Afacerişti răi şi proşti
Destui oameni s-au descurcat surprinzător de bine după Revoluţie, adaptîndu-se într-un timp foarte scurt la capitalism. Dezbăraţi rapid de ideile colectiviste comuniste (în care probabil că nici n-au crezut vreodată), au început cu mult curaj afaceri pe cont propriu. Nu vorbesc neapărat de cei care s-au îmbogăţit pe seama statului, au avut acces la conturile Securităţii, au obţinut credite (neperformante) de la Bancorex, au beneficiat de privatizări dubioase sau pur şi simplu au cîştigat din afaceri ilegale, şi nici de aceia care au dat lovitura cu o afacere bună şi cinstită, din care au reuşit să se îmbogăţească foarte repede şi foarte tare. Mă gîndesc în special la cei cu mici afaceri care-i solicită zilnic, oameni care nu-şi permit să stea degeaba, să-şi ia concedii sau să nu-şi chivernisească profitul cu mare grijă. Oameni fără multă şcoală, dar cu iniţiativă şi care ar trebui să se încadreze în mult pomenita clasă de mijloc, să prospere şi să creeze prosperitate. Vrednici de laudă ar trebui să fie toţi aceştia, dacă respectiva categorie n-ar avea şi ea "subcategoriile" ei. Căci, într-un fel se comportă cei care au înţeles valoarea ideii "clientul nostru, stăpînul nostru" şi în alt fel cei care cred că în virtutea poziţiei de patron se pot purta cu clienţii ca nişte stăpîni. Şi la aceştia din urmă mă voi referi, că parcă prea mulţi am întîlnit în ultima vreme. Am văzut, de exemplu, un asemenea patron de magazin care, stînd la taclale cu un prieten, s-a enervat cînd un client l-a deranjat întrebîndu-l de ce nu are de vînzare un anumit produs (cît se poate de banal), i-a răspuns enervat că el aduce în propriul magazin doar ce vrea el, şi nu ce vor clienţii. În alt caz, la o pensiune montană, am observat un proprietar care nu făcea nici un efort pentru ca turiştii care-i călcaseră pragul să se simtă bine. Părea a considera că pentru banii respectivi (un preţ stabilit de el însuşi) era prea destul că le-a închiriat camerele. La orice altă cerere, legitimă pentru un om aflat în week-end, de genul putem folosi aragazul şi frigiderul, putem avea ceva mai multă căldură sau apă caldă şi nu doar călîie, omul strîmba din nas sau chiar bombănea. Doar el îşi făcuse datoria de gazdă, aceea de a oferi un adăpost şi de a nu-i lăsa afară în frig. Mai departe, nu vedea de ce ar trebui să fie şi amabil. Iar senzaţia de deranj răzbătea prin toţi porii fiinţei sale. Numai gîndul că turiştii i-ar putea degrada într-un fel sau altul proprietatea lui, construită cu multă trudă, părea să îi provoace mari suferinţe. În acelaşi timp însă, o cu totul altă atitudine afişa faţă de nişte oaspeţi care păreau să-i fie rude. Îi lăsa să folosească fără restricţii aragazul din bucătărie şi grătarul din curte, mînca împreună cu ei şi le-ar fi oferit şi prioritate în alegerea camerelor, dacă nu s-ar fi temut că-i poate pierde pe ceilalţi muşterii, cu banii lor cu tot. Mulţi patroni nu fac diferenţa între proprietatea lor strict privată şi afacerea, tot proprie, dar de care ar trebui să beneficieze un public larg, nu-şi delimitează fizic şi mental căminul de pensiunea cu firmă din aceeaşi curte, magazinul de sufragerie, restaurantul de propria bucătărie. În acelaşi timp, mulţi dintre ei fac diferenţe păguboase între neamuri şi cunoscuţi, pe de-o parte, şi clienţii străini, pe de altă parte. Faţă de primii, cu care au relaţii vechi şi complicate (chiar dacă nu le sînt plăcuţi), tind să-şi achite diverse obligaţii. Faţă de ceilalţi, pe care de obicei îi dispreţuiesc, cred că nu e necesară decît o minimă prestaţie care să justifice doar pretenţia de a le încasa banii, la sfîrşit. E un gen de afacere care ar putea fi numită semi-închisă. Asemenea proprietari au de obicei o mentalitate rurală, îngustă... Sînt acriţi şi cărpănoşi. Şcoala - cum spuneam - nu a fost neapărat un capitol forte în viaţa lor. Energia şi iniţiativa le-au înlocuit studiile. Dar fără o fire pozitivă, fără talentul de a părea (măcar) amabili, săritori şi generoşi cu clienţii, fără înţelegerea nevoii de deschidere, de învăţare a unor reguli, afacerea nu poate decît să se transforme într-una de familie, în sens negativ. Fenomen care se întîlneşte şi la case mai mari. Nu degeaba într-un important clasament internaţional, inventat de un profesor olandez - Hofstede -, România se află pe la coadă, alături de Bulgaria, în privinţa individualismului. O noţiune înţeleasă drept capacitatea de a te detaşa de neamuri, de clan şi de relaţiile tradiţionale şi necontractuale. Caracteristică societăţilor moderne şi nespecifică celor tradiţionale de esenţă rurală. Vrem, nu vrem, "capitalismul de cumetrie" rămîne un diagnostic valabil.