A înnebunit Madridul?
A înnebunit Madridul?
Au înnebunit cei care aşteptau o finală Real – Barcelona. Dumnezeule, cum o mai aşteptau! Doi ani la rînd, cele două au ajuns în semifinalele Champions League şi promoterii aveau deja pregătit „Războiul lumilor“ scris cu foc pe cer. Coroana contra republicanilor. Genialul gelat contra fabulosului pitic, un număr de circ unic în lume, doamnelor şi domnilor, ochii la ei! Şi, pînă la urmă, nu. În loc de viciosul Mourinho contra vicleanului Pep, am căpătat un signore mic burghez, la care doar guma mestecată cu înverşunare sare din tablou, împotriva unui desperado care dă senzaţia că dacă îşi pune în cap să se apuce de mîncat lumea întreagă la micul dejun, pînă seara o dă gata. Întîmplător, cei doi antrenează la Madrid. Nu întîmplător, Real şi Atletico au ajuns în finală, după decenii de salivat pe margine. Real e încăpăţînarea în a fasona un fotbal deloc revoluţionar, dar care atinge nivelul nuclear cînd vedetele lui sînt disciplinate. Atletico e ca o trupă de haiduci care a reuşit să pătrundă în castel. E succesul unui fotbal harnic, însufleţit de discursul şi exemplul lui Simeone. Madrid contra Madrid putea fi Milan contra Milano sau Londra contra Londra. Şi probabil că se va întîmpla. E ca un club select, din ce în ce mai select; pînă la urmă trebuia să se întîmple. Ştiţi cum e, cam ca la bloc, dacă nu te întîlneşti cu vecinul, pînă la urmă dai peste soţia lui…