A nu desfigura istoria
Stimate Gerula,
nu numai că ţin seama de deloc umila dvs. notă dilematică şi destul de diplomatică, dar vă voi răspunde cît mai puţin diplomatic. Nu cred că am deviat de la extremismul de centru lăudînd acest film excelent, cvasi interzis azi din cauza uteciştilor săi antihitlerişti. Aş fi deviat urît de tot estetic şi politic dacă lăudam un film prost doar pentru că avea un mesaj antifascist, pe care constat că încă îl socotiţi valabil şi azi, cînd „de dragul unui anticomunism de paradă, numeroşi oameni de cultură români trec cu mare uşurinţă peste antifascismul necesar“. Salut – fără urmă de diplomaţie – această frază. De la ea chiar încep.
Dacă nu sînteţi un anticomunist de paradă (şi mai aveţi în vedere chiar combaterea Noii Drepte...), aceasta nu vă scuteşte de a împărtăşi unele clişee ale acestui nou conformism, ale unei corectitudini politice anticomuniste, cu nimic inferioare „spălării de creiere“ operate, după luarea puterii, de către Partidul Comunist. Nu ştiu cît de amănunţit aţi studiat istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, dar mă întreb dacă aţi ajuns la arhivele Siguranţei Generale ale statului antonescian din care nu reiese într-atît de categoric că, precum sînteţi convins, „rezistenţa utecistă este doar o convenabilă invenţie a comuniştilor menită să scuze laşitatea din timpul războiului“. Multe documente ale acelei instituţii v-ar contrazice. Or fi existat laşi, dar fără laşi, probabil că ştiţi – nu poţi număra pe cei bravi care, oricît de puţin, s-au împotrivit hitlerismului. Anticomunismul rudimentar îi ignoră, pentru el antihitlerismul îi pute a bolşevism. Fiindcă l-aţi numit pe Mihail Sebastian ca pe un model al dvs. în refuzul „ambelor totalitarisme“, vă amintesc că după apariţia jurnalului său, una din primele obiecţii a fost aceea la entuziasmul său, în zilele înfrîngerii hitlerismului.
Anticomunişti mai mult sau mai puţin proaspeţi au fost scandalizaţi de bucuria lui – „Au crăpat! Au crăpat!“ – şi de „naivitatea“ vinovată cu care privea la soldatul sovietic ca la un eliberator. Dar atunci, la zi, au existat din plin, în toată lumea, la dreapta şi la stînga, aceste sentimente pe care doar inteligenţele recente, cele care judecă postdatînd istoria, desfigurînd-o, le contestă pînă la a le interzice. Este ceea ce săvîrşiţi cumva şi dvs.: afirmînd cu un anume bun-simţ că sînteţi dispus să acceptaţi că „s-a încercat o firavă rezistenţă antifascistă în timpul războiului“, nu-i socotiţi deloc admirabili pe acei tineri comunişti, fiindcă „ei luptau împotriva unei iluzii ideologice de dragul alteia, ceea ce nu face decît să adîncească problema...“. E o abordare deloc adîncă a problemei, pe gustul şi logica „Actualităţilor“ intelectuale. În 1941, în timpul războiului, nici comuniştii şi nici hitleriştii nu ştiau că sînt nişte iluzionaţi – ei luptau unii împotriva altora, pe viaţă şi pe moarte, fără dileme hamletiene. A fi sau a nu fi însemna concret „ori tu, ori eu“.
Problema, cum spuneţi, se adînceşte într-adevăr, cînd „intervin“ arta, literatura, cinema-ul. Dvs. susţineţi, în 2010, că nu se poate realiza un film admirabil cu tineri utecişti „întru nimic admirabili“, căci ideologic erau într-o eroare. Poate că documentele celui de-Al Doilea Război Mondial nu sînt suficiente pentru a vă convinge că un film nu se reduce la ideologie şi politică, iar – dacă e bun – se complică în frumuseţi de imagine, de montaj, în subtilităţi de regie şi o mare putere de iradiaţie a actorilor. De ce naiba, chiar şi în 2010, se mai emoţionează lumea la Casablanca aceea, cu eroi curaţi antifascişti, unul fiind chiar suspect de comunism? Nu mă pot abţine să vă spun că, după gustul meu, cea mai frumoasă scenă de dragoste dintr-un film românesc este aceea din Duminică la ora 6, cînd ea îl învaţă pe el (amîndoi utecişti!), lîngă grilajul unui teren de tenis, cîteva cuvinte în engleză. E adevărat că trăim într-o epocă în care gustul a fost devorat de ideologie, dar poate că ne mai putem opune.
Într-atît m-a interesat mesajul dvs. încît abia acum, în final, îmi dau seama că am ignorat un fapt decisiv: dvs. recunoaşteţi că nu aţi văzut filmul! Poate că încercaţi să-l vedeţi pe Internet şi să-mi scrieţi dacă aţi rămas la obiecţiile dvs.