă o perlă pe care le-am oferit-o dacă lasă femeia în pace. S-au învoit, au luat perla și au plecat. În fine, ajungînd aici aproape, acum cîteva ceasuri, trecînd prin satul vecin, am auzit iarăși un țipăt de femeie. Cînd m-am apropiat am văzut un soldat al lui Irod ținînd de ceafă un copilaș de doi ani, gata să-l străpungă cu sabia și, alături, pe mama copilului strigînd îngrozită. I-am dat soldatului imediat a treia perlă în schimbul salvării copilului. Soldatul a luat perla încîntat și a lăsat copilul în pace. Și uite cum am ajuns eu aici, în întîrziere și cu mîna goală. Atunci, Iisus a deschis ochii, a zîmbit și a întins mînuțele către el”. Legenda evocă și momentul uciderii pruncilor, bineînțeles, dar mai important este că pune pe acest al patrulea mag, sosit tîrziu și cu mîna goală, deasupra celorlalți trei care, se presupune, au făcut ce aveau de făcut după scenariul din Matei.
Multe alte legende de acest tip, în care al patrulea mag marchează altceva decît povestea-cadru, există peste tot în lume. Unele dintre ele au sensuri mai profunde, căci corelează darul și închinarea de la naștere cu suferința care a dus la Înviere de mai tîrziu. De pildă, această legendă din Bretagne, în care al patrulea mag întîrzie pe drum tot făcînd fapte bune și ajunge la Ierusalim cu 30 de ani întîrziere, avînd la el trei perle. El întreabă de Iisus, așa cum fac și magii din Matei, care la Ierusalim au ajuns mai întîi și au întrebat de Prunc. Numai că, ajungînd cu 30 de ani întîrziere, îl află acum pe Mîntuitor în pline patimi, pe via Dolorosa. Magul întîrziat stă în mulțime, îl vede pe cel pe care-l căuta și vede, uluit, pe fruntea Lui chinuită, printre picăturile de sînge, cele trei perle pe care voia să i le dea, în chip de broboane de sudoare. Darul fusese deja primit, căci fusese deja dăruit prin acele fapte bune pe care magul le-a făcut pe drum și din cauza cărora a întîrziat. Întîrzierea nu e niciodată un păcat la Dumnezeu, dacă în cele din urmă vii.
Crăciun fericit! Dumnezeu cu noi!