Ştiu că nu ştiu

Nici nu au apărut bine cele două articole în care îmi povesteam impresiile despre Beirut şi oamenii lui, că am şi primit o solicitare de la un coleg de breaslă: să îmi dau cu părerea despre Orientul Mijlociu, într-un articol de analiză. Am trecut repede peste secunda de gîdilătură în orgoliu şi m-am repliat imediat: nu aveam cum să fac asta. Ar fi fost culmea să pretind că mă pricep la delicateţurile politichiei arăbeşti, după numai şapte zile de vizitat Beirutul. Aşa că i-am explicat amabil colegului meu (nu voiam să creadă că îl refuz din lene sau antipatie personală) că, după mai puţin de o săptămînă petrecută între arabi de mai toate religiile, am aflat că nu ştiu mai nimic din ceea ce credeam că ştiu despre oamenii ăia.

Ştiu că nu ştiu cum de funcţionează (cît de cît) statul libanez. Frontierele cu Siria şi Israelul sînt „neclare“ (conform site-ului www.cia.org). În Beirut sînt cartiere în care armata şi poliţia nu intră. Un exemplu este zona controlată de Hezbollah. Se află în drum spre aeroport. O şosea „suspendată“ şi mărginită de parapeţi solizi de beton o traversează. La ambele capete se află filtre ale armatei, care controlează cîte o maşină, din cînd în cînd. Pe dreapta şi pe stînga se văd blocuri tip Berceni, pestriţe, decorate cu steaguri verzi şi negre sau postere uriaşe ale unor domni în vîrstă, cu barbă albă. Aşadar, avem de-a face cu un stat a cărui suveranitate nu este clar definită geografic. În plus, are zone care sînt controlate exclusiv de miliţii organizate de grupuri etno-religioase. Aflu că nunţile se fac numai religios. Drumul la „sfat“, pentru înregistrarea civilă a uniunii, nu se face. Carnetele de conducere se obţin de cele mai multe ori fără examen. Cea mai rapidă procedură – îmi zic localnicii – este o bancnotă de 100 de dolari, strecurată unui anumit funcţionar. Ştiu că nu ştiu exact informaţiile, deoarece nu le-am verificat pe trei surse.

Ştiu că nu ştiu, în primul rînd, araba. Te descurci bine cu franceza şi engleza. Dar, fără să vorbeşti arăbeşte, nu ai nici o şansă de a afla lucruri importante. Nu ai cum să citeşti presa locală sau să înţelegi ceva din foarte coloratul peisaj de televiziune. Aş fi dorit să vorbesc în arabă cu acel vînzător de aprozar, musulman, care îşi făcea rugăciunea cu un fes de Moş Crăciun pe cap. Aş fi aflat, probabil, că toţi libanezii au brad de Crăciun în casă, că Moşul vine şi pentru copiii musulmani sau pentru doamnele şi domniţele înveşmîntate în burka (hainele acelea care nu lasă nici ochii descoperiţi). Pe Moş Crăciun îl cheamă Baba Noel în arabă. Asta am aflat la un spectacol de mall, tip Dăruieşte şi cîştigi, la care participau musulmani şi creştini, ortodocşi şi catolici deopotrivă. Ştiu că nu ştiu dacă sărbătoarea Crăciunului la musulmani este doar un reflex de consum.

Ştiu că nu ştiu care a fost legătura între ultimele două atentate din Beirut şi luptele din Fallujah (Irak) dintre armată şi ISIL (o organizaţie apropiată de Al-Qaeda), cu trecere prin războiul civil din Siria (unde rebelii antiguvernamentali se luptă şi cu miliţiile fundamentaliste). Aşa că am recomandat colegului meu să o sune pe Carmen Gavrilă (de la Radio) sau pe un diplomat pensionar de la Externe. Adică pe nişte oameni care ştiu ce se întîmplă în lumea arabă şi pot explica şi altora.

Mai rău. Ştiu că nu ştiu diferenţa între hijab, niqab, al-amira, shayla şi khimar. Astea sînt diverse tipuri de port feminin tradiţional. Unul acoperă doar părul, altul presupune o eşarfă, unul este pînă la brîu, altul doar pînă pe umeri. Un adevărat cod vestimentar care poate spune multe despre secta căreia îi aparţine doamna, despre ţara de unde este sau despre condiţia ei materială şi socială. Am văzut însă frumoase purtătoare de aşa ceva flanînd prin mall, din magazin în magazin, împreună cu domnişoare în minijupe sau blugi mulaţi. De fapt, am o singură concluzie: dacă se va întîmpla ca tensiunile sectare sau etnice să scadă şi să nu se mai audă explozii de maşini-capcană în Beirut, mall-urile vor fi pricina. Cred că războiul se opreşte în parcarea mall-ului. Ştiu că nu ştiu dacă am dreptate.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.