A face tapiserie
În comediile lui Alecsandri se pot găsi multe informaţii socio-lingvistice despre stilul colocvial şi chiar argotic de la jumătatea secolului al XIX-lea, ca şi despre numeroasele împrumuturi şi calcuri din franceză, adaptate neglijent şi deformate comic. În Chiriţa în Iaşi, educata Luluţă o ironizează pe inculta Chiriţă, într-un cuplet comic consacrat confuziilor provenite din necunoaşterea împrumuturilor recente din franceză: „Da bine, mătușică, așa vorbiți pe-acolo, prin provincie?...“; „Guvernanta ne-a spus nouă / Că vorbiți o limbă nouă; / Cînd e vorba de parchet / Ziceți curat că-i pichet./ Cînd e de tapiserie / O numiți patiserie. / (...) Ș-orice lucru de bonton / Monton, zebon sau triton!“ Confuzia între tapiserie şi patiserie va fi confirmată în desfăşurarea piesei, fiind ilustrată de Chiriţa însăşi: „Doamne! de n-am păți ș-acum ca pe la celelalte baluri... Să stăm pe loc și, cum zic aice: să facem patiserie...“; „Uf! iar o să facem patiserie!“ Aşa cum a arătat Liviu Groza, într-un articol din 1982 despre arhaismele frazeologice, expresia pe care personajul comic o modifică involuntar este a face tapiserie (o formulă rar folosită, dar identificată de autor la Jean Bart, în Europolis: „– Cum se poate, Neagule, la vîrsta ta să faci tapiserie salonului, ca o fetiţă de la Sacré Coeur ?“).
Expresia a face tapiserie – folosită iniţial despre femei, cu sensul „a sta deoparte la un bal, fără a fi invitată la dans“ – este calchiată din franceză, unde faire tapisserie însemna atît „a nu fi invitată la dans“, cît şi, într-un sens mai larg, „a asista la o reuniune, la o discuţie, fără a participa“. Expresia este considerată învechită de Trésor de la langue française informatisé; în sensul larg, ea pare totuşi a se mai folosi, aşa cum o indică unele atestări mai recente din internet (poate apărea, de exemplu, în descrierea parlamentarilor fără activitate...). Desigur, experienţa balurilor nu mai este una curentă în societatea de azi, aşa că sensul restrîns avea toate şansele să dispară.
Varianta românească a expresiei nu s-a bucurat niciodată de succes; de altfel, traducerea nu a fost în acest caz prea inspirată, pentru că ascunde metafora glumeaţă a originalului. În franceză, faire tapisserie înseamnă, de fapt, „a fi ca o tapiserie“, deci „a sta de decor“: tînăra neinvitată la dans stă pe lîngă perete, aproape nemişcată, confundîndu-se cu tapiseria. Traducerea verbului faire cu a face nu creează aceeaşi imagine în română; Chiriţa avea într-un fel dreptate, înlocuind o sintagmă absurdă cu alta la fel de lipsită de sens.
E interesant că situaţia lipsei de succes la bal (probabil traumatică în secolul al XIX-lea), legată într-un mod mai general de excesul de timiditate, a produs în diferite limbi mai multe expresii similare (poate influenţîndu-se reciproc), care au de-a face cu apropierea de perete. În engleză, wallflower are sensul figurat „doamnă fără cavaler (la bal), fată nedansată“ (conform dicţionarului englez-român coordonat de L. Leviţchi, ediţia a II-a, 2004); acelaşi înţeles metaforic îl are şi, în germană, Mauerblümchen. O carte din 1999 şi mai ales ecranizarea sa din 2012 (The Perks of Being a Wallflower) par să fi readus în atenţia comentatorilor din internet expresiile şi sensurile lor, chiar dacă titlul a fost tradus în mod cît se poate de liber în diferite limbi (în română: Jurnalul unui adolescent timid). Pagina din Wikipedia consacrată filmului explică, în versiunea franceză, expresia to be a wallflower chiar prin faire tapisserie, la rîndul său explicată ca „a face parte din decor, ca imagine a noninserţiei sociale“. În afara expresiilor asociate cu tapiseria de pe pereţi şi cu florile atîrnate pe zid, există şi altele, cu sens mai general, care indică aceeaşi marginalitate: de exemplu, în română, a sprijini pereţii (căreia îi corespunde în franceză tenir les murs). Evident, statutul celui care tinde să se confunde cu peretele e privit cu o ironie care capătă adesea accente sarcastice.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).