Aici este MAI-ul!

Am o zi senzaţională, în care simt că ar fi fost mai bine să fi făcut ceea ce cu drag îmi recomandă maică‑mea de fiecare dată cînd nu ştiau ce să fac: să mă iau cu mîinile de posterior şi să sar în sus. Ar fi fost mult mai satisfăcător. Am fost la minunăţia de Senat. A trebuit să susţin o poziţie a ministerului. Am citit ca un papagal 20 de rînduri într-o limbă de căpiaţi şi nu m-a ascultat nimeni. Am sărit voit vreo două paragrafe, să văd dacă se prinde cineva. Data viitoare poate zic din Căprioara lui Labiș. Senatorii şi senatoriţele erau prinși cu alte chestii vitale pentru ţară – telefoanele şi tabletele lor, şi nu s-a prins nimeni, în afară de colega mea, care e oricum foarte de treabă. Înainte de a lua eu cuvîntul în plen, s-a discutat despre ce e de făcut cu puşcăriabilii care au cîştigat alegerile. Cum intervenţiile sînt plătite,  a fost coadă la vorbit.

Au fost doi-trei senatori cu bun-simţ care au spus cam ceea ce credeam şi eu: sîntem idioţi că permitem aşa ceva. Majoritatea însă au găsit nişte justificări absolut fascinante despre cum ar trebui să fim în fapt mîndri că oamenii aleg puşcăriabili. Unul dintre domnii senatori, pe care îl ştiam de la televizor, a făcut un exerciţiu de perversiune a logicii care merita o cauză mai bună. Practic, omul a reuşit să transforme o aşteptată apologie a unei mîrlănii într-o glorificare a sistemului de justiţie care nu interzice hoţilor să ocupe funcţii publice. A fost ceva de felul: sîntem noi coprofagi, dar norocul nostru este că o bună parte dintre cei care ne votează nu ştiu că asta înseamnă că mîncăm căcat, ci cred despre noi că sîntem deştepţi pentru că folosim cuvinte şmechere.

Am plecat cu mare drag de acolo. Pe drum am aflat încă o veste bună. Am reuşit să amendăm una dintre cele mai tari femei din România şi încă vreo cîţiva oameni care au dat dovadă de simţ civic! Şi nu, nu e vorba de domnişoara Drăguşanu sau doamna/domnişoara Pelinel, deşi la cît plastic s-a investit acolo, ar putea să se simtă neîndreptăţite de ceea ce scriu eu (ele sînt tari chiar în sensul propriu). Nu e vorba nici de vreuna dintre celebrele televiziste justiţiare. La cît de multe şi minunat schizoide sînt poziţiile acestora, după atîta timp ar fi meritat măcar o amendă pentru producţia nejustificată de bioxid de carbon, dacă nu şi pentru atentat asupra sănătăţii şi moralei publice. Cîteodată mă gîndesc că riscul de a privi anumite emisiuni de „ştiri“ ar trebui să fie încadrat la fel ca riscul de boli venerice.

Dar să revenim. Nu, frăţică, nu am amendat vreo ştiristă nesimţită! Am reuşit să o amendăm pe una dintre femeile cu mult bun-simţ care se chinuie şi mai şi reuşeşte să schimbe în bine România. Îmi şi imaginez cît de mîndru a fost organu’ cînd a amendat-o pe cea care a ieşit să protesteze împotriva mafiei spitalelor.

Cumva nesigur de capacitatea birocratică de a atinge limitele inepţiei, am îndrăznit să mă folosesc de o întîlnire prestabilită la ministerul responsabil pentru decizia asta năucitoare. Întîlnirea a fost despre actele de identitate şi înregistrarea copiilor. Avem cîteva zeci de mii de copii (dacă nu peste 100.000) care nu au acte de naştere. Avem dovada că peste 3000 de copii se adaugă anual celor deja existenţi. În februarie am crezut că rezolvaserăm asta. Am aflat la întîlnirea menţionată că, timp de patru luni de zile, ceea ce am decis atunci a fost „în circuit de avizare intern“. Cu mult drag şi fără să men­ţio­nez mame sau sfinţi, am întrebat senin cum au reuşit performanţa asta. Mi s-a explicat, un pic iritat, dar serios, că „Aici este MAI-ul!“. Nici dacă ar citi cîte o literă pe oră şi tot nu ar fi avut cum să treacă patru luni. Dar e MAI-ul. Adică organu’. E drept că secretarul de stat şi-a dat seama cît de penibilă a fost justificarea şi a dat un ordin, aşa încît în două ore au reuşit validarea internă.

Avem, de asemenea, cîteva zeci de mii (dacă nu sute de mii) de români fără acte de identitate şi mult prea mulţi cu acte de identitate temporare (o prostie care nu are nici o logică în afară de a determina oamenii foarte săraci să voteze cu primarul cu care trebuie). În martie am crezut că am rezolvat şi problema asta. Alte scuze penibile justificînd frecţionarea dibace a subiectului. Iarăşi o intervenţie a şefului care a făcut, oarecum brusc, posibil imposibilul. Dacă şefu’ vrea, atunci se poate. Şi nu e o afirmaţie sarcastică, ci realitatea înfricoşătoare din ministere.Am crezut că am rezolvat probleme de care mă ocupasem în februarie, mă gîndeam să îi fac o statuie mică secretarului de stat şi începusem să mă simt util. A durat vreo două minute pînă cînd a apărut o piedică nouă: MAI-ul nu poate să justifice urgenţa. Ca să traduc: dacă am fost tîmpiţi atîta timp, de ce ar fi urgent să ne deşteptăm?

Şi uite aşa, brusc, am avut revelaţia motivului pentru care am amendat într-un mod cretinoid unii dintre cetăţenii români cu cel mai mult simţ civic. Oameni care ar trebui să primească recunoştinţa „organului“. Nu de alta, dar riscul de a muri cu zile în spitale s-a redus din cauza lor. I-am amendat pentru că exista rutina tîmpeniei şi MAI-ul nu se schimbă aşa uşor. Schimbarea unei legi proaste sau a lipsei de bun-simţ sînt lucruri care nu au fost considerate urgente pentru cîteva decenii, nici de majoritatea clasei politice şi – logic – nici de aparatul birocratic. Şi e greu de crezut că ar putea exista o reacţie din interior care să forţeze acest lucru.

Săritul în sus ţinîndu-mă cu mîinile de posterior nu este o alternativă care să îmi fie dragă şi, în concluzie, am decis să scriu despre ceea ce se întîmplă. Există şi oameni buni şi foarte muncitori în sistem, dar atîta timp cît cultura instituţională rămîne una în care cetăţenii şi, în special, cei cu cel mai mult simţ civic ne sînt duşmani, lucrurile nu au cum să se schimbe. Iar schimbarea nu poate veni doar din afara sistemului.M-am plîns secretarului de stat. Sper ca articolul meu să fie inutil, căci apare după șase zile de la momentul în care a fost scris. Dacă nu, aştept amenda pe adresa de acasă, căci sper să nu o trimită la „Euro-Narnia“ (rubrica pentru care scriu) sau la Facebook.

Valeriu Nicolae este secretar de stat.